Romania Salbatica: Cozia
Este ora pranzului, ora in care un fotograf de natura are doua optiuni: fie se odihneste pentru a recupera orele de somn pierdute la rasarit, fie cauta locuri interesante de fotografiat pentru apus. Eu am ales a doua varianta, insa pentru ca apusul de soare stiam unde ma va gasi, am incercat sa caut o pozitie buna pentru rasarit. Singurul punct interesant se afla pe un mic varf pe care imi propun sa il urc. Zapada mare si jneapanul imi fac aceasta urcare scurta sa dureze mai bine de jumatate de ora. La fiecare pas ma afund pana la brau, iar urmatoarea miscare este una in care incerc sa ma eliberez de zapada stransa in jurul meu. Spre partea superioara a pantei, zapada este inghetata si imi usureaza inaintarea. De sus am o proveliste buna catre Muntii Fagaras si tara Lovistei, insa inainte de toate trebuie sa imi trag sufletul dupa efortul depus. Cu siguranta insa poteca facuta imi va usura munca de dimineata, sau cel putin asa credeam in acel moment.
Expunerea sudica si vecinatatea cu Valea Oltului, ofera Masivului Cozia un climat mai bland fata de vecinii din jur, cu toate astea muntele are capriciile lui. Desi pe la inceputul lui martie in aceasta zona este de obicei primavara, iar florile incep deja sa iasa, anul acesta ninsorile abundente au schimbat complet peisajul. Tura noastra trebuia sa fie una de primavara, insa s-a transformat intr-o tura de iarna veritabila.
Cozia nu se remarca neaparat prin inaltimea lui, aceasta fiind relativ modesta, 1668m in varful cu acelasi nume, insa este un munte frumos, abrupt in multe zone si bine definit ca forma. De asemenea, este un munte populat din timpuri stravechi, la poalele lui fiind multe manastiri si schituri cu o istorie interesanta, printre care se remarca manastirile Cozia, Turnu sau Stanisoara.
Prima parte din tura noastra in acest masiv a fost dedicata zonelor de la baza, cum ar fi Valea Lotrisorului sau Valea Gardului. Desi speram sa descoperim aici flori si paraie umflate de topirea zapezilor, asa cum am mai fotografiat in alti ani, acum a trebuit sa ne rezumam la cateva cascade si fotografii abstracte cu gheata si zapada. Tot in prima parte ne-am putut bucura si de cateva reflexii in barajul de acumulare cu Muchia Basarab sau Turnul lui Teofil. Pentru ca o mare parte din planul nostru a fost dat peste cap de iarna tarzie, a trebuit sa improvizam si sa gasim alte puncte de interes pentru fotografiile noastre. Unul dintre acestea a fost Muchia Basarab, o creasta stancoasa ce se invecineaza cu Cozia, de unde speram sa avem o perspectiva buna de fotografiat catre masiv. Nu pot spune ca am gasit ceea ce am cautat, insa pinii cocotati pe stancariile din zona au constituit un subiect mai interesant decat muntele in sine ce datorita distantei mici avea tendinta sa domine mult prea mult cadrul si sa aglomereze totul in imagine.
Urmatoarele zile au fost dedicate zonei alpine, asa ca ne-am facut bagajele si am urcat cu rucsacul in spate catre Cabana Cozia, pe traseul ce te poarta catre Stanisoara si mai apoi pe la Coltul lui Damaschin si pe deasupra rezervatiei stiintifice ce include Peretii Gardului si Coltii Foarfecii. Traseul este unul destul de abrupt uneori, insa foarte frumos si cu puncte bune de belvedere. Chiar daca zapada ne ingreuna urcarea, efortul ne-a fost rasplatit la cabana unde ne astepta un ceai cald si masa pusa. Ne-am cazat la un refugiu al parcului, aflat langa cabana, unde cei doi rangeri ce m-au insotit s-au caznit sa faca focul intr-o soba, probabil cu cosul infundat de zapada. Fumul produs a invaluit repede intreaga cabana si ne-a intrat bine in haine, iar acasa am observat ca si echipamentul foto avea impregnat un usor miros de fum. I-am lasat pe rangeri sa rezolve problema sobei si am plecat sa imi continui sedinta foto pentru care venisem. Dupa ce mi-am aranjat locul pentru rasarit, am plecat sa caut o locatie buna pentru apusul de soare, undeva langa Varful Cozia. Dupa o zi in intregime senina, apusul nu a fost tocmai spectaculos, insa zapada viscolita mi-a oferit niste prim-planuri interesante.
A doua zi de dimineata am urcat pe locul pe care il pregatisem de seara, insa desi speram ca efortul sa imi fie mai mic pentru ca aveam deja urme batute, zapada destul de afanata mi-a ingreunat din nou inaintarea. O alta zi senina se arata in fata, asa ca nici de aceasta data nu am avut parte de ceea ce imi doream. Muntele are intotdeauna vointa lui asa ca este bine sa o respecti si cu siguranta iti va arata momentele lui cele mai frumoase cu o alta ocazie. Dupa rasarit am coborat deasupra Coltilor Foarfecii pentru a cauta caprele negre, dar desi le-am intalnit relativ repede, acestea nu au vrut sa fie tocmai prietenoase, pastrand distante considerabile.
Tura din Parcul National Cozia nu a fost tocmai cea mai reusita din proiectul nostru, vremea a fost excelenta pentru a te bucura de munte ca si montaniard, cu zile senine si frumoase, insa nicidecum asa cum si-o doreste un fotograf, capricioasa si cu lumini spectaculoase. Cu toate astea insa, ne-am putut bucura din plin de un munte pe care nu il incercasem pana acum iarna si cu toate ca vroiam sa imi las acasa hainele mai groase acasa, ma bucur ca nu am facut acest lucru, deoarece vantul si frigul s-au facut simtite din plin, chiar daca cerul a ramas senin aproape toata perioada.
Pe final ca de obicei, trebuie sa le multumesc celor din administratie care m-au ajutat in aceasta tura si m-au insotit pe traseu, oferindu-mi informatiile necesare. Deasemenea trebuie sa ii multumesc si cabanierului de la Cozia care ne-a primit calduros, asa cum ar trebui sa se intample la orice cabana de munte.
Data viitoare va invit sa descoperim impreuna Parcul National Calimani, unde ne-a insotit aceeasi iarna tarzie. Pana atunci insa, va las sa va bucurati de imaginile din Parcul National Cozia.
Drumuri bune si poteci insorite!
Text si fotografii: Dan Dinu
cozia
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot