Romania Salbatica: Semenic - Cheile Carasului

Ma trezesc cu greu si ma pregatesc de plecare, nu inainte de a desface un pachet de biscuiti, hrana mea preferata in asteptarea rasaritului de soare. Calculele sunt facute asa ca nu ar trebui sa fie loc de surprize. Pana la rasarit am suficient timp sa ajung in locul stabilit. Ma sui in masina, un lux de care nu te poti bucura mereu in creasta muntelui, conduc zece minute si apoi mai urc o panta inca zece minute. Sunt pe Varful Semenic, iar in fata mea se insira crestele muntilor din jur. Pana la rasarit insa, mai este cel putin o jumatate de ora. Poate am fost un pic prea zelos in dimineata asta, asa ca ma cuibaresc langa o stanca sa scap de vant si ma pun pe asteptat. Razele calde nu vor intarzia sa apara, asa ca mai am timp de un biscuite si un pic de odihna. La prima geana de lumina incep sa caut unghiuri si cadre, iar timp de vreo doua ore sunt absolvit de lumina calda din jur. Cand totul se termina ma indrept catre cabana, ziua este departe insa de a se sfarsi aici.

In golul alpin al Semenicului se ajunge foarte usor, iar zonele de fotografiat sunt accesibile si la indemana. Nu trebuie nici sa te trezesti cu noaptea in cap, dar nici sa ratacesti potecile pe timp de noapte. Candva o statiune importanta, astazi Semenicul lasa un gust destul de ciudat, cladirile frumoase din piatra zac darapanate iar langa ele se inalta unele zvelte si portocalii. Oamenii au gusturi ciudate uneori. Pe langa toate astea in pasune se inalta nu mai putin de noua piloni, care mai de care mai semeti si fiecare cu cine stie ce functii. Tot in zona zac si cateva mori de vant, ramasitele primului proiect de energie eoliana din Romania, inceput chiar in era comunista. Insa dincolo de toate aceste aspecte, exista si o parte mai putin antropica si poate mai putin stiuta, pe care ne-am propus si noi sa o exploram.

Zonele de care am fost atrasi in special in prima etapa, au fost golul alpin al Semenicului, cu mlastinile lui de altitudine si padurea de la Izvoarele Nerei cu fagii ei seculari. In golul alpin ne-am bucurat de lumina calda a rasaritului si apusului,  principalele puncte de fotografiere fiind varfurile Semenic si Gojna, de unde se deschidea o vedere impresionanta atat catre vaile din jur, dar si catre culmile muntilor Godeanu sau Tarcu. Mlastinile nu sunt spectaculoase ca si peisaj general, insa deosebite in detaliu, asa ca aici a trebuit sa ne punem la treaba obiectivul de maco. Cand te cobori la firul ierbii, sau mai bine zis al muschiului in acest caz, descoperi o lume inedita si unica. Fiecare fir de iarba capata importanta, fiecare muschi devine un subiect, iar pentru ca spectacolul sa fie complet, te poti delecta si cu lumea uneori ciudata, alteori dramatica, a insectelor. Padurea de la Izvoarele Nerei are nu mai putin de 5000 de hectare si se numara printre cele mai mari paduri virgine ale Europei, fagii de aici atingand varste de peste 350 de ani. Chiar daca la prima impresie pare un loc deosebit de fotogenic, padurea este intotdeauna o adevarata provocare fotografica. Trebuie sa gasesti o ordine in haosul arborilor, sa creezi armonie, sa cauti detalii semnificative, iar uneori sa uiti de abordarile traditionale si sa incerci unghiuri cat mai diferite. Iar daca interiorul ne-a dat mai mult de furca, la confluenta golului alpin cu padurea, subiectele au fost mai generoase. Aici fagii sunt mai gaunosi, cu forme mai putin perfecte, date de vantul ce bate aici aproape constant, si bineinteles mai usor de abordat in fotografie. De mare ajutor ne-a fost si lumina calda de seara.

A doua etapa a turei s-a desfasurat in zona Cheilor Carasului, una dintre cele mai spectaculoase atractii ale parcului. Cheile sunt impresionante prin lungimea lor de 19 km, dar si prin numarul mare de pesteri si avene, peste 500. Frumusetea cheilor, mai ales in sezon de vara este data si de abundenta vegetatiei si a muschiului de pe pietrele aflate in albia raului, ce au fost si pentru noi principalul subiect. Impresionanta este si perspectiva aeriana oferita de punctele de belvedere de la Cetatea Carasului. In apropierea cheilor se afla Pestera Comarnic, dezvoltata pe trei nivele, cu galerii si sali de dimensiuni mari si bogat concretionate. Desi nu ma pot numi speolog, am avut placerea sa imi petrec mai bine de trei ore in pestera, timp suficient pentru a incerca si cateva imagini. In pestera nu te mai poti numi fotograf, ci pictor, si asta pentru ca aici poti intradevar picta cu lumina si reliefa numai acele elemente pe care le consideri interesante in imaginea finala. Sunt destul de greu de experimentat astfel de imagini, mai ales atunci cand esti singur, insa cu siguranta rezultatele vor fi inedite.

Daca in Muntii Rodnei mai fusesem cu ceva vreme in urma, Semenic – Cheile Carasului era un parc necunoscut pentru mine, iar dupa aceasta tura pot spune ca mi-a facut placere sa ii descopar locurile ascunse. Parcul este unul usor de strabatut, cu multe drumuri, insa asta nu il face cu nimic mai putin interesant. In final trebuie sa le multumesc celor implicati in aceasta a doua etapa, in primul rand celor de la Administratia Parcului care au facut toate eforturile pentru a fi totul in ordine, si in special lui Cristian Bujor care m-a insotit si ajutat in acest demers.

Urmatorul pe lista noastra este Parcul National Cheile Bicazului – Hasmas, de unde o sa va prezentam imagini cu locuri emblematice precul Lacul Rosu, Cheile Bicazului sau Piatra Singuratica, dar si cu zone mai putin cunoscute cum ar fi Cheile Bicajelului sau Poiana Ghilcosului. Pana atunci insa va las sa descoperiti si voi locurile salbatice ale Semenicului.

Text si imagini: Dan Dinu

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!