22 noiembrie 2010

Test Nikon D3100 - Adrian Baicea

1. INTRODUCERE

In ultimii ani am avut ocazia sa testez, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, toate aparatele foto DSLR Nikon din gama entry level. Incepand de la batranul D40 si continuand cu modelele D60, D5000 si D3000 am ajuns in aceasta luna sa testez noul Nikon D3100. Ca orice aparat foto lansat de curand pe piata, D3100 imprumuta o serie de specificatii tehnice de la celelalte modele din gama sa dar beneficiaza si de caracteristici complet noi. Dupa cum sugereaza si cifrele alese de producator pentru denumire, aparatul se pozitioneaza undeva intre D3000 si D5000 urmand probabil ca intr-un viitor apropiat D3000 sa dispara complet de pe piata, iar locul acestuia sa fie luat de noul D3100.

 

 

2. COMPARATIE NIKON D3100 vs. D3000

 

 

Era de asteptat ca Nikon D3100 sa imprumute o serie de caracteristici de la fratele mai mic D3000. Corpul aparatului este asemanator din foarte multe puncte de vedere insa la o privire mai atenta se pot descoperi si destule diferente cum ar fi:

 

- pe partea frontala, deasupra siglei cu D3100 au aparut trei fante pentru microfon,

- a disparut senzorul infrarosu pentru declansarea prin telecomanda,

- pe spate cele 4 butoane din partea stanga au devenit 5,

- a aparut un buton responsabil cu filmarea si activarea modului de vizualizare in timp real (Live View),

- gripul a fost imbunatatit prin adaugarea unei portiuni de cauciuc in zona unde se sprijina degetul mare,

- langa butonul de stergere exista mai multe fante in forma de cerc pentru difuzor,

- in partea superioara a aparatului a fost montat un selector pentru alegerea modului de fotografiere.

 

Diferentele dintre cele doua nu se opresc bineinteles doar la elementele enumerate mai sus. D3000 a fost cu siguranta un aparat foto apreciat de cei care l-au cumparat, insa lipsa anumitor functii si evolutia din ultimul an i-au determinat pe cei de la Nikon sa ia masuri. Astfel, fata de modelul precedent noul D3100 ofera fotografilor amatori:

 

- un nou senzor CMOS de 14MP,

- fotografiere in format RAW + JPEG la calitatea cea mai buna (Fine),

- ISO maxim care atinge valoarea de 12.800,

- mod de vizualizare in timp real – Live View,

- filmare Full HD 1920 x 1080 pixeli,

- autofocalizare permanenta AF-F in modul Live View,

- conector pentru unitatea GPS GP-1,

- conector HDMI cu mini pini de tip C,

- un nou tip de acumulator denumit EN-EL14.

 

3. CONSTRUCTIE

Primul contact dintre mine si aparat s-a produs bineinteles prin intermediul gripului. Trebuie sa remarc faptul ca producatorul a folosit alt tip de cauciuc care ofera o aderenta excelenta. In plus, pe spatele aparatului, a fost montata o bucata de cauciuc care asigura o priza mai buna in zona in care se sprijina degetul mare.

 

Nikon ne-a obisnuit pana acum cu aparate foarte bine construite, indiferent de gama din care fac parte, iar noul model nu dezamageste la acest capitol. Desi este un aparat din gama entry level D3100 este construit dintr-un plastic de buna calitate care nu ofera acea senzatie de produs ieftin.

 

Cei care au fotografiat inainte cu D40, D60 sau evident D3000 nu vor intampina probleme cu D3100 deoarece pozitionarea butoanelor este asemanatoare. Chiar daca au mai fost implementante comenzi noi, aparatul nu este sufocat de prea multe butoane sau rotite. La orice apasare butoanele raspund prompt, iar rotitele, indiferent ca vorbim de selectorul de moduri sau cel de comanda, au o miscare ferma asa incat nu pot fi actionate din greseala.

 

Capacul care acopera toti conectorii este fabricat dintr-un cauciuc mai tare si etanseaza foarte bine zona respectiva. Singurul aspect negativ pe care l-am gasit la aparatul primit la teste este legat de jocul anormal al usitei care acopera slotul pentru cardul de memorie. Sper ca pana la publicarea review-ului sa am acces la un aparat de serie si sa va pot spune exact daca aceasta problema a fost remediata.

 

Avand in vedere ca aparatele mai vechi nu erau dotate cu Live View este evident ca m-am obisnuit sa apelez in 99% dintre cazuri la vizor. Nikon a ales sa echipeze D3100 cu acelasi vizor folosit si de modelul precedent. In concluzie veti avea doar 95% acoperire din cadru si trebuie sa fiti atenti cand incadrati cu ajutorul vizorului. Eu am intalnit de cateva ori urmatoarea situatie: incadram subiectul astfel incat imaginea din vizor sa cuprinda doar elementele dorite de mine dar in momentul in care vizualizam fotografia obtinuta observam ca au fost cuprinse si alte obiecte. (de exemplu crengi de copac) Trebuie sa ne obisnuim cu acest tip de vizor si sa nu-l consideram neaparat un dezavantaj deoarece, indiferent de producator, toate modelele din gama entry-level sunt echipate cu asa ceva. Chiar daca Nikon D3100 are Live View v-as recomanda sa nu priviti vizorul ca pe un element de decor ci chiar sa-l folositi.

 

Informatiile despre fotografiere (timpul de expunere, diafragma, balansul de alb, iso, modul de focalizare, etc.) sunt afisate pe ecranul de 3.0” cu 230.000 de pixeli imprumutat de la D3000. Eu ma declar in general multumit de calitatea acestuia desi in lumina puternica sunt momente in care este mai dificil sa iti dai seama cat de bine au iesit fotografiile. Pe durata testului nu am lipit vreo folie de protectie deasupra ecranului si cu toate astea dupa doua saptamani ecranul nu prezenta nici un fel de zgarieturi.

 

Despre blitul intern nu sunt multe lucruri de spus. In situatii limita, unde lumina nu este suficienta, iar subiectul se afla la o distanta rezonabila de voi puteti apela cu incredere la blitul intern. Atunci cand aveti montat un obiectiv mai mare cum ar fi 18-105mm VR sau 18-200mm VR trebuie sa aveti grija deoarece la declansarea blitului intern exista posibilitatea sa apara o pata de culoare neagra in partea inferioara a fotografiei.

 

 

Stocarea imaginilor si a filmelor inregistrate cu D3100 se realizeaza pe carduri de tip SD, SDHC sau SDXC. Eu am folosit ce aveam in trusa foto adica un card de 4GB clasa 6 pe care intra:

 

- 154 imagini RAW+JPEG,

- 229 imagini RAW,

- 467 imagini JPEG Fine,

- 928 imagini JPEG Normal,

- 1800 imagini JPEG Basic.

 

Nikon D3100 reprezinta o schimbare majora in privinta acumulatorului si incarcatorului. Producatorul a decis ca este timpul sa renunte la EN-EL9/EN-EL9a asa ca a aparut pe piata modelul EN-EL14. Acumulatorul este nou ca forma si numar de contacte ceeea ce il face incompatibil cu vechile aparate si implicit incarcatoare. EN-EL14 are o capacitate de 1030mAh si 7.4V fiind mai mic decat EN-EL9A cu 1080mAh si 7.2V. Cei care vor considera ca au nevoie de un acumulator de rezerva vor trebui sa scoata din buzunar in jur de 150 de lei, adica suma ceruta si pentru vechiul model.

 

 

Chiar daca incarcatorul MH-24 are dimensiuni ceva mai mari decat vechiul MH-23 eu apreciez ca nu mai trebuie sa am in geanta acel cablu de conectare la priza.

 

 

4. UTILIZARE

Dupa ce cumparati un Nikon D3100 (valabil pentru orice aparat foto DSLR) este bine sa cititi prima data manualul de utilizare. Persoanele aflate la inceput de drum in arta fotografica au la dispozitie pe langa modurile Auto/Programat auto (P) si modul GHID, implementat prima data pe modelul D3000. Odata ce selectorul de moduri se afla pe GHID fotografierea devine extrem de simpla. Aparatul va explica ce trebuie sa setati pentru a obtine fotografii cu:

 

- fundal neclar,

- profunzime de camp mai mare,

- inghetarea subiectului (indiferent ca este vorba de o masina sau de un om),

- apa curgatoare,

- peisaj, portret, etc.

 

 

Cei care stapanesc mai bine un aparat foto DSLR pot apela cu incredere la modurile S, A, eventual M pentru a avea acces la absolut orice setari.

 

Senzorul CMOS de 14MP ofera imagini foarte bune pentru clasa din care face parte aparatul. Rezolutia maxima de 4608 x 3072 pixeli ne permite sa decupam un spatiu generos din fotografie fara teama de a pierde prea mult din punct de vedere calitativ. Veti vedea putin mai tarziu si cum se comporta acest senzor la valori mari ale ISO.

 

Un element de noutate il reprezinta selectorul pentru modul de functionare (cadru unic, continuu, declansare cu temporizator 2, 10 secunde, declansare silentioasa). Daca este selectata ultima optiune – declansarea silentioasa – se anuleaza automat bipul de confirmare a focalizarii, iar aparatul face un zgomot ceva mai mic cand apasati declansatorul pana la capat. Pentru mine cel putin ramane o enigma de ce Nikon a ales sa scoata modurile de functionare, care se gaseau in partea dreapta a ecranului sub ISO, pentru a face loc setarilor referitoare la calitatea filmelor. De ce spun asta? Deoarece nu cred ca este obligatoriu sa stiu ce calitate au filmele atata timp cat eu fotografiez cu ajutorul vizorului si nu am activata functia Live View. (filmele pot fi inregistrate doar cu Live View activat) Consider ca era logic si normal ca setarile pentru calitatea filmelor sa fie introduse in meniul din dreapta doar in clipa in care activez functia Live View, presupunand ca sunt interesat printre altele sa si filmez.

 

 

Daca tot am adus vorba de Live View sa va spun in continuare ca odata activat acest mod veti observa in partea stanga a ecranului ca aveti 30 de secunde la dispozitie sa luati o decizie. Daca in tot acest timp nu fotografiati sau nu filmati aparatul va inchide automat modul Live View pentru a economisi energie. Focalizarea automata prin Live View este decenta si aici ma refer la timpul de focalizare care este putin mai mare decat in cazul in care se fotografiaza prin vizor. Se poate focaliza oriunde pe ecran prin deplasarea punctului de focalizare in zona dorita, iar aici voi spune acelasi lucru ca si in cazul lui D5000. Dureaza vreo 2 secunde sa miscati punctul pe verticala de la un colt la celalalt si aproximativ 3 secunde pe orizontala. Am observat ca punctul de focalizare poate fi miscat si pe diagonala daca este apasat selectorul multiplu (cel cu butonul ok in mijloc) intre sagetile directionale.

 

Prin vizor focalizarea automata greseste foarte rar si doar in conditii extreme. Sistemul de focalizare Nikon Multi-CAM1000 cu 11 puncte este destul de batran fiind introdus odata cu D200/D80 insa isi face datoria cu succes chiar si acum. Ma astept totusi ca intr-un viitor nu foarte indepartat Nikon sa implementeze un nou sistem de focalizare automata si pe modelele entry-level. Nikon D3100 are bineinteles ca zone de focalizare atat punctul unic AF, zona dinamica si automata AF cat si modul de urmarire 3D (3D-tracking in 11 puncte) aparut initial pe modelul D90.

 

Meniul este structurat asemanator cu cel al predecesorului sau (se poae alege intre modul de afisare clasic si grafic) asa ca nu voi insista prea mult aici. Am gasit ca de obicei optiunea intitulata Picture Control prin intermediul careia obtineti imagini alb-negru, cu un contrast mai puternic, nuante diferite, etc. Se poate ajusta orice proprietate: contrast, luminozitate, saturatie, nuanta, claritate. Active D-Lighting nu poate fi decat activat sau dezactivat deoarece nu exista mai multe niveluri de intensitate asa cum am vazut la Nikon D5000.

 

 

5. TEST ISO

Dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza, senzorul CMOS de 14MP folosit de Nikon D3100 se comporta destul de bine la valori foarte mari ale ISO. Pentru test am montat aparatul pe trepied si am realizat 16 cadre – primele 8 cu optiunea de reducere a zgomotului dezactivata si urmatoarele 8 cu optiunea respectiva activata. Fotografia de referinta este la rezolutia maxima (4608 x 3072 pixeli) si ISO 100, iar urmatoarele sunt cropuri avand dimensiunea originala de 900 x 600 pixeli. Concluziile mele despre testul ISO sunt urmatoarele (apasati optiunea View Image pentru a vedea imaginea la dimensiunea originala):

 

 

ISO 100 NR ON                                       ISO 6400 NR ON

ISO 100 NR OFF                                      ISO 6400 NR OFF

 

ISO 12800 NR OFF                                      ISO 12800 NR ON

 

- pentru cropuri v-as recomanda sa nu depasiti ISO 1600;

- daca nu aveti de gand sa decupati portiuni din fotografie puteti ajunge fara probleme la ISO 3200;

- ISO 6400 si 12.800 ar fi bine sa le folositi doar atunci cand urmeaza sa redimensionati foarte mult fotografiile. Astfel, la ISO 6400 se obtin imagini destul de bune cu dimensiunea de 1500 x 1000 pixeli, iar pentru ISO 12.800 sunteti nevoiti sa redimensionati fotografiile pana la aproximativ 900 x 600 pixeli pentru ca zgomotul sa nu mai fie asa pronuntat.

- activati optiunea de reducere a zgomotului deoarece la ISO 3200/6400/12.800 se obtin rezultate mai bune cu ajutorul acesteia.

 

 

6. FILMARE

Nikon D3100 este primul aparat foto DSLR entry-level capabil sa inregistreze material video la calitate Full HD. Asta se traduce mai exact prin filme cu rezolutia de 1920 x 1080 pixeli si 24 de cadre pe secunda. Fiecare film este limitat la maxim 10 minute sau 4GB dimensiune. Ca sa puteti filma trebuie in primul rand sa rotiti spre dreapta comutatorul pentru activarea modului Live View. Dupa aceea apasati odata butonul din interiorul comutatorului pentru a porni efectiv inregistrarea si inca odata atunci cand vreti sa o opriti.

 

Din punctul meu de vedere D3100 are cel mai avansat sistem de filmare implementat pe un aparat foto DSLR Nikon. Pe langa faptul ca D90 si D5000 puteau sa filmeze doar HD (1280 x 720 pixeli – 24 cadre/secunda) D3100 are un atu in plus prin AF-F (focalizare automata permanenta), disponibila in modul Live View. Cu ajutorul AF-F aparatul focalizeaza continuu pe toata durata inregistrarii video asa incat aveti libertate totala de miscare. Exista totusi si un dezavantaj deoarece aparatul inregistreaza si zgomotul produs de obiectiv in timpul focalizarii automate. Problema aceasta este mai accentuata atunci cand se filmeaza intr-un mediu linistit (a se citi lipsit de zgomot) altfel, la o petrecere sau prin oras, zgomotul ambiental acopera destul de bine orice alt zgomot produs de aparat.

 

 

7. TABEL DETALIAT CU SPECIFICATII

Senzor

14.2MP

23.1 x 15.4mm CMOS

Obiectiv de kit

Nikkor 18-55mm VR

Dimensiuni fisiere

FOTO

4608 x 3072 pixeli

3456 x 2304 pixeli

2304 x 1536 pixeli

VIDEO

1920 x 1080 – 24 fps

1280 x 720 – 30 fps

640 x 424 – 24 fps

Format fisiere

NEF, JPEG, MOV

Autofocus

11 puncte de focalizare

Nikon Multi-CAM 1000

Motor AF incorporat

Nu

Sensibilitate ISO

100 – 3200 (6400, 12.800)

Fotografiere continua

3 cadre/secunda

Vizor

Penta-oglinda

Acoperire 95%

Factor de marire 0.8x

Ecran LCD

3.0”- 230.000 pixeli

Mediu de stocare

SD, SDHC, SDXC

Active D-Lighting

Da

Mod Video

Da

Live View

Da

Bracketing

Nu

Conectori

USB

HDMI tip C

Iesire video (NTSC/PAL)

Iesire pentru accesorii (unitate GPS GP-1, cablu declansator MC-CD2)

Dimensiuni

124 x 96 x 74.5 mm

Greutate

455g (doar body)

 

 

8. RECOMANDARI  ACCESORII

Momentan Nikon D3100 se gaseste in magazine doar impreuna cu obiectivul 18-55mm VR. Ca obiectiv de kit 18-55mm VR reuseste sa-si faca cu succes datoria. Problema acestuia este legata de plaja focala care de multe ori se poate dovedi insuficienta in practica. De aceea Nikon ofera cateva alternative intr-un buget rezonabil:

 

- 55-200mm f/4-5.6G AF-S DX VR – teleobiectiv echipat cu sistem de reducere a vibratiilor (VR) care completeaza excelent obiectivul de kit. In clipa in care scriu acest articol obiectivul se afla la promotie cu pretul de 499 lei.

 

- 55-300mm f/4.5-5.6G AF-S DX VR – este un teleobiectiv lansat in luna august 2010 care ofera o plaja focala mare la un pret foarte bun. (1499 lei) Dimensiunile si greutatea il recomanda pentru posesorii de Nikon D3100.

 

- 18-105mm f/3.5-5.6G ED AF-S DX VR – spre deosebire de cele doua teleobiective de mai sus care completeaza plaja focala oferita de 18-55mm VR, 18-105mm VR vine sa inlocuiasca obiectivul de kit. Perfect pentru persoanele care doresc sa fotografieze aproape orice subiect cu un singur obiectiv. (1099 lei)

 

- 35mm f/1.8G AF-S DX – optimizat pentru DSLR-uri Nikon in format DX, acest obiectiv poate fi utilizat pentru portrete oferind atat claritate cat si un bokeh placut. Diafragma f/1.8 va permite sa fotografiati atunci cand lumina este insuficienta

 

- 50mm f/1.8D AF – stiu ca nu are autofocus pe D3100 dar obiectivul este usor, compact si ieftin. (499 lei) Oricum daca stiti sa folositi destul de  bine aparatul puteti obtine rezultate foarte bune chiar si focalizand manual.

 

Teoretic aici as fi putut sa mentionez obiectivul 18-200mm VR insa dimensiunile, greutatatea dar mai ales pretul (3299 lei) nu il fac prea atractiv pentru posesorii de Nikon D3100.

 

Nikon ofera rezultate foarte bine la valori ISO ridicate dar cu toate acestea va trebui in situatii extreme sa apelati la o sursa de lumina. Aceasta sursa poate fi blitul intern dar si un blit extern montat pe patina de blit. Pentru D3100 as recomanda:

 

- Speedlight SB-400 – este un blit foarte usor, compact, functioneaza cu 2 acumulatori AA si il puteti lua cu voi oricand si oriunde. Pretul este deasemenea convenabil. (519 lei)

 

- Speedlight SB-600 – inseamna un efort financiar mai mare decat in cazul lui SB-400 insa ofera putere si libertate mai mare de miscare daca stiti cum sa-l folositi. Dimensiunile si greutate sunt rezonabile, iar un D3100 pe care este montat un SB-600 nu arata disproportionat.

 

 

 

9. CONCLUZII

Nikon a adaugat in ultimii ani la aparatele foto DSLR din gama entry-level noi tehnologii si caracteristici prin intermediul carora fotografierea sa devina mai usoara si mai accesibila. Fie ca sunteti la primul aparat de acest tip, fie ca aveti un DSLR mai vechi (D40, D60, chiar si D3000) cu totii veti observa ca D3100 este extrem de perfomant. Mai mult decat atat nu sunteti nevoiti sa faceti cine stie ce sacrificii pentru a intra in posesia unui asemenea aparat.

 

Personal am apreciat:

- senzorul CMOS de 14MP,

- ISO extins pana la 12.800,

- filmarea Full HD,

- focalizarea permanenta in Live View,

- AF-ul cat se poate de performant pentru gama entry level,

- materialele folosite la constructia aparatului care ofera o senzatie placuta,

 

dar nu mi-a placut:

- zgomotul care apare in anumite conditii la filmare din cauza AF-F,

- aparitia selectorului pentru modul de fotografiere care putea foarte bine sa faca parte ca si pana acum din meniul aparatului,

- constructia usitei care ofera acces la cardul de memorie lasa de dorit.

 

PS: Fotografiile din galeria alaturata sunt realizate cu 18-55mm VR, 18-135mm si 50mm f/1.8D.

 

Text si fotografii: Adrian Baicea

test, nikon d3100, d3100, adrian, adrian baicea, baicea



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
 Au fost adaugate 9 comentarii
Diana
Diana a scris pe 18-12-2017 la 14:16
Buna ziua! Ce microfon recomandati sa fie atasat? Folosesc aparatul pentru filmari petreceri si am nevoie de o mai buna calitate a sunetului. Multumesc
0
0
Dan Constantinescu
Dan Constantinescu a scris pe 18-06-2016 la 18:39
Buna ziua. Imi poate spune cineva daca este o defectiune a aparatului sau o proasta manipulare (sau setare) faptul ca nu declanseaza la lumina slaba (apare afisat "Subject is too dark"). Banuiesc ca ar fi trebuit sa declanseze si sa scoata fotografia mai luminata sau mai intunecata (in functie de timpul de expunere ales), dar totusi sa declanseze.Buna ziua. Imi poate spune cineva daca este o defectiune a aparatului sau o proasta manipulare (sau setare) faptul ca nu declanseaza la lumina slaba (apare afisat "Subject is too dark"). Banuiesc ca ar fi trebuit sa declanseze si sa scoata fotografia mai luminata sau mai intunecata (in functie de timpul de expunere ales), dar totusi sa declanseze... ..afiseaza tot comentariul
0
0
Madalina
Madalina a scris pe 16-09-2015 la 23:28
Buna ziua, pentru Nikon3100 se poate atasa un obiectiv de 70-200? Multumesc
0
0
Nikonisti
Nikonisti a scris pe 17-09-2015 la 10:40
Buna ziua,
Da, pot fi atasate obiective cu montura Nikon F.
Mai multe detalii despre obiectivele Nikon gasiti aici: http://www.nikonisti.ro/articole/tot-ce-trebuie-sa-stiti-despre-obiectivele-nikkor-partea-i/845
0
0
sorin ungurean
sorin ungurean a scris pe 16-08-2015 la 11:13
Buna ziua. Am si eu o problema. Am scapat pe apara suc si acuma nu mai merge. Problema e ca apare pe displei ca nu e obiectivul conectat dar obiectivul e montat la aparat. Poate cineva sa ma ajute cu vreo informatie. Multumesc
0
0
stas
stas a scris pe 12-06-2014 la 09:30
spunetimi va rog unde trebuie sa apas ca sa vad prin ecran ce pozez dar nu prin obiectiv nikon d3100
0
0
Stefan
Stefan a scris pe 14-01-2015 la 15:05
Roteste butonul din partea dreapta a ecranului pentru a vedea pe ecran in timp ce fotografiezi :D
0
0
Andrei@yahoo.com
Andrei@yahoo.com a scris pe 23-12-2013 la 19:18
Review de nota zece, dar poze habar nu ai sa faci! Nu pre ainteleg eu cum vine asta, ca teoria o stii foarte bine!
0
0
Prenkster
Prenkster a scris pe 20-12-2013 la 22:48
Am achizitionat aparatul D3100 acum 2 saptamani si sunt foarte multumit de el. Ca punct negativ as zice ca este timpul de filmare , care este limitat la 10 minute. In rest doar laude
0
0
fluieras ana - cristina
fluieras ana - cristina a scris pe 24-11-2013 la 01:43
si eu mi-am luat acest aparat, cand il las pe auto mi se pare ca face focusul aiurea cam des, e drept, nu ma pricep in mod deosebit, e primul aparat mai cu motz pe care il am. Dar totusi....sunt putin intrigata de faza cu focusul, ce credeti? imi scapa mie ceva? Multumesc!
0
0
Baicea Adrian Marius
Baicea Adrian Marius a scris pe 12-06-2014 la 11:04
Iti recomand sa alegi tu punctul de focalizare. Vezi pagina 45 din manualul de utilizare - Mod zona AF.
0
0
Caruntu Cristi
Caruntu Cristi a scris pe 04-10-2013 la 20:40
Ptr mine care sunt un incepator si tocmai am achizitionat un astfel de aparat, ceea ce am citit imi este foarte folositor. Multumesc!
0
0

 
 
Articole similare |
Articole recente
Plecand de la  o idee preconceputa ca nimic nu ma mai poate surprinde dupa capitolul Nikon D800, pot spune ca Nikon D600 este aparatul pe care l-am tinut cel mai mult timp in teste. Imediat dupa ce am pus mana pe aparat, am gasit un element de...
citeste tot
In urma cu cateva zile am avut ocazia de a testa obiectivul Nikkor AF-S 40mm f/2.8 G Micro. Desi la inceput eram oarecum reticient in privinta calitatii obiectivului, imediat dupa ce am facut primele fotografii mi-am dat seama ca avusesem o impresie...
citeste tot
Bucuresti, 8 septembrie 2011 – SKIN, unic importator Nikon in Romania si distribuitor al unora dintre cele mai importante branduri internationale din domeniul tehnologiei informatiei, are placerea sa anunte ca pentru prima oara Nikon lanseaza...
citeste tot
I.      INTRODUCERE Probabil unii dintre voi au aflat deja ca Nikon a lansat in luna Februarie nu mai putin de noua aparate foto din gama Coolpix ce ofera meniu in limba romana. Este vorba de Nikon Coolpix L23, S2500, S3100,...
citeste tot
Avem placerea de a va prezenta cel de-al treilea episod al proiectului SUNT ghid de calatorie, realizat de fotograful Costas Dumitrescu in Venetia cu aparatul foto Nikon D3100.   Puteti urmari intreaga poveste pe...
citeste tot
Ieri s-a incheiat evenimentul Targu Mures Business Days, acolo unde, timp de doua zile, Nikon a fost prezent in mijlocul iubitorilor de fotografie din Mures. Trebuie sa multumim pe aceasta cale nikonistilor care au raspuns invitatiei noastre de a...
citeste tot
Inainte de recenzia propriu-zisa trebuie enumerate conditiile in care a fost realizata aceasta recenzie: - exemplarul avut la dispozitie spre testare a fost unul SAMPLE, adica o mostra a aparatului de serie. In consecinta nu este 100% relevant in...
citeste tot
Cunoscutul bucatar si realizator de emisiuni TV, Jamie Oliver, este noua imagine a aparatului Nikon D3100. Acesta a fost ales de catre Nikon pentru ca reprezinta utilizatorul pentru care acest aparat a fost creat: tanarul familist care este pasionat...
citeste tot
Bucuresti, 19 august 2010 – SKIN, importator si distribuitor al unora dintre cele mai importante branduri internationale din domeniul tehnologiei informatiei si unic importator Nikon in Romania, are placerea de a anunta primul aparat foto Nikon...
citeste tot
Va prezentam in cele ce urmeaza o noua recenzie realizata de un membru al forumului nikonisti.ro, Adrian Baicea (Morphy), pentru aparatul foto Nikon COOLPIX P100.   I. INTRODUCERE   A trecut mai bine de un an de cand am avut ocazia sa...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2019. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.