10 septembrie 2012

Se cauta fotografia lunii septembrie: Viata la tara

Septembrie, luna cea mai importanta pentru truditorii pamantului care acum culeg roadele muncii de peste an, este un prilej bun pentru o intoarecere la radacini. Astfel, in septembrie va invitam sa suprindeti in fotografii Viata la tara, tema acestei luni din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii.  

Pentru sfaturi legate de aceasta tema, va invitam incepand cu joia aceasta sa urmariti inregistrarea transmisei de pe 8 septembrie sustinuta de catre fotograful Petrut Calinescu, care a discutat despre surprinderea vietii oamenilor din comunitatile rurale si despre proiectul sau Mandrie si beton, care trateaza tranzitia satului traditional.

Fotografiile vor putea fi inscrise incepand de astazi si pana pe 30 septembrie, iar voturile se vor exprima pe parcursul lunii octombrie, pana pe 31 la ora 12 PM.

Vor exista doua voturi paralele, cu doua premii diferite: votul juriului, care desemneaza fotografia ce va aparea in calendarul Nikon 2013, si votul publicului, care va desemna premiul lunii, un produs sau serviciu oferit de organizator.

Pentru "Viata la tara", premiul oferit in urma voturilor acordate de catre public consta intr-un  kit de curatare format din LensPen DSLR Pro, Hurricane Blower si FogKlear.
 
Juriul condus de catre Petrut Calinescu va desemna fotografia lunii in termen de aproximativ doua saptamani de la inchiderea inscrierilor, iar lucrarea castigatorului va fi publicata in Calendarul Nikon 2013, pe fila lunii septembrie.


Marele premiu la concursul Se cauta fotografia lunii din 2012 este un kit Nikon 1 V1 cu obiectiv 1 NIKKOR VR 10-30mm, blit Speedlight SB-N5 si adaptor FT1.

Ca de obicei, va dorim cat mai multa inspiratie si creativitate!

Pentru a inscrie fotografia in concurs, trebuie sa o incarcati din contul dumneavoastra de pe nikonisti.ro, din sectiunea de concursuri. Dupa data de 30 septembrie puteti vedea si galeria de fotografii inscrise in concurs si le puteti vota pe cele care va plac cel mai mult. Pentru a nu risca descalificarea din concurs, va rugam sa cititi cu atentie regulamentul concursului.

 

Inscrieti o fotografie in concurs

fotografia, cauta, lunii, cauta fotografia, cauta fotografia lunii, fotografia lunii, lunii septembrie, septembrie, viata, tara



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Pentru tema Prieteni din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii octombrie 2012, Serban Mestecaneanu si Vlad Eftenie au ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Gheorghe Belu. Lucrarea lui va ilustra fila lunii octombrie a calendarului...
citeste tot
Pentru tema Viata la tara din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii septembrie 2012, Petrut Calinescu si echipa nikonisti.ro au ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Daniel Mirotoi. Lucrarea lui va ilustra fila lunii septembrie a...
citeste tot
Este usor sa surprinzi portrete de grup, dar nu la acest lucru ne asteptam de la voi in cadrul concursului cu tema Prieteni. In octombrie, in cadrul concursului Se cauta fotografia lunii, ne dorim sa imortalizati scene care surprind relatiile...
citeste tot
Pentru tema Fotografie de vacanta din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii august 2012, juriul format din Alin Popescu si Alex Axon a ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Iulius Anghelina. Lucrarea lui va ilustra fila lunii...
citeste tot
Pentru tema Sporturi de vara din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii iulie 2012, juriul format din Cristian Preda si Raed Krishan a ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Constantin Daniel Iacob. Lucrarea lui va ilustra fila lunii...
citeste tot
Vara este fara indoiala anotimpul in care se fac cele mai multe fotografii de vacanta. Profitam de aceasta perioada si va provocam la o noua etapa a concursului Se cauta fotografia lunii, cu tema Fotografie de vacanta. Pentru cateva ponturi despre...
citeste tot
Juriul format din Petrisor Iordan si Vlad Eftenie a ales fotografia castigatoare pentru tema Joaca de copii din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii iunie 2012. Astfel, imaginea Dianei Barbat va ilustra fila lunii iunie a calendarului Nikon...
citeste tot
A sosit toamna si vacanta este la final. Suntem siguri ca in aceasta vara ati realizat numeroase fotografii frumoase in locurile pe care le-ati vizitat. Va invitam asadar sa ne impartasiti imaginile cele mai reusite in cadrul concursului „Se...
citeste tot
Juriul lunii septembrie format din fotografii Dinu Lazar si Dan Pop au desemnat castigatorul concursului "Se cauta fotografia lunii septembrie" in persoana domului George Bufan. Fotografia acestuia a impresionat cel mai mult juriul, care a declarat:...
citeste tot
A inceput cea de-a noua etapa a concursului "Se cauta fotografia lunii". In luna septembrie va propunem o tema potrivita pentru inceputul toamnei: "Luna recoltei". Toti fotografii nikonisti, amatori sau profesionisti, sunt invitati sa participe la...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2020. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.