12 noiembrie

Our way to Namibia - powered by Nikon

 
 

"Our Way to Namibia powered by Nikon" este despre oameni, despre bucuria calatoriei, despre locuri unice si fascinante desprinse parca din alta lume, despre prietenie. Dupa o amanare de un an datorata pandemiei, vara aceasta a avut loc tura foto in Namibia, desfasurata cu sustinerea Nikon. Cum a fost acolo, ne impartasesc acum ambasadoarea Nikon Gina Buliga impreuna cu participantii la tura foto. 

 

 

 

 




Iunie 2021

 

Hai hui… sunt Gaboi…hai hui prin Namibia… sunt Iuli… eu… sunt love in Namibia….
Umblu teleleu… cu balonul… nu stiu ce caut in Namibia… copacel in Namibia… pierdut prin desert… Us.

 

Despre bucuria calatoriei si nu numai. Dupa cum am promis de fiecare data, ne intoarcem acasa din fiecare tura cu retina plina de amintiri, dar in acelasi timp si cu hardurile pline… cardurile pline... Asa se intampla de fiecare data, dar in aceasta tura am fost cu totii surprinsi de fiecare moment intr-o lumina extraordinara, parca toata lumina era pentru noi, parca toate fenomenele naturale se intalneau pentru a ne crea noua o atmosfera de vis si de neuitat. Cam asta s-a intamplat in Namibia, fiecare zi fiind fara cuvinte si parca ziua urmatoare intrecea orice, de nu ne mai opream din wow si din minunat...

 

M-am gandit de multe ori ca a fost prima tura in cadrul pandemiei si trecuse deja un an de cand nu mai fusesem plecati pe undeva. Iar pe langa faptul ca eram plini de entuziasm sa facem fotografie… pe deasupra eram si nevorbiti… am socializat ore in sir, zeci de ore, fara oprire… Singurul care ne oprea era somnul, care din cand in cand ne oprea din povestit.


Parca ne-am organizat de data asta mai bine ca niciodata, Alin Anghelovici fiind Hai Hui prin lume, ne-a organizat tura foto intr-un mod perfect. Participantii la tura au fost: Gabriel Filipoaia, Alin Anghelovici, Marian Plaino, Iulia Plaino, Beatrice Dobos Racos, Draga Sorohan, Narcisa Ichim, Toma Stefan, Tudor Mazilu, Enona Chiriac si Livia Visanescu.


Nu vreau sa nu aduc aminte de aparatura folosita in aceasta tura. Am plecat la drum, de data asta cu aparatele foto Nikon Z6 si D5 si a fost minunat. Si de data asta am folosit foarte mult obiectivele NIKKOR AF-S 105mm f/1.4E ED, NIKKOR AF-S 70-200mm f/2.8E FL ED VR, NIKKOR AF-S 24mm f/1.4G ED si un obiectiv foarte bun pentru o astfel de tura, NIKKOR AF-S 200-500mm f/5.6E ED VR

 

 


Ca de fiecare data am avut parte de suport pe partea de aparate si obiective de la Nikon, acest lucru ajutandu-ne foarte mult intre noi, mai ales ca in felul acesta am facut echipe intre noi, in functie de ce obiective avea fiecare si ne asezam in masini in asa fel incat sa ne imprumutam obiectivele. ”Let’s share… Sharing is caring”.

 

De multe ori mi s-a pus intrebarea daca poate veni oricine intr-o tura foto. Atata timp cat iubesti sa calatoresti, vei descoperi ca o tura foto nu este usoara, dar este altceva, pentru ca te ajuta sa vezi rasarituri si apusuri de neuitat, te ajuta sa imparti informatii legate de fotografie... Daca ma gandesc bine, putem invata cu totii de la cel care, poate, a pus mana pe aparatul foto pentru prima oara in viata lui. Putem invata din fiecare moment din viata noastra si sa nu uitam sa impartasim ce invatam sau ceea ce vedem, pentru ca se intoarce catre noi de o mie de ori.

Este o bucurie extraordinara sa pot inspira oamenii in fotografie, aceste ture fiind ca o hrana pentru suflet, pentru fiecare in parte.

 

Mi-am dorit enorm sa ajung in desertul namibian si pana la urma mi s-a indeplinit si aceasta dorinta; ca de altfel orice ne dorim foarte mult, cu siguranta se va intampla mai devreme sau mai tarziu.


Daca stau sa ma gandesc bine, am ajuns in Namibia cu tot sufletul la gandul de desert namibian, dar cand am plecat acasa din Namibia si sufletul si gandul mi-au ramas la Tribul Himba. Cu siguranta, cand vom reveni, vom sta mai mult la ei si ne vom duce la ei cu poze din prima tura. Au fost atat de incantati de badge-ul meu: era o fotografie cu o fata Himba cu spatele… au ramas extaziate de poza. Au analizat-o si apoi am inceput sa facem poze impreuna, ele sa pozeze cu spatele, selfi-uri si multa bucurie. Asa noroc am avut la tribul Himba cu Alin care a organizat totul perfect si cu Andrew, ghidul nostru de acolo, care era prieten cu cei din trib,  iar in acest fel nu am stat doar o ora acolo, am stat o zi intreaga si asta ne-a ajutat si pe noi si pe ei. Toata lumea si-a intrat usor in ritm, noi nu am fost asa disperati sa tragem cadre... Nu neg, la inceput a fost un moment in care toti pozam in continuu, dar a trecut, ei si-au vazut de treaba lor si noi ne-am relaxat.


Am avut parte de ceva magic, multi din trib s-au dus sa stranga caprele si atunci ne-am distrat extrem de tare cu copiii in lumina de apus. Si pe langa asta, norocul a fost ca m-am jucat si eu cu ei, am facut praf in nisip si s-a creat o energie fantastica! Nu am cuvinte sa redau ce am simtit acolo, nu doar eu, ce am simtit cu totii acolo. Si acum mi se umple sufletul de bucurie cu gandul la fetele lor, care radeau de mine, de bucuria mea cand vedeam ce raza se face in nisip. Si mare mi-a fost bucuria cand am plecat de acolo si uitadu-ma pe aparat la cadre si am vazut ceva… Ceva ce m-a facut sa spun ca INIMA NAMIBIEI SUNT COPIII TRIBULUI HIMBA.

 

 

 

 

 

 

 

   


GINA BULIGA

LET THE BEAUTY OF WHAT YOU LOVE BE WHAT YOU DO

 

  


ALIN ANGHELOVICI


In Namibia am avut parte de multe experiente minunate pe care le vom lua cu noi mai departe fie in fotografiile facute sau ca amintiri ce vor ramane vesnic cu noi. Namibia este o tara ca nicio alta pe lume, este speciala. Tara nimanui, pentru ca asa pare pe multele ei drumuri pustiite, ne-a intrigat si bucurat in acelasi timp.



 


Am vizitat animalele la ele acasa in Ethosa si am avut sansa sa salutam leii desertului pe care pana acum ii vazuseram doar la National Geographic. Doar fiind acolo iti dai seama de conditiile grele in care trebuie sa supravietuiasca aceste animale si surpriza cea mai mare este data de diversitatea parcului care ne-a oferit subiecte de fotografiat din plin si pe care sper ca le vom putea arata curand tuturor. Ne-au impresionat putinele orase vazute prin rigoarea data de colonistii nemti dar ne-am si bucurat papilele gustative cu bucataria locala…fabulos!


Am vizitat Tribul Himba, speciali prin expresivitate si culoarea rosiatica a pamantului pe care il folosesc ca sa isi acopere pielea si parul. Ne-am simtit bineveniti aici si am invatat putin despre cultura lor, incercand totodata sa capturam in fotografiile noastre inocenta si fericirea sincera pe care acesti oameni o traiesc, desi locuiesc intr-un mediu ostil.


Am continuat apoi cu dunele de nisip care intrau in ocean… Da, aici desertul se impreuneaza extraordinar de frumos cu oceanul, iar plajele intinse ofera oportunitatea de adrenalina prin plimbari cu 4x4 pe dune cu oceanul aproape. Dupa plimbari pe plaja, asa cum e normal intram si in ocean, si nu oricum ci inconjurati de prieteni necuvantatori ca delfinii si leii de mare, manati de curiozitate si de « ospitalitate » astfel incat sa vina sa ne salute chiar in barca.


Imaginile desertului Namibian, culorile de un rosu caramiziu intalnit numai aici, trunchiurile copacilor uscati prinsi in nisipul desertului la Deadvlei, cina in desert la lumina facliilor intr-un peisaj special si zborul cu avionul peste dune au dat o senzatie aparte acestei ture de care cu siguranta ne vom aminti mereu cu placere. Am fost cu adevarat Hai hui prin Namibia si sper din tot sufletul ca vom mai repeta experienta. 


Pana atunci, va vom bucura ochii cu fotografii alese pe spranceana care vor reda putin din spiritul Namibiei.


Hai hui prin Namibia & Our way to Namibia.

 

 

 

 

 

 

 


BEATRICE DOBOS RACOS


Namibia este o  experienta unica  intr-un an de Pandemie. Frigul patrunzator din zorii zilei suportat in asteptarea animalelor salbatice, oceanul albastru intrepatruns cu portocaliul dunelor de nisip sunt imagini care nu se vor sterge de pe retina ochilor mei. Dar pentru mine cel mai impresionant lucru a fost intilnirea cu copiii din tribul Himba, care fara telefoane, tablete sau alte gadgeturi erau plini de veselie. Unii munceau din greu si cu toate acestea  stiau sa se joace cu animalele si obiectele de pe langa colibe. Chiar si prezenta noastra a fost un moment de bucurie.

Multumesc organizatorilor pentru aceasta experienta.

 

 

 

 

 

DRAGA SOROHAN

 



Bineinteles ca imi plac marea si valurile
bineinteles ca imi place curcubeul
bineinteles ca imi place nisipul desertului,
bineinteles ca imi plac haina Patagoniei
bineinteles ca imi plac graffiti-urile din Columbia,
bineinteles ca imi place si Mexico City,
bineinteles ca imi plac oamenii de pe Nil,
bineinteles ca imi place si Hong Kong foarte mult,
bineinteles ca imi plac Seycelele,
bineinteles ca imi plac si maslinele Frantei,
bineinteles ca imi plac Sardinia si Cinque Terrele,
bineinteles ca imi place si meseta Spaniei,
bineinteles ca imi place glazura Europei,
bineinteles ca si mie imi place Singapore,
bineinteles ca imi place dealulurile Boholului,
bineinteles ca imi plac aripile avionului,
bineinteles ca imi plac adancurile Marii Rosii
bineinteles ca imi plac luminile colorate din Las Vegas,
bineinteles ca imi place lumea si esenta ei,
bineinteles ca imi plac si eu toti chinezii,
bineinteles ca imi plac stelele din sud
bineinteles ca imi plac padurile virgine.
Si totusi, exista ceva ce imi place atat de mult
ca as vrea sa raman acolo pentru totdeauna:
Acolo este pe continentul negru
soarele arde aproape vertical din cer.
Este vasta savana
care se intinde pe munti si vai.
Unde pasc turmele de bivoli
iar leii alearga in spatele zebrelor.
Unde sar antilopele
si tipetele hienelor suna.
Unde am stat cu girafe
pentru mine este una dintre cele mai frumoase tari: Namibia!!!

 

 

 

 

 

 

 


ENONA CHIRIAC

 


“ce sa simt: vant, alcool si iubire “

 

 

 

 

 

 

 

GABRIEL FILIPOAIA

 

 


Inainte de a scrie aceste randuri, m-am gandit cum as putea caracteriza simplu Namibia. Daca as spune ca e exotic sau frumos, ar fi prea putin. Daca as spune Africa, as fi mai aproape de adevar.

Chiar daca as gasi, in cele din urma, cuvintele potrivite despre acesta tara, tot nu ar fi de ajuns, pentru ca noi am fost acolo plini de energii bune si entuziasm, intr-o tura organizata excelent de Alin si Gina, unde am regasit cu bucurie prieteni vechi si am cunoscut altii noi. Asa ca cel mai simplu mod de a caracteriza Namibia ar fi: du-te si vezi!!!


Mai intai, animalele salbatice de la „Wild Africa”. Atat de multe, ca nu mai stii pe care sa le fotografiezi atunci cand vin sa bea apa, si care iti dau sentimentul de inceput de lume. Apoi vizita la tribul Himba, unde oamenii traiesc simplu, cu resurse putine, dar cu bucurie multa. Mai apoi, desertul, care ne-a adus intalnirea cu oceanul, unde leii de mare sunt stapani, iar oamenii vin doar in vizita.
Si, spre sfarsitul calatoriei, siluetele copacilor carbonizati din „Death Valley”.


Cuvintele raman inutile pentru calatorul care a vazut toate acestea si multe altele, despre care nu a mai scris aici. Mai de folos decat cuvintele sunt fotografiile, iar, dintre ele, la superlativ absolut, sunt acelea pe care fiecare dintre noi le-am surprins cu retina si le-am incarcat in suflet, cu „exif” de sentimente.


Asa ca, dupa tura din Namibia, ne-am intors fiecare la vietile noastre cu ceva cadre pe care le aratam prietenilor care nu au fost cu noi si cu inimile pline de bucuria si de vibratiile care ne-au dominat langa Tropicul Capricornului. Namibia a devenit, cumva, parte din noi!

 

Cat despre cuvinte, as mai adauga doar: du-te si vezi!!!

 

 

 

 

 

 

 

 

LIVIA VISANESCU

 

Cand ma gandesc la Namibia, ma gandesc la cea mai extraordinara experienta. O frumusete bruta, organica, marcata prin simplitate si culori care se intrepatrund perfect creandu-se o atmosfera magica si unica. Namibia este un loc al cunoasterii, al descoperirii atat interioare cat si exterioare, care te face sa vezi viata si din alte perspective.

 

 


Cel mai mare vis si cadou a fost si este sa calatoresc, sa pot vedea bucati din aceasta lume asa cum o facem in acest grup, cautand frumuseti autentice si specifice locului. Desi aceste experiente raman adanc intiparite in suflet si memorie, nu au acelasi farmec daca nu poti impartasi bucuria experientei cu cei din jur prin fotografie sau cateva cuvinte. Acest proces este intarziat de cele mai multe ori deoarece este nevoie de timp pentru a te dezmetici din euforia si adrenalina calatoriei pentru a te aduna si a reusi sa redai prin selectarea fotografiilor si a cuvintelor farmecul si maretia locurilor din Namibia.


Cand am ajuns in Namibia, ghidul nostru Andrew mi-a spus de foarte multe ori: “Namibia is a blessed place”, la inceput mi s-a parut putin exagerat deoarece din fotografiile de pe internet, din documentare era o tara frumoasa intradevar, cu locuri unice si fascinante, dar parea si o tara foarte arida, saraca si greu de parcurs cand te gandesti ca trebuie sa iesi din confortul cu care esti obisnuit. Asa ca asteptarile mele nu au fost mari dar nici mici, am incercat sa nu subevaluez dar nici sa supraevaluez aceasta calatorie; eram fericita in primul rand ca voi reintalni oameni din alte ture pe care nu ii mai vazusem din cauza acestei pandemii dar si ca voi avea ocazia sa intalnesc si alti oameni frumosi; si apoi era gandul ca vom descoperi locuri noi.


Drumul de la aeroport la prima cazare in Etosha a fost lung si putin obositor, dar energia grupului a facut ca totul sa decurga mult mai usor si rapid. Mersul cu masina urma a fi parte din calatorie, si cum nu este vorba doar de sosire ci intregul proces, incepi sa observi totul in jur incepand cu banalul drum din fata care pare nesfarsit dar surprinzator de bun pe portiuni mari, alteori poate fi uscat si plin de praf, dar cu toate acestea peisajul este ciudat de frumos. In departare se pot zari munti in nuante de maro/caramiziu/gri conturati in umbre de indigo, care se inalta din campia plata in nuante de galben/ verde /caramiziu/ praf alb, iar cerul de un albastru pastel incredibil face ca tot acest tablou sa fie intr-o armonie si echilibru perfecte. In aceste zone neatinse de om ai ocazia de a zari in departare diverse animale orix, empala, girafe, bibilici etc ocazional pe marginea drumului. Totul tine sa iti deschizi sufletul si ochii si sa lasi toata informatia sa ajunga la tine.

 

 

 


La fel ca in multe parcuri nationale exista reguli si reglementari stricte pentru a proteja fauna si viata salbatica, dar si a noastra: nu ai voie sa cobori din masina, nu ai voie sa faci galagie, si cel mai important trebuie pastrata curatenia. Daca nu ai mai fost in safari, Etosha este un bun inceput deoarece iti ofera o varietate de animale si pasari, iar vegetatia se schima de multe ori pe masura ce inaintezi in inima parcului. Parcul este foarte mare, iar animalele pot migra dintr-o zona in alta, iar pentru a le ajuta tranzitia exista ochiuri artificiale de apa in tot parcul (pe langa cele naturale la care accesul cu masina este mai greu), astfel incat toate animalele sa poata avea apa potabila. Deoarece nu sunt naturale au fost amplasate in zone strategice care permit observarea animalelor la o distanta considerata sigura pentru toata lumea, pentru a nu speria animalele care vin, si pentru ca fotografi sau curiosi sa le observe. La unul dintre aceste ochiuri de apa am dat peste un numar impresionat de animale, peisajul a fost in continua schimbare facand fiecare moment unic, desi stiai ca mai sunt locuri de vazut parca iti era greu sa te desparti de acel loc. A fost unul dintre multele momentele magice care aveau sa fie. Un alt loc de atractie in parc este Etosha Pan “tigaia alba”, care a aparut in urma cu 12 milioane de ani dintr-un lac nu foarte adanc alimentat de raul Kunene, care ulterior si-a schimbat cursul catre Oceanul Atlantic. Astazi, Etosha Pan se clasifica ca un desert salin si ocupa un sfert din Parcul National.


La o ora de Parcul National se afla un sat Omapaha Himba, in momentul actual a ramas doar un grup mic al tribului, din cauza pandemiei au plecat spre nord. In acest loc magic in care ei au reusit sa pastreze cu strictete totul, se face un schimb cultural incredibil de frumos, oamenii pot afla despre istoria tribului, obiceiuri, activitati zilnice: ritualul spalarii la femei care difera, al hainelor, diferenta coafurilor, a bijuteriilor pe care le poarta, traditia focului sacru si al rugaciunilor etc. Si chiar daca sunt bariere lingvistice iti exemplifica si iti explica cu mandrie si demnitate tot procedeul. Cu cat stai mai mult in sat cu atat totul devine atat de natural, simplu si frumos; iar lumina apusului amplifica frumusetea dansurilor, a cantecelor si jocurile copiilor cu ras cristalin.


Spre Skeleton Coast mersul cu masina intre ocean si dune; apoi pe dune iti poate taia respiratia, este un amestec de adrenalina, curiozitate si nerabdare sa ajungi in varf. Odata ajuns totul este magic: intr-o parte ai un orizont cu dune si nisip auriu iar in cealata parte un orizont al oceanului nesfarsit. Acest loc te face sa te simti mic; nimic nu mai conteaza, toata agitatia si zgomotul interior se disipa. Vantul si valurile oceanului sunt singura muzica pe care o auzi, terapie curata. Si inca o data imi aduc aminte de cuvintele lui Andrew “Namibia is a blessed place”.

 

 

 

 

 

 

 

 

NARCISA ICHIM

 

 


Asteptata indelung, cu entuziasmul copilului care asteapta prima vacanta, Our way to Namibia s-a dovedit pentru mine in afara oricaror asteptari.


Namibia s-a aratat ca un taram cum eu n-am mai trait, cu o natura infiorator de frumoasa si oameni ai caror ochi sclipesc deopotriva de vechi si nou.


In parcul natural Etosha am ramas fara grai prima oara, martora aproape fara a-mi veni a crede la Teleenciclopedia copilariei, de data asta in nuante vii. Nuantele turmelor nesfarsite de antilope zvelte si blande, ale girafelor semete, ale strutilor plictisiti, ale unor rinoceri si elefanti timizi, ale zebrelor uneori greu de ghicit din praf. Toate sub ochii patrunzatori ai lui, regele junglei.


Mintea a ramas in loc si la tribul Himba, societate matriarhala rupta de timp, in care femeile nasc in colibe construite de mainile lor din lut si crengi, in timp ce singura grija a barbatilor este turma de capre, aceasta fiindu-le, de altfel, cea mai mare avutie. Te uiti in ochii lor si intelegi si deopotriva nu, cum viata se intampla si asa, simplu, dupa ritmul focului sfant ce le pazeste tribul, dupa ritmul ploii ce nu mai vine.


Si-am ajuns apoi in locul pe care mintea mea inca nu-l cuprinde, acolo unde valurile cu colti de argint ale oceanului se lasa sparte-n dunele nesfarsite ale desertului. Si-aici incepe nebunia curata. Nisipul ce-si schimba nuanta continuu, in bataia soarelui si-a vantului, care scoate la iveala bogatia minerala, zgomotul valurilor inspumate, cate-un strut de nicaieri, plaja cu schelete care duc la legendele noptilor in care-n locul lor erau diamante, atat de multe incat colonistii le adunau la lumina lunii. Ceata peste desert. Valea copacilor de culoarea carbunelui, impietriti in timp, cu nisip care biciuieste sub neobosita permutare a umbrelor, infinite senzatii iar si iara.
Tropicul Capricornului, foci galagioase, o curatenie de invidiat, lacuri imense de sare, cele mai inalte dune din lume, flamingos, fairy circles, off-road pe dune, bere nemteasca si un nivel al civilizatiei care aminteste de cei ce i-au colonizat in mod brutal zeci de ani.


Namibia trebuie traita macar o data-n viata. Si eu ma bucur nespus ca am fost hai hui in Our way to Namibia.

 

 

 

 

 

 

 

 

MARIAN SI IULIA PLAINO

 

 

 

 

Sunt multe drumuri si tari prin care ne-am numarat pasii. Sunt cateva tari in care nu ne imaginam ca am mai merge a doua oara, in care avem impresia ca le-am prins esenta dintr-o singura excursie, fara sa ne lase prea mare amprenta pe suflet si in amintiri. Namibia - cea mai secetoasa tara sud sahariana - ne-a surprins in mod neasteptat si ne-a convins sa o notam iarasi pe lista de dorinte.


Inca de la aterizare, privind din avion, ni s-a parut cumva totul monoton, arid si lipsit de spectacol. Tara este foarte mare si putin populata (printre cele mai putin populate tari ale lumii si, poate ca din acest motiv, am vazut-o si foarte curata), distantele sunt foarte mari si cel mai adesea, drumurile destul de proaste, sau mai corect spus, neamenajate. Pe masura ce am inaintat pe traseu, ne-am lasat insa cuceriti de culorile pamantului, de intinderile fara de sfarsit si de compozitiile grafice pe care le schitau acei copaci uscati sau verzi, aparent rataciti in peisaj si ciudat modelati de vant si vreme. Cumva descopeream in fiecare cadru imaginar ca putin inseamna mai mult - dune unduite la marginea oceanului, modelandu-se matasoase in vant, pietre cu forme si culori deosebite, nuantele pamantului in contrast cu cerul foarte albastru, jocurile cetei, floricele discrete aruncate cumva la marginea desertului, animale pictate armonios migrand cu gratie in cautarea hranei si a apei…


Am mai ajuns la diverse triburi din alte zone ale lumii, fiecare cu specificul si traditiile sale. Si de data aceasta, vizita la tribul Himba - considerat ultimul popor semi-nomad al Namibiei – ne-a trezit aceleasi fascinatie si respect fata de astfel de popoare indigene care stiu sa isi pastreze cu incapatanare obiceiurile, limbajul, organizarea si structura interioara. Mai mult, am admirat si aici femeile din trib care nu numai ca muncesc foarte mult, construiesc casele, cresc copiii si pregatesc mesele, aduna lemne de foc si aduc apa in sat de la distante mari, mulg caprele, dar sunt si foarte preocupate de aspectul lor, isi protejeaza si infrumuseteaza tenul si parul (cu un amestec de grasime din lapte cu pigment de ocru si rasina parfumata), fac diverse obiecte de artizanat, bijuterii si piese de imbracaminte. Cand parasesti satul nu poti sa nu faci o comparatie cu lumea care te asteapta acasa, cu facilitati si confort, preocupari si necesitati…

Fascinanta calatorie – in timp, in istorie si civilizatie, si mai ales in natura, in sinele nostru…
Vom reveni cu siguranta! 


Multumim Namibia pentru ca ni te-ai descoperit cu atat farmec! Multumim grupului Gina Buliga, Alin Anghelovici and friends pentru oportunitate si compania vesela de-a lungul acestei calatorii! 

 

 

 

 

 

 

 

 


TOMA STEFAN DANIEL



 

OUR WAY TO NAMIBIA a fost prima expeditie de asa amploare pentru mine. Nu stiam la ce sa ma astept, asa ca nu am asteptat nimic. Am lasat sa se intample. Si s-a intamplat. Minunat! La aproape 8000 km de casa am avut senzatia de “alta planeta”. Am fost uimit de frumusetea si complexitatea locurilor. De la civilizatia si curatenia din orase la salbaticia din safari. De la drumurile lungi prin desert la canioanele traversate. Din microbuzul plin cu inca 11 zapaciti la masinile de teren. De la dune infinite de nisip la vastul ocean. Si pe fiecare dintre ele, si peste ele. De la serile in jurul focului la un pahar de vin la diminetile reci prin Etosha National Park. De la primul oryx fotografiat la turmele de zebre, struti, girafe, gnu, kudu, impala, gheparzi, leoparzi, hipopotami, sacali, lei si muuulte altele. De la adapatorile pentru animale la Death Valley. De la mic dejun pe banca-n parc la cina de lux in mijlocul desertului, sub stele. De la veverite razlete care cerseau mancare la leul cu care m-am privit in ochi. De la lumina rasaritului pana sub Calea Lactee.


Fiecare experienta m-a impresionat. Fiecare declansare mi-a marcat retina. Si-au fost multe. Cu echipamente performante de la Nikon, cu oameni minunati in jur, de la care am avut de invatat. De la oameni cu care am schimbat idei la oameni cu care am schimbat obiective. Si cu totii am impartasit aceeasi lumina. Experienta de safari este una extraordinara. Printre sute de animale, prin praf si nisip, in bataia vantului, cu obiective si carduri imprastiate. La Tribul Himba nu stiu in ce secol am pasit. Printre casele de lut, printre copiii dezbracati si zburdalnici, printre caprele din tarc, printre oameni simpli si frumosi, pe langa focul sfant. Si-am ajuns pe ocean. Ocean cu delfini si lei de mare sub ceata. Cu filtre de alb si negru, printre valuri perfecte. Reflexii si linii. Am lasat stolurile de flamingo in urma si ne-am catarat pe dune de nisip. De la nivelul oceanului inspumat pana pe cele mai inalte dune. Spectaculoasa intalnirea desertului cu oceanul. Ambele in continua miscare. Apoi, Tropicul Capricornului a venit pe lista, in drumul spre cina in desert, la lumina stelelor (bine, si a lumanarilor). Death Valley? Absolut deosebit. De la primele raze de soare la sablarea cu nisip, vant si nori de praf, la copacii morti ce nu se dau inca batuti. Pamant crapat, diagonale, radacini si texturi. Avion peste desert si ocean? La apus? Nebunie cu lumini si umbre, valuri si nisip. Cazari? 10/10. Experiente? 11/10. Organizare? 11/10. Oameni? Fara termen de comparatie.


Multumesc Nikon Romania pentru echipamentul pus la dispozitie si fiecarui omulet ce-a contribuit la o experienta minunata! Felicitari Alin si Gina pentru organizarea fara repros. Si mai ales tie, Narc!



 

 

 

 

 

 

TUDOR MAZILU

 

 

 


Experienta mea prin Namibia suna cam asa:

Imi doream de ceva ani sa ajung in aceasta tara. Nu stiam prea multe despre ea in afara de faptul ca e o tara imensa si arida. Cam asa as putea-o descrie pe scurt. Stiam de Skeleton Coast, Deadvlei, dunele imense din desertul Namib. Pe toate astea le stiam de prin diverse documentare de la televizor. Acum urma sa fim acolo in persoana.

 

Dupa un drum care a parut o eternitate, am ajuns sa pun capul pe perna. A doua zi urma sa pornim in forta cu un safari odata cu rasaritul.
Mai fusesem in safari in februarie in Tanzania, tot cu Alin. Credeam ca va fi la fel. Nu era deloc: alt sezon, de data asta totul fiind uscat, iar animalele erau in general in jurul unor ochiuri de apa, toate ierbivorele laolalta, facand cu randul la supravegherea leilor care erau prin preajma. Ierbivorele ba veneau, ba plecau inapoi in savana printre maracini si iarba inalta, dupa cum isi potoleau setea. La un moment dat venise un grup de struti juvenili. Modul lor de deplasare m-a dus cu gandul la o scena din primul Jurassik Park cand venea in viteza un card de dinozauri. Nu ne dadeam dusi de la privitul animalelor in mediul lor, asa cum vedeam la tv pe National Geographic.

 

Urmatoarea dimineata de safari a fost memorabila, fiind un frig cumplit (iunie e iarna in emisfera sudica). Cu geci de puf pe noi si antivant, cu totii ne rugam sa rasara mai repede soarele. Dar a trecut acea jumatate de ora cu mainile bocna si fara chef de fotografiat si ne-am revenit repede in ritm, concentrandu-ne pe animalele din jur: rinoceri, zebre, antilope de tot felul.

 

In noptile de la Etosha, eu nu prea aveam stare, vazand cat de senin era cerul, iar luna nu-mi strica planurile cu astrofotografia. Din cand in cand se mai auzeau ceva animale care mai misunau prin intunericul aproape deplin, ba o pasare pe deasupra capului, ba vreo antilopa prin iarba si ma faceau sa tresar. As fi vrut sa am timp de macar un timelapse, dar ziua era plina de activitati si ne trezeam cu noaptea-n cap si se acumula oboseala.

 

Experienta cu masinile 4x4 pe dunele de pe coasta atlantica a adus adrenalina serioasa. Ba urcam cu viteza, ba coboram ca intr-un carusel si simteam un gol in stomac. Pe cate un varf de duna mai faceam cate o oprire si locurile respective chiar isi meritau numele, unul fiind Killer View si fiind de departe cel mai memorabil.

 

Dimineata de la Deadvlei a testat la maxim izolarea aparaturii foto la praf. Am avut parte de cateva ore bune de rafale de vant care ba antrenau nisipul de pe dunele din jur, ba particule fine de lut alb de pe fundul vaii. Monitorizam rafalele si din cand in cand riscam sa schimbam obiectivele. Asta este, urmau sa ajunga la curatat in tara.

 

Per ansamblu, a fost o aventura pe cinste.

 

 

 

 

 

 

 

 


Cam asta e experienta noastra intr-un loc in care ne vom intoarce cu siguranta. Nu ai cum sa nu te intorci in acest loc, am acelasi sentiment, pe care l-am avut cu Marocul. 


Tineti aproape: ne intoarcem in NAMIBIA... CURAND.


KEEP THE MAGIC. KEEP IT SIMPLE. ENJOY YOUR JOURNEY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

nikkor, copii, nikon, gina buliga, desert, namibia, alin anghelovici, marian plaino, our way, gabriel filipoaie, iulia plaino, draga sorohan, narcisa ichim, toma stefan, tudor mazilu, enona chiriac si livia visanescu, himba, deadvlei, beatrice dobos racos

 
 



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Ambasadoarea Nikon Gina Buliga ne povesteste despre bucuria de a fotografia, despre oamenii minunati intalniti cu fiecare din proiectele sale si despre experienta cu obiectivul AF-S NIKKOR 400mm f/2.8G ED VR:Fotografia inseamna viata! Noi suntem cei...
citeste tot
Fotograful Dan Dinu ne invita sa-l insotim in Africa, in calatoria sa prin Desertul Namibiei. Un articol presarat cu multe informatii interesante, fotografii deosebite si sfaturi de fotografiere.   Ca de obicei suntem primii la poarta parcului...
citeste tot
Membrul NPS Mircea Bezergheanu va invita in perioada 24-26 octombrie la workshop-ul foto de la Sf. Ana pentru a afla cum sa obtineti fotografii bune de peisaj si portret in conditii nefavorabile de lumina. In plus, veti avea ocazia sa testati Nikon...
citeste tot
Nikon a anuntat de curand ca, pana la inceputul lunii noiembrie 2012, a produs 75 de milioane de obiective NIKKOR pentru aparate foto cu obiective interschimbabile. Cifra de productie a crescut cu cinci milioane fata de valoarea de 70 de milioane din...
citeste tot
In prima parte a seriei noastre ne-am concentrat mai mult pe specificatiile de baza si pe cateva concepte tehnice. In aceasta parte, vom patrunde mai adanc in inima obiectivelor si vom vedea ce sticla speciala si tratamente ascund. In plus, vom...
citeste tot
Desi calitatea optica si performantele obiectivelor de la Nikon sunt bine cunoscute, putini stiu care sunt tehnologiile din spatele rezultatelor si ce inseamna fiecare specificatie tehnica. Asa ca am hotarat ca este necesar un articol cuprinzator...
citeste tot
Bucuresti,  6 ianuarie 2012 – SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunta lansarea noului varf de gama al aparatelor DSLR Nikon in format FX, modelul Nikon D4, care impune noi standarde atat in ceea ce priveste fotografia, cat si...
citeste tot
Bucuresti,  6 ianuarie 2012 – SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunta lansarea noului varf de gama al aparatelor DSLR Nikon in format FX, modelul Nikon D4, care impune noi standarde atat in ceea ce priveste fotografia, cat si...
citeste tot
Am avut ocazia sa ies la o tura foto insotit de Nikon 28-300 (multumita Nikonisti.ro care au fost foarte deschisi si receptivi la sugestia mea de a mi-l imprumuta pentru un test pe teren).   Numele intreg este: AF-S NIKKOR 28-300mm...
citeste tot
1.Introducere Pe numele sau intreg AF-S DX Nikkor 35mm f/1.8 G este unul din ultimele obiective lansate de Nikon (un alt exemplu notabil fiind 10-24mm f/3.5-4.5 lansat in aproximativ aceeasi perioada), este primul obiectiv de tip "prime"...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2021. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.