06 aprilie

FOTOGRAFIEM ACASA powered by Nikon, de Gina Buliga

#STAM ACASA

 

 

  

 

 

 

#Stamacasa, iar daca stam acasa, asta nu inseamna ca ne lasam de fotografiat; continuam ceea ce faceam pana in aceasta perioada.  Este o perioada un pic neobisnuita, dar este un dar primit de noi toti, sa avem mai mult timp pentru noi si pentru ceea ce ne dorim sa facem, timpul pe care nu il aveam ca sa editam sau sa scriem, sau sa facem lucruri faine, toate acele ganduri pe care le aveam, acele dorinte pe care le aveam in gand in momentul in care eram robotei la volan, jumatate de zi pe drumuri. Acum este momentul sa stam in tihna si sa facem acele poze, pe care, poate, ne doream sa le facem si nu gaseam timpul necesar.

 

Si sa fim constructivi, putem fotografia orice avem acasa, putem deveni foarte creativi, putem chiar incepe sa lucram cu un trepied si sa incepem sa facem o serie de autoportrete, asa ca, sa nu ne plangem, iar daca nu avem modele putem fi noi model, asa…nu exista scuze.

 

 

 

 

Eu, pe partea asta, sunt foarte norocoasa, avand doua modele langa mine, mai ales in perioada asta cand stam impreuna 24 din 24. M-am gandit sa va arat cateva exemple de portrete, de situatii, de compozitii, ce putem face acasa. Inainte sa va exemplific, as dori sa va aduc aminte cu ce aparatura lucrez in ultima perioada. Pe partea de DSLR folosesc Nikon D5, iar pe partea de mirrorless folosesc Z7 si Z50. In  continuare am trei obiective NIKKOR pe care le folosesc foarte mult 24 mm, 50mm, 105 mm, iar mai nou am inceput sa ma obisnuiesc si imi place din ce in ce mai mult Z NIKKOR 24-70 mm f2.8, obiectiv dedicat pentru mirorless. Pe langa aceste obiective am in rucsacul foto si 70-200 mm 2.8, prima varianta care anul asta a ajuns la varsta de 13 ani; nici nu imi vine sa cred si functioneaza perfect, este un obiectiv de suflet pe care l-am achizitionat din bani primiti pe primele sedinte foto.

 

 

 

 

As vrea sa incep sa va povestesc un pic despre ce inseamna sa stai acasa pentru noi, avem zile cand nu fotografiem deloc, sau pot fi zile cand am eu idei sau fetele vin cu idei si putem crea cateva cadre de poveste…sau nu, dar asta nu inseamna ca renuntam, noi nu am renuntat si cu siguranta in urmatoarea zi apare o raza de soare, o lumina speciala la usa de la baie; este de ajuns sa fie o usa intredeschisa ca sa ne vina o idee de fotografiat.                        

 

Casa o putem considera un studio in mai multe perioade ale zilei sau in mai multe perioade ale anului. Daca avem posibilitatea, putem sa ne facem si un studio portabil cu niste trepiede, putem face orice, atata timp cat ne dorim asta. Ne dorim sa fim creativi, dar sa nu uitam ca inspiratia vine muncind, sa nu uitati fraza asta INSPIRATIA VINE MUNCIND; nu imi place cuvantul munca, pentru ca nu consider ca muncesc in momentul in care fotografiez, dar este un fel de a spune, ca sa fiu inteleasa.

 

 

 

 

Sunt momente cand este de ajuns sa coboare una din fete si sa vad ceva fain de fotografiat, cateodata se pune Happy, catelul meu, intr-o lumina faina si nu ma pot abtine sa ii fac cateva cadre.  Este o perioada in care se foloseste foarte mult telefonul, pe care il folosesc si eu foarte mult, dar sa nu uitam sa folosim si aparatul, este bucuria de neimaginat in momentul in care ne vedem momentul declansat intr-un print. Asta inseamna pentru mine bucurie de nedescris, nu gasesc cuvinte pentru  acest moment, asa ca merita sa nu uitam sa facem fotografie cu aparatul. Pentru cei la inceput de drum  exista concursuri cu anumite teme de trimis si va recomand pentru a evolua permanent sa participati la cat mai multe concursuri online, cat mai multe concursuri cu premii, concursuri internationale, ajuta foarte mult si motiveaza fotografii. Chiar daca nu castigati premii, deveniti mai responsabili, mai motivati mai creativi.

 

 

 

 

Am pus mai sus una din fotografiile cu care am castigat 1500 euro. A fost o poveste minunata, era un concurs la Photo Romania Festival, prin 2011 sau 2012, nu mai tin minte exact, iar concursul se numea FOTOGRAFIA ESTE VIATA, cea mai frumoasa denumire de concurs ever. Mi-a placut foarte tare si in zece secunde am ales fotografia si am trimis-o, intre timp am uitat de concurs , dar Sebi Vaida m-a sunat sa imi zica daca pot ajunge la Cluj , pentru ca am castigat; a fost momentul in care mi-am achizitionat doua lumini de studio si NIKKOR 85 mm 1.4, dar imi va ramane mereu in amintire ce satisfactie si ce bucurie am avut atunci. Asa ca, poti sa ai timp zece secunde sa participi la un concurs, mai ales ca acum avem timp.

 

 

 

 

 

In luna decembrie am primit in teste un mirrorless mic si dragut, Nikon Z50, care m-a impresionat. In Decembrie nu aveam foarte mult timp, dar mi-am facut din curiozitatea de a vedea ce face Z50 si dupa cum am spus si in mediul online m-a impresionat pe toate partile, este usor, este super catchy la prima vedere (chiar mi-a placut, nu trebuie sa fac reclama deloc). Dupa cum imi place, am vrut sa il incerc in lumina naturala, normal. Am avut cateva zile de lumina faina, luna decembrie fiind alta luna in care ma joc fain cu lumina, in general e luna in care am foarte multe cadre cu fetele mele si cativa clienti norocosi care pica exact sub raza. Sa ne intoarcem la Z50. Cel mai tare m-a impresionat in contra lumina, a reactionat foarte bine, pe placul meu, granulatie fina asa ca nu a mai fost nevoie sa bag in postprocesare.

 

 

 

 

Am facut o mica paranteza, sa ma intorc la “faina” de acasa, la praful meu magic. Am norocul sa am “my favourite corner “, locul meu magic de pe casa scarii, pe care il folosesc pentru lumina si raza pe care o da in diverse perioade ale anului, chiar acum este o perioada in care raza pica perfect in jurul pranzului. In timp, pe langa faptul ca mi-a placut sa fotografiez “sub raza”, am ajuns sa fiu si eu sub raza si zi de zi am reusit sa fac mici sau mari update-uri la aceasta raza de acasa, din coltul meu preferat. Raza, pe care o intalnesc si in alte locuri, sau raza care ma gaseste in diverse locuri, sau eu si raza ne gasim …ca e mai fain de spus asa.

 

 

 

 

Acum ceva ani am descoperit ca raza se potenteaza mai tare in momentul in care praful magic se ridica in aer, apoi am reusit sa potentez raza  cu apa termala, cu pulverizatoare, cu faina, am ajuns chiar sa folosesc si o mica masina de fum, dar nu in casa. Mai am un colt favorit afara, pe terasa.

 

 

 

 

Ce vreau sa va scot in evidenta este ca putem fi creativi cu ceea ce avem acasa, sa ne jucam incontinuu cu lumina naturala, eu asta iubesc sa fac, nimic nu se compara cu lumina naturala. Nu avem un colt cu raza, ne orientam catre locuri cat mai luminoase, la geamuri, putem face portrete faine la geam, ne folosim de tot felul de recuzita din casa, putem crea o compozitie care necesita timp, iar acum AVEM TIMP.

 

 

 

 

V-am mai povestit de-a lungul timpului prin prezentari sau articole cum folosesc raza, dar in aceasta perioada vreau sa va reamintesc acest lucru, pentru a reusi impreuna sa facem fotografii minunate in aceasta perioada in care stam acasa, dupa parerea mea o perioada care va ramane in istorie pentru fiecare din noi. Din punctul meu de vedere  aceasta perioada o simt ca pe un dar primit de la Univers , sa incercam sa ne bucuram cat mai mult de acest dar si sa facem ceea ce nu aveam timp sa facem; acum avem timp pentru tot, sa citim carti, sa editam fotografii, sa invatam editare, sa scriem carti, sa stam ACASA impreuna cu cei dragi.

 

Cateodata este bine sa nu traim cu gandul ca de-abia astept sa merg in X loc, mai bine ne bucuram de fiecare loc in care calcam in fiecare moment al vietii noastre, la randul meu am amanat Namibia, dar sunt convinsa ca va fi timp sa facem ture, sa calatorim, insa nu e bine sa avem pareri de rau, ci doar sa ne bucuram de ACASA unde suntem in siguranta, cred ca am zis de multe ori cuvantul ACASA, pentru ca ma simt acasa.

 

 

 

 

De o saptamana mi-a venit ideea sa pun cate o fotografie pe zi cu hastag #FOTOGRAFIEMACASA/ o fotografie pe zi. Nu este mare lucru, dar am luat aceasta decizie pentru a motiva si alti prieteni fotografi, colegi, cunostinte, oricine din mediul online. Nu obisnuiesc sa provoc oamenii, dar acum am zis ca e momentul sa o fa , nu imi pare rau si nu o sa ma opresc. Am observat ca feedback-ul este pozitiv, sunt foarte multi care au inteles conceptul, il duc mai departe, sunt multi care chiar au inceput sa isi numer zilele in care au postat. Este o mare bucurie cand primesc acel mesaj ”hai multumesc, chiar nu mai pusesem mana pe aparat de ceva vreme” ,pentru mine este de ajuns.

 

Avem timp sa facem fotografii, avem timp sa developam, avem timp sa stam sa editam, nu-i asa ca este un Dar primit de la Univers? In concluzie putem sa ne gandim ca a venit timpul sa ne fotografiem persoanele dragi, pentru ca avem timp. Pana acum, din cauza job-urilor nu prea reuseam sa ne pozam familia, acum putem lua pe rand oamenii dragi care sunt langa noi in perioada asta.

 

 

 

 

 

 

Cu totii ajunsesem intr-un punct in care, parca nu mai aveam timp deloc pentru noi si familie, acum s-a schimbat tot si asta ne va ajuta foarte mult sa ne intoarcem catre noi si catre pasiunile noastre, sa apreciem si mai mult orice moment pe care il traim si sa apreciem simplitatea lucrurilor. Daca tot am ajuns la acest cuvant “ simplitate “, va recomand o carte faina, se gaseste si online, o carte scrisa de Rudolf Arnheim - Arta si perceptia vizuala, o psihologie minunata a simplitatii.

 

 

 

 

 

Va las in continuare in Compania luminii…

Ma gasiti in mediul online, pe fb sau instagram, nu ezitati sa o puneti orice intrebare, raspunsul va veni cu siguranta.

 

KEEP IT SIMPLE

KEEP THE MAGIC

AND DON’T FORGET - EMBRACE YOUR LIFE////// LIVE YOUR DREAMS

 

dslr, fotografie, nikkor, portret, nikon, mirrorless, z50, raza



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Nikon are placerea sa anunte ca a castigat patru premii la patru categorii individuale de produse la TIPA World Awards 2020. Nikon D780, Nikon Z 50, AF-S NIKKOR 120-300mm f/2.8E FL ED SR VR si NIKKOR Z 58mm f/0.95 S Noct au fost premiate ca...
citeste tot
LA CONACUL FOTOGRAFILOR este un grup format pe Facebook care in 6 ani a reusit sa stranga peste 9100  de membri pasionati de fotografie, amatori si profesionisti. De-a lungul celor 6 ani a reusit sa organizeze multe intalniri, ture foto,...
citeste tot
Bucuresti, 7 ianuarie 2020: Nikon prezinta astazi un DSLR de inalta performanta, D780, care ofera fotografilor creativi tot ce isi doresc de la un aparat foto cu fotografiere pe intregul cadru, un aparat foto bridge COOLPIX P950, care are un...
citeste tot
Locul desfasurarii evenimentului : Sat Simon, Pensiunea Mama Cozonacilor Tema propusa - fotografie de peisaj  Data desfasurarii 16-19 IANUARIE 2020 Locuri disponibile - 30  PRET 590  RON         Pentru achitarea...
citeste tot
Liviu Dnistran continua seria despre fotografia de aviatie cu un articol despre fotografierea aer-aer a aeronavelor. Primul articol al seriei,  Introducere in fotografia de aviatie il puteti citi aici.   Acum mai bine de 5 ani...
citeste tot
Fotografia de aviatie e la fel de veche precum insusi zborul. Inca din decembrie 1903, la primul zbor al fratilor Wilbur si Orville Wright, fotografii de aviatie au urmat avioanele si oamenii din jurul lor pana in zilele noastre.    ...
citeste tot
Zilele Nikon la VSLO se vor desfasura in perioada 22-24 august 2015, la Vama Veche, in cadrul festivalului ce reuneste sute de pasionati ai artelor vizuale.   Nikon va fi prezent la Vama sub lumini de Oscar prin serviciul NPS Romania in locatia...
citeste tot
Bucuresti,  6 ianuarie 2012 – SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunta lansarea noului varf de gama al aparatelor DSLR Nikon in format FX, modelul Nikon D4, care impune noi standarde atat in ceea ce priveste fotografia, cat si...
citeste tot
Bucuresti,  6 ianuarie 2012 – SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunta lansarea noului varf de gama al aparatelor DSLR Nikon in format FX, modelul Nikon D4, care impune noi standarde atat in ceea ce priveste fotografia, cat si...
citeste tot
1.Introducere Pe numele sau intreg AF-S DX Nikkor 35mm f/1.8 G este unul din ultimele obiective lansate de Nikon (un alt exemplu notabil fiind 10-24mm f/3.5-4.5 lansat in aproximativ aceeasi perioada), este primul obiectiv de tip "prime"...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2020. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.