Muntii Rodnei: Romania Salbatica

Umerii imi sunt apasati din ce in ce mai greu de rucsacul care desi destul de mic parca ar fi incarcat cu pietre de moara. Pana la urma urmei, aparatele foto nu or avea ele forma pietrelor de moara, insa la greutate se aseamana uneori, mai ales dupa o zi intreaga de umblat pe potecile muntelui. Soarele s-a ascuns demult dupa creste, insa lumina mai este cat sa vedem poteca ce urca abrupt creasta Ineutului, iar mai apoi coboara de partea cealalta pana in Saua Gajei de unde ne asteapta un drum forestier pana la refugiul nostru de pe Varful Negru. Pare simplu, insa ajungem cu greu inapoi aproape de miezul noptii. Oboseala este insa atenuata de cerul incredibil de senin ce se asterne deasupra noastra si de amintirea unui apus de soare cum numai pe crestele muntelui poti vedea. Ne bagam in sacii de dormit cu un singur gand in minte, dupa patru ore de somn o luam de la capat...

Asa se termina prima zi a proiectului Romania Salbatica, inceput in Muntii Rodnei, proiect ce isi propune fotografierea celor mai interesante si spectaculoase zone din toate cele 28 de arii naturale protejate importante ale Romaniei, constituite in 13 Parcuri Nationale, 12 Parcuri Naturale, 2 Geoparcuri si o Rezervație a Biosferei. Prima zi a fost una fructuoasa care mi-a permis sa revad o parte din creasta Rodnei pe care o strabatusem in urma cu cinci ani. Tura foto din aceasta zona s-a axat in special pe fotografierea crestei si a peisajului alpin specific. Prima etapa s-a concentrat pe zona rezervatiei Bila-Lala, unde pe langa lacurile glaciare Lala Mica si Lala Mare, am cautat sa gasim si o planta rara si endemica pentru acesti munti, opaitul Muntilor Rodnei. Cautarea a avut succes si desi era pe la sfarsitul perioadei de inflorire, am mai putut gasi cateva exemplare viguroase pe care sa le fotografiem. Cu siguranta insa ca partea cea mai interesanta a zonei o constituie creasta, care vazuta de pe varful Ineu, se desfasoara in toata splendoarea ei. Tura nu a fost deloc usoara, deoarece pentru intoarcerea pana la refugiu a trebui sa parcurgem mai bine de doua ore de traseu, in cea mai mare parte pe intuneric, iar a doua zi de dimineata a trebuit sa ajungem pana sa rasara soarele pe malul lacului Lala Mica.

A doua zona in care ne-am deplasat a fost zona varfului Pietrosu, 2303m, cel mai inalt din masiv si din Carpatii Orientali. Aici obiectivul era fotografierea varfului si a tronsonului de creasta din zona lui si fotografierea coloniei de marmote din Caldarea Iezerului. Daca prima parte a misiunii a fost destul de usoara, mai ales dupa antrenamentul din primele zile, marmotele au fost mai greu de abordat. Fotografiasem aceste animale interesante de mai multe ori in Alpi, insa asa cum ma asteptam acestea nu au mai fost la fel de prietenoase si aici. Colonia se stabilise pe o limba de grohotis ce coboara din Creasta Alba pana aproape de Lacul Iezer, iar pentru ca valea este destul de adanca, soarele ajunge aici aproape de ora 11, cand lumina este destul de tare. Si daca asta nu ar fi fost de ajuns ca si impediment, zilele de weekend au adus numerosi turisti galagiosi in jurul lacului care au cam pus in garda animalele. Timp de doua dimineti am stat impreuna cu marmotele pentru a surprinde cateva cadre reusite, insa rezultatele nu au fost chiar pe masura asteptarii. Asta insa nu m-a impiedicat sa ma bucur inca o data de aceste animale dragute si haioase. Daca dimineata ma prindea la marmote, seara eram tot pe creasta, unde dupa cateva reprize de ploaie am avut parte si de un curcubeu spectaculos, dar si de o incarcare electrostatica a atmosferei. Dupa fiecare fulger, fiecare fir de par capata propria lui vointa si se zbarlea intr-un mod inedit, spre deliciul privitorilor din jur.

Am redescoperit cu placere acest munte, cu turistii lui de calitate, adevarati oameni ai muntelui, dar din pacate si cu grupuri de picnicari mai putin montaniarzi si mult mai galagiosi. Totodata am aflat si care sunt problemele cu care se confrunta parcul, de la turismul de masa si de weekend si pana la braconaj, probleme pe care o sa le aducem si inaintea voastra odata cu lansarea site-ului dedicat acestui proiect. Trebuie sa le multumesc pe final in primul rand celor de la Administratia Parcului care au fost foarte deschisi si cooperanti in realizarea acestei ture, incepand cu Doina Jauca, directorul parcului, continuand cu Claudiu Iusan, biolog si Ioan Muntean, sef paza, si incheind cu rangerii Ghita si Grigore, cu totii niste oameni deosebiti. Deasemenea trebui sa amintesc aici si pe Marius Gruia, reporter Radio Romania Antena Satelor, care a ajutat la promovarea proiectului si a facut transmisii in direct de la fata locului si nu in ultimul rand pe Radu Pop, un fotograf ce lucra la un alt proiect in aceasta zona si un bun montaniard cu care am impartit cateva ture, mai ales pe cele nocturne. Nu pot sa uit nici ajutorul pe care mi l-au dat un grup de montaniarzi aradeni pe care i-am intalnit pe varful Pietrosu si care mi-au oferit o sticla de apa dupa ce eu o dadusem pe a mea unor copii care urcau pe varf pe o caldura inabusitoare. Asa este pe munte, cu totii suntem prieteni.

Urmatorul parc de pe lista noastra este Semenic – Cheile Carasului, unde vom pleca la finalul lunii august si unde ne vom concentra atentia asupra spectaculoaselor Chei ale Carasului, asupra golului alpin si a padurilor virgine de la Izvoarele Nerei, dar si asupra unor pesteri din zona. Pana atunci insa, va las sa va bucurati de imagini.

Text si imagini: Dan Dinu

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!