Romania Salbatica: Muntii Macinului
Dupa o zi de mers imi gasesc refugiul printre niste bolovani ciudati. Chiar si fara prea multa imaginatie, blocurile de granit rotunjite din jurul meu ma fac sa ma simt in cuibul unui dinozaur, printre ouale acestuia. Se apropie apusul, insa norii stransi in zona soarelui nu imi dau foarte multe sperante. Ma sprijin de un ou mai confortabil si inchid ochii, a fost o zi lunga asa ca merit un pic de odihna. Langa mine, un caine ce ma insotit tot drumul, gandeste acelasi lucru si isi cauta un locsor la fel de bun. Mintea imi zboara la ce am pozat in ziua respectiva si daca este cazul sa mai stau sau nu o zi. Undeva in vale se aud cantecele inconfundabile si melodioase ale unei prigorii, iar oboseala isi spune cuvantul si atipesc... Nu stiu cat timp se scurge, insa la un moment dat simt ceva cald pe fata. Cateva raze de soare reusesc sa scape printre norii grei de la apus. Ma trezesc buimac si privesc in jur, totul este scaldat de o lumina incredibil de calda. Sar in picioare, imi iau aparatul montan deja pe trepied si imi caut locurile si cadrele gandite dinainte. Cateva declansari si gata, lumina dispare. Am obtinut insa ce mi-am dorit, o lumina calda pe acesti minunati monoliti de granit, acum ma pot intoarce multumit acasa.
Nimic nu te poate pregati pentru intalnirea cu Muntii Macinului, cu totii stim ca sunt munti foarte vechi, unii dintre cei mai batrani din lume, mai stim deasemenea ca nu sunt inalti, putin sub 500m, uneori ma si intrebam cum de un astfel de peisaj poate fi considerat montan. Insa cand ajungi sa ii strabati, iti dai seama ca sunt intradevar munti, au creste, au vai, au un climat capricios si au multa salbaticie, chiar daca se intind la marginea mai multor localitati.
Unicitatea Macinului mai este data si de interferenta ecosistemelor pontico – submediteraneene, central europene si asiatice ce face ca pe o suprafata de mai putin de 1% din teritoriul tarii, sa intalnim peste 50% din speciile de flora si fauna ale Romaniei.
Calatoria noastra in Muntii Macinului a inceput cu o plimbare prin Rezervatia Valea Fagilor, unde am fost uimit de diversitatea padurilor de aici. Desi as spune ca pot sa recunosc cateva specii de arbori, majoritatea celor intalniti imi erau complet straini. Chiar si cei pe care ii recunosteam, erau cel mai probabil subspecii. Poate cea mai placuta surpriza a fost sa ma plimb printr-o padure plina de tei, in timp ce mergeam imi si inchipuiam cum ar fi fost sa ma aflu aici cand acestia infloresc. Cu toata aceasta diversitate insa, ca de obicei, padurea se lasa greu fotografiata si mai intotdeauna iti da batai de cap. Spre seara lucrurile s-au mai simplificat, pentru ca am iesit intr-un punct de belvedere in zona Varfului Tutuiatu, care cu doar 467m este cel mai inalt din Muntii Macinului. Aici am avut ocazia sa ma si intalnesc pentru prima data in aceasta tura cu broasca testoasa de uscat, un simbol al acestor zone. Nu iesisera de foarte multa vreme din adaposturile pentru iarna, iar exemplarul nostru a fost foarte generos si a stat la pozat. Lumina de seara ne-a gasit printre stejarii pufosi de pe o muchie abrupta de deasupra localitatii Greci si printre luminile generoase ale unui apus de soare interesant.
Destinatia de a doua zi urma sa fie una extrem de inedita, Culmea Pricopanului, un loc despre care auzisem foarte multe si de la care aveam multe asteptari, care nu numai ca mi s-au indeplinit, insa au fost chiar si depasite. Am plecat dis de dimineata si am inceput urcarea spre zona de creasta. Chiar daca muntii nu sunt inalti, din cauza faptul ca pleaca de la doar cativa metrii deasupra nivelului marii, par mult mai impunatori. In foarte scurt timp ajungem intr-o zona in care monolitii de granit cu forme absolut bizare stau asezati parca de mana unor giganti pe pantele domoale ale muntelui. Dupa cateva poze intr-o lumina nu foarte buna, imi dau seama de potentialul zonei si ma hotarasc sa vin aici la apus. Mai departe urmam creasta principala, strabatem mici palcuri de padure si pajisti pline de maci si soparle ce se afla aici in elementul lor, mai depasim in viteza cateva grupuri de testoase si ne pregatim de o intalnire nu foarte dorita. Dincolo de creasta norii se strang de furtuna, asa ca ne cautam si noi un loc mai ferit si mai putin expus pentru ca suntem chiar in varf. Cu toata ploaia care se apropie nu ma dau batut si mai incerc cateva cadre, peisajul este incredibil de dramatic. In zare vad deja cum se apropie furtuna, un zid imens de apa matura totul in cale. Avem un pic noroc deoarece suntem izbiti doar de marginea frontului, iar dupa zece minute de ploaie torentiala norii se mai risipesc. Ies din nou la pozat, insa elanul imi este curand curmat de o a doua repriza de ploaie. Chiar daca aproape ca se inseninase, norii au vrut sa ne mai arate o data forta lor. Doua furtuni serioase intr-o jumatate de ora, ne simtim norocosi ca am scapat cu bine, nici nu suntem foarte uzi, adapostul ne-a fost foarte bun.
Dupa aceasta experienta coboram din creasta cu gandul la monolitii mei si la culori calde de apus. Cerul ramane innorat. Dupa ce am ajuns in zona dorita, ma despart de ranger, deoarece de aici este usor de ajuns inapoi la masina si ma apuc de cautat prim-planuri. Acestea sunt din plin, insa norii se strang din nou. Urmeaza o a treia furtuna. Ma pun la adapost si astept, spre seara am ceva noroc si pentru doar cateva minute am o lumina calda si spectaculoasa in care sa fotografiez.
Ultima zi din Muntii Macinului o dedic zonei de langa localitatea Greci, unde mergem sa vedem o alta padure, unde sper sa gasesc si bujorul romanesc, o floare simbolica pentru aceasta zona. Este cam pe la inceputul perioadei de inflorire, iar vremea mai rece din ultimele saptamani nu imi da prea multe sperante. Plimbarea noastra incepe pe un traseu tematic, realizat de cei de la parc si continua prin rezervatia Moroianu. La intoarcere trecem prin zona bujorilor, insa din pacate gasim multe frunze si boboci, dar nici o floare. Usor resemnat merg mai departe catre vale. Un punct rosu intens imi atrage la un moment dat privirea si gasesc singurul bujor inflorit din intreaga tura. Ma declar multumit chiar daca imi doream mult mai mult de atat si luam poteca marcata catre locul unde ne-am lasat masina. Pe drum mai trecem prin cateva zone cu stejari, unii dintre ei remarcandu-se prin grosimea si frumusetea lor. Exact inainte de a ajunge la destinatia noastra mai am parte de o surpriza. Cateva pasari cu un zbor ciudat si de o marime destul de semnificativa imi atrag atentia, este o specie noua pe care nu am mai vazut-o. Ma apropii si fac citeva imagini, insa pasarile sunt destul de sperioase. Mai incerc cateva abordari si obtin o imagine in care sa imi pot da seama ce am pozat. Doi ochi foarte mari si galbeni ma privesc din iarba, este pasarea ogorului, o specie destul de rara si nu foarte des fotografiata pe la noi.
Muntii Macinului sunt foarte spectaculosi, chiar daca nu sunt inalti precum alti munti de la noi din tara, si au un farmec aparte. Personal am ramas uimit de peisajul atipic si inedit al Culmii Pricopanului si cu siguranta voi mai reveni prin aceste locuri. Pe langa toate astea, zona ascunde si o fauna foarte bogata, intr-o singura zi am putut vedea capriorul, iepurele, vulpea, broasca testoasa, gusterul, fazanul, dar si numeroase alte pasari.
Le multumesc celor de la administratie pentru tot sprijinul acordat in aceasta tura. Parcul dezvolta in acest moment numeroase programe turistice, inclusiv turism ecvestru pentru cei pasionati si sincer cred ca este o experienta inedita. Singura problema majora a zonei este poate lipsa oricarei posibilitati de cazare in localitatile din jur, asa ca este preferabil sa va carati un cort cand va hotarati sa vedeti Macinul... si este obligatoriu sa il vedeti, nu veti regreta.
Drumuri bune si poteci insorite!
Text si fotografii: Dan Dinu
muntii, muntii macinului, macinului
citeste tot
citeste tot