OUR WAY TO MAGIC MOROCCO - NOIEMBRIE 2023

Si am zis… hai si a saptea oara, si nu intamplator lucrurile s-au asezat sa plec din nou, sa ajung inapoi in locul magic… desertul Sahara. De data asta am plecat la drum cu Sorin Onisor, amandoi fotografi, iar de organizat am fost ajutati pe toate partile de toata lumea, dar in special de Dan Mirica si Alin Anghelovici, carora le multumim always and forever.

Si pana sa ajungem in Maroc, ne-am intalnit cu oamenii care si-au dorit sa mearga cu noi in aceasta expeditie, si doamne… nu a fost nevoie de mai mult de 10 secunde si cateva priviri sa imi dau seama ca este minunat deja si am prins o siguranta in suflet ca va fi si vom fi!

Marocul ne-a primit si de data asta cu mult suflet si noi l-am intampinat cu mult zambet, 13 zambete minunate, chiar zambesc si in acest moment cand ma gandesc si parca nu m-am intors din Maroc, o parte din mine a ramas si acum in acel loc… asa cum marocanii simt ca le iei o mica parte din suflet cand ii fotografiezi, la fel pot spune si eu ca in fiecare calatorie… am lasat si eu o mica parte din suflet acolo cu ei. De data asta, am simtit locul mai bland si mai cald. Marocanii au devenit mai disponibili ca niciodata. Sunt momente cand simti ca se lasa fotografiati si atunci declansezi si cu sufletul si cu aparatul.

Am pornit la drum, avandu-l pe Reduan, soferul nostru, calm si mereu cu harta de hartie langa el. Ne-a dus in locuri minunate si iar am simtit ca acum a fost total diferit. Poate nu am mai avut furtuna de alta data din desert sau luna plina… dar s-au intamplat alte lucruri faine si am fost cu totii invaluiti in tot ce eram acolo, invaluiti in procesul fotografic, invaluiti de toti oamenii pe care ii cunosteam putin, dar incercam sa ii asimilam cat mai mult ca sa avem ce sa povestim acasa. Am cadre pastrate pe retina, dar si declansate, si le am pe toate in sufletul meu si la fel si pe cei 11 care ati fost impreuna cu mine si Sorin in aceasta expeditie.

Tura foto in Maroc a fost o calatorie pentru fiecare in parte, o calatorie catre noi, o calatorie din care ne intoarcem acasa plini de energie si realizam ca nu e vorba doar despre a alerga dupa cadrul vietii, este vorba despre a invata, de a asimila de la fiecare, a reusi sa ii inspiram pe ceilalti, sa tipam in gura mare daca vedem pasarea care trece pe langa duna sau sa incercam sa lasam aparatul chiar daca stim ca in momentul ala am face un cadru extraordinar, dar sa empatizam cu omul de langa noi care intreaba si mai e important sa raspundem celui care cere ajutorul. Am invatat, am fost invatati si nu in ultimul rand ne-am bucurat si ne-am uimit de ce au vazut unii dintre noi, fiind in acelasi loc, fiecare vede si simte magia din el, si mereu sa fim prezenti si atenti si sa nu uitam de zambet.

Am fost norocosi ca ne-am grupat, fiind mai multi cu Nikon, dar a fost bine ca ne-am schimbat intre noi toate obiectivele si aparatele si asta inseamna empatie si bucurie. Am plecat la drum cu Nikon Z8, fiind creator de vise… si pe langa Nikon Z8 am luat si un Nikon Z 6II. A fost pentru prima data cand am lasat acasa Nikon D5, mi-a fost greu, dar a fost bine. Pe partea de obiective am folosit Nikon 105 mm 1.4, Nikon 70-200 mm 2.8, Nikon 24 mm 1.4, Nikon z 50 mm 1.8, Nikon Z 24-70 mm 2.8.

Pe langa aceste obiective am testat de la Razvan Iordache - 300 mm f 4, unul din obiectivele mele preferate, pe care o sa il iau curand. Am mai luat si z70-200mm de la Andrei Baisan si 20mm si Nikon Zfc. L-am avut in grup si pe Andrei Niculescu care a tras cu Nikon ZF, care este o bijuterie de aparat si chiar asa se purta Andrei cu el, il ingrijea cu grija si mereu il stergea..:)

A fost o tura extrem de intensa pe partea foto si noi toti neobositi in demersul fotografic, dar niciodata in fuga dupa cadre, doar bucuria de a surprinde mai mult din magia Marocului. Am fost plecati parca in alta lume, 13 nopti in care ne-am trezit la fiecare rasarit si am incercat sa surprindem apusul acolo unde eram, fara sa ne grabim niciunde, pentru ca pana la urma nu aveam o destinatie perfecta. Au fost zile cand am mers cu microbuzul de dimineata pana seara si cat de fain a fost si cate fotografii am mai vazut intre noi, cate piese am ascultat si cate poezii… Cum imi place sa zic de fiecare data - FOTOGRAFIA INSEAMNA VIATA, HAI SA O TRAIM IN TOATE CULORILE EI SI CAND VREM SA O TRANSMITEM SI MAI PUTERNIC O VIRAM IN ALB SI NEGRU.

Am ales de data asta o tura lunga in Maroc in care sa atingem si desert si orase albastre si ocean si pescarusi si pescari si marocani si berberi si tot. Am inceput tura in Casablanca, pentru prima data acolo, si m-a surprins in mod placut. Am mers apoi spre orasul albastru, care imi este atat de drag, incat as putea sa stau multe zile la rand si sa ma invart in tot acel albastru.

Urmatorul oras a fost Fez, care, de data asta a fost parca mai deschis catre noi, oamenii mai buni, parca alte dati simteam zidurile Medinei foarte inalte, totul intunecat, de data asta s-a luminat si Fez-ul. Cum ziceam - niciodata nu e la fel. Din Fez am plecat in desert unde am zambit cu tot sufletul, zambesc si acum, pentru ca m-am intors la prima mea dragoste - Sahara, care reuseste sa ma uimeasca de fiecare data prin TOT. Am stat doua zile in desert, o noapte la baza si o noapte la corturi. Am mers la rasarit la Grande Duna, ce recomand oricui sa o faca daca ajunge acolo. De data asta am urcat-o extrem de greu si parca uitasem ca e greu de urcat, dar am ajuns in varf si acolo am trait impreuna cu ceilalti momente de neuitat, pe care fiecare le-a trait in felul lui, dar e clar ca eram toti impreuna si mereu cu zambetul pe buze si in suflet.

Incerc sa povestesc cat mai putin si sa va lasam sa va bucurati prin cadrele noastre de ceea ce am declansat acolo din suflet si cu declansari surde si am inspirat toate momentele si le expiram prin fotografiile ce le dam mai departe. Si m-am emotionat la situatii din anumite locuri, unde am reusit sa cunoastem anumiti oameni - pe Amira din orasul albastru care fugea de noi si apoi dupa noi, o inocenta minunata, pe care am pastrat-o cu mine, batranul Mohamed Nihim la care m-am dus cu emotie sa il rog sa ii fac o fotografie si m-a luat de mana, a deschis o gentuta galbena din care a scos o carte si m-a asezat langa el si a inceput sa se roage. Acea atingere m-a luminat si simt si acum strangerea lui de mana si in blandetea lui m-a lasat sa stau acolo, sa il fotografiez, sa stau acolo cu el cat am vrut… MAGNIFIC. Am oprit pe drum si Sorin Onisor a vazut pe marginea drumului cateva familii de marocani la care a reusit sa intre cu tot harul lui minunat si ne-a luminat si pe noi, obositi de pe drum, ne-a impins sa ne luam aparatele sa traim un pic acolo cu ei si a fost extraordinar si asa am cunoscut-o pe Ikram, un inger pe pamant. A urmat Ait Ben Haddou si Marrakech, inima Marocului, unde am ras, am fotografiat, am mancat in piata la Aisha, unde mergem de fiecare data… si am zambit si iar am zambit si am declansat.

Un moment pe care am vrut sa il refacem a fost un cadru realizat exact acum 10 ani cu Gabriel Filipoaia din interiorul Muzeului de fotografie Marrakech. Sunt convinsa ca cei care am fost atunci acolo am trait multe zambete si extrem de multa bucurie la felul in care am incercat sa stam in aceeasi pozitie si am vibrat in tot acel muzeu cu totii. Unii filmau, Andrei Baisan ne-a ajutat cu fotografia si verificam cu totii sa stam aproape la fel. Am vrut sa scot in evidenta acest moment si sa va spun ca aceste momente duc la bucuria fotografiei si bucuria reintalnirii cu prieteni si felul in care intram in procesul fotografic intotdeauna, fie ca glumim pe seama unor cadre, fie ca ajunge sa fim seriosi cand gasim unele situatii si greu dam de la ochi aparatele, invaluiti in situatiile magice din Morocco.

Ultimele zile au fost in Essaouira, care ne-a primit intr-un val… si ne-a luat valul si am ramas in val. Vorba lui Sorin - “M-am indragostit iremediabil de Essaouira”. Am fotografiat pe toate partile si parca nu ne mai opream. Este o energie minunata in acest loc si cred ca toti am vrea sa ne intoarcem acolo maine daca ar fi posibil. Tocmai de aceea am hotarat sa ne intoarcem la anul in martie acolo in alta expeditie foto.

In continuare voi lasa si pe ceilalti participanti la tura sa isi spuna povestea in trei randuri sau in trei cuvinte sau in cinci paragrafe sau doua pagini experienta lor in dunele din desert sau din oceanul fiecaruia. Avem asa: Sorin Onisor, seful de trib… bunul Andrei Baisan care a avut grija de fiecare in parte, Razvan Iordache si al lui 300mm si toate topazurile lui, Cristiana Clucencu si ale ei reeluri minunate, Andrei Niculescu care ne-a surprins in toate pozitiile, Silviu Popescu, al nostru organizator al desertului si franceza lui impecabila, Gaboi si toata poezia din el, Enona care a vorbit in toate limbile lumii si ne-a invaluit cu toate tinutele ei, Tunde Laszlo si a ei imbujorare permanenta care ne-a facut sa zambim, Maxim si Ioan si ale lor turbane fotografiate in vant si in lumina, perseverenta lor minunata!

SORIN ONISOR: ”Maroc. Pot spune ca este ca a doua mea casa..... o oaza de culoare, soare si liniste atunci cand in tarisoara noastra e iarna gri, fara zapada. Iar de cand am descoperit si Essaouira, ma gandesc serios sa imi caut un loc acolo, pentru cateva luni pe an. Iar cand mergi intr-o astfel de aventura alaturi de oameni faini... e minunat! Departe de grijile cotidiene de acasa, devenim in foarte scurt timp ca o adevarata familie ce se bucura plenar de tot si de toate.”

ANDREI BAISAN: ”Ne-am intalnit la aeroport. Am ajuns acolo cu asteptarea ca va fi o tura ca oricare alta. Ne stiam intre noi, chiar daca doi cate doi, si prevedeam deja discutiile clasice: “aaa tu esti pe Nikon..bun.. dar ce obiective ai la tine… poate facem schimb”, “tu ai Z, ai cumva un FTZ in plus?”, “eu am noul model, abia astept sa il testez”. Mereu se intampla asa. Si, dupa ce au venit participantii… s-a intamplat nebunia! Rar mi s-a intamplat sa vad o dinamica atat de faina inainte de a cunoaste oamenii efectiv.

Inca nu ne urcasem in avion si stiam deja toti de unde venim, ce fac cei care ajungeau din alte locatii, care e statusul lor, daca au sau nu intarziere, cum rezolva si deja primele zeci de selfie-uri. Si cu toate problemele logistice normale aparute, am avut noroc si am ajuns in acelasi timp in aeroport in Casablanca, chiar si cei din alte locatii.

Dupa ce am pus piciorul pe pamant marocan a inceput… magia! Zi dupa zi, pline de emotii, pasiune, rasete… o cat de mult am ras, lucruri si oameni deosebiti pe care i-am intalnit, locuri superbe fotografiate, lista de participanti a workshopului s-a transformat incet intr-o mica familie. Acea familie fara de care nu concepi sa experimentezi si ziua de maine.

I-am simtit alaturi de mine, ca pe niste oameni pe care ii cauti din priviri prin oras, sa fii sigur ca nu s-a pierdut nimeni, carora vrei sa le spui imediat ce om fotogenic ai descoperit, cu care discuti cadre, primesti observatii sau sfaturi si le primesti cu drag, alaturi de care te lasi absorbit de nebunia rasaritului sau apusului, cand nimeni nu mai vorbeste, dar toti impartim aceeasi traire.

Iar Marocul.. Marocul nu dezamageste. Cu trecerile de la medina la orasul modern, cu amestecul de nou si vechi, de tricou la tineri si Djellaba la batrani, nu ai cum sa nu fii stimulat sa pui aparatul la ochi si sa incepi sa compui. Si cu siguranta iese o simfonie.”

DAN BIGUDIU - BIGU: ”Desi am plecat cu ganduri retinute legate de siguranta am ajuns intr-un loc magic. Fiecare oras are ceva special, magic. Desertul este impresionant... In final, cand tragi linie nu stii sa spui unde a fost mai frumos, pentru ca te pierzi pur si simplu in aceasta lume simpla dar impresionanta. Este un loc unde am uitat efectiv de rutina din viata mea, unde am reusit sa ma deconectez, desi asta e un lucru foarte rar intalnit la mine. Mancarea m-a impresionat, dulciurile, ceaiul... totul a fost minunat.

In aceasta aventura am intalnit oameni minunati cu care am legat prietenii frumoase si asta este unul dintre cele mai importante lucruri cu care raman din experienta asta. Multumesc inca odata pentru tot, Gina si Sorin.”

ANDREI NICULESCU: ”Singurul motiv pentru care cineva s-ar intoarce in Maroc sunt culorile. Foarte mult timp e petrecut in masina cu grupul, uitandu-te pe geam fara sa te poti opri. Calatoria de la ocean duce la desert apoi se intoarce incarcata de nisip. Oamenii nu se lasa usor surprinsi. Au cele mai bune reactii de evitare a unui obiectiv la care am putut asista. E aproape mai surprinzatoare decat abundenta apei la marginea desertului. Sunt obisnuiti cu turistii si au dezvoltat o relatie simbiotica pornind de la refuzul aproape instinctiv de a nu fi fotografiati. E o agilitate pe care o remarci si din felul in care conduc - carutele cu magarusi, bicicletele, masinile… afacerile si negocierile. Batranii se joaca carti, copiii cu margele, femeile se deghizeaza in manechine. Dar culorile sunt mereu in armonie.”

RAZVAN IORDACHE: ”Despre Maroc - numai de bine, un alt taram de poveste unde am avut noroc sa ajung in viata asta, vibe-uri bune, de la primii palmieri din Casablanca, de la pisicile aiurite de prin albastrul infinit al Chefchaounului, de la camilele puturoase ale Merzougai pana la forfota si agitatia oamenilor din Marrakech sau a pescarusilor din Essaouira. Pana si turistii, desi uneori cu “no photo, no photo” in gura si ei s-au lasat vrajiti de magia ce a putut iesi din senzorii aparatelor si au intrat cu noi in acest univers de poveste.

Maroc este pana acum una din cele mai intense calatorii pe care am facut-o, in fiecare loc poti linistit sa te pierzi si sa nu mai vrei sa te intorci de acolo, cu siguranta de revenit de cate ori e posibil si de intrat mai in detaliu pana in desert dar si in muntii Atlas.
Despre celelalte 12 suflete ce au impartit povestea - ca si locul (pe semne are Marocul vraja lui care se tese odata ce ii treci granitele) numai oameni unul si unul si cred ca nu a fost seara in care sa nu ne strangem la o masa si sa ne intindem pana la 2-3 noaptea sa ne tinem de povesti, sa vanam mistretii cu coltii de argint sau sa luam urma photoshop-ului.

Am cunoscut 12 alti oameni cu care am rezonat, cu care sper sa pastrez legatura si de ce nu, sa ne revedem cat mai des. Foarte faina organizare, tura lunga si dificila (obositor ritmul in care ne-am desfasurat), dar eu unul nu am resimtit oboseala mai niciodata, asa de bine s-au legat toate momentele.”

TUNDE LASZLO: ”Marocul a fost una dintre cele mai frumoase experiente din anul asta, o destinatie de “bucketlist”. Orasele cu oamenii si energia lor, contrastele, haosul, armonia, culorile, gastronomia sunt de neuitat. Am venit aici sa ies din zona mea de confort, am calatorit cu oameni minunati, cu suflet frumos, impreuna am trait fiecare clipa cu intensitate maxima, clipe pline de momente de bucurie, de “bogatie”, cu “focul viu”, “no photo” si “fuck the tourists” .

Am mers prin souk-urile oraselor, am intrat in casele oamenilor, am mancat tajine, ne-am plimbat cu camila, am dormit sub cerul liber plin de stele in desert, am stat la apus in Essaouira si am ascultat valurile oceanului cu cantecul pescarusilor. Multumesc Gina si Sorin pentru terapia asta prin fotografie, am trait cu adevarat magia Marocului! “Work, travel, feel, save and repeat.”” 

ENONA CHIRIAC: ”In Maroc mai fusesem si nu eram convinsa ca vreau sa ma intorc. Am gasit un Maroc sprijinit de schele, cu rani, cu case prabusite, cu oameni incruntati. Zizal a trecut pe aici de nici 2 luni. Zizal e cutremurul, despre care vorbesc cu respect si teama, cumva ca despre uriasul din poveste. I-a lasat nedumeriti si plini de griji.

Am gasit o tara a oamenilor care nu se lasa. A oamenilor care muncesc de copii si pana la adanci batraneti. Fara oprire, de dimineata si pana seara. Singuri, sau alaturi de ceilalti din familie. Muncesc repede si greu. In case, in ateliere, in vopsitorii, in strada. Muncesc cu ochii, cu mainile, cu tot corpul. In timp ce noi imbracam tricouri fabricate in China de masini cu miile, in Maroc niste batrani intind urzeala, tes, taie, cos, brodeaza - totul doar pentru a face o singura haina. Pe care altcineva o vinde ieftin unui alt barbat care munceste, si el, altceva: bate fier, argaseste piele, ingrijeste magari sau pescuieste.

Seara se aduna laolalta sa bea ceai cu menta - ultimul ragaz inainte de a se spala pe fata si pe maini de munca zilei. Maine o iau de la capat. Printre ziduri roscate pline de praf sau sprijinite de schele, se strecoara soarele. Baietii joaca fotbal si fetite cu codise vin de la scoala de mana mamei. Nimeni nu se lasa. Au de trait.”

GABRIEL FILIPOAIA: ”Tura foto este precum o reteta simpla, cu ingrediente esentiale precum cativa prieteni pasionati de fotografie, energie pozitiva si entuziasm, si un "ceva" magic. Ingredientul distinctiv al acestei retete este reprezentat de locul in care are loc tura. In Maroc, experienta a fost una complexa si rafinata. Nordul Africii emite o aura magica de la Mediterana sau Atlantic pana la nisipurile Saharei, oferind o combinatie fascinanta de lume araba cu obiceiuri stravechi si influenta europeana evidenta in marile orase.

Ca turist, oricine poate observa, gusta sau simti aceasta lume diferita de cea obisnuita. Fiecare calator poate savura un tajine sau bea o cafea cu cardamon in medinele oricarui oras marocan. Toti cei care viziteaza Marocul au posibilitatea sa petreaca o noapte in desert sau sa admire valurile Atlanticului lovind falezele din Essaouira sau Casablanca. Oricine poate explora si admira fiecare loc pe care noi l-am descoperit.

Cu toate acestea, tura foto este mult mai mult decat o simpla calatorie - este „un amestec de fabulos, de nebunesc si domestic”. Doar cei cu adevarat pasionati de fotografie pot petrece ore intregi pe strazi, mereu atenti la fiecare detaliu sau la modul in care lumina cade prin acoperisurile medinelor sau cum sunt expusi papucii din piele multicolora sau movilele de mirodenii in micile magazine. Fotografii vor ramane in desert noaptea pentru a captura Calea Lactee pentru prietenii lor. Pentru un fotograf, falezele cu pescarusi din Essaouira reprezinta o sursa de admiratie si subiecte pentru fotografii exceptionale. Un zid aparent obisnuit din cetate nu este doar un zid, ci devine scena pentru fotografii ticluite cu rabdare.

Dupa ce ne-a invitat sa vizitam ultimul etaj al magazinului in care vindea bijuterii, tavi, lampi si alte obiecte de metal - un loc care apartinea familiei sale de generatii intregi - batranul din Fez ne-a marturisit ca zilnic sute sau chiar mii de turisti ii trec pragul, dar ca doar noua ne-a aratat colectia de obiecte de arta a stramosilor sai. Apoi, ne-a intrebat: "Stiti de ce?" Raspunsul nostru a fost un simplu "Nu..." - iar replica lui a fost cu atat mai impactanta: "Pentru ca toti zambiti!" Indraznesc sa afirm ca zambetul reprezinta ingredientul magic pentru o tura foto reusita, iar in Maroc, acesta a fost prezent din belsug!

SILVIU POPESCU: ”Am descoperit locuri si oameni, care mi-au incantat ochii si sufletul, am patruns intr-o lume diferita, intr-o lume dinanica in perpetua miscare. O lume in care modernitatea si postmodernitatea traiesc intr-o simbioza constructiva, o lume diferita, o lume stagnanta, ascunsa si misterioasa. Am intrat intr-un alt univers, intr-o atmosfera aparte, intr-un loc in care ziua aluneca incet spre apus.”

IOAN NICORICI: ”Marturisesc inca de la inceput am avut oarece indoieli legate de aceasta tura foto, fiind din fire o persoana pesimista si nesigura. Chiar si in dimineata plecarii, pot spune sincer, aveam o mare dilema, un gand de "oare chiar sa merite efortul?". Ei bine, ajuns acolo, in visatoarea Casablanca, am uitat totul. Lasasem indoielile undeva prin Otopeni. Parca "noul univers" care se deschidea inaintea ochilor si a lentilei ma acaparase pe de-a-ntregul. Frumusetea arhitecturii, a marelui ocean, precum si oamenii acelor locuri, au preschimbat, inca de la prima privire, orice indoiala intr-o mare bucurie. Nu voiam sa mai plec acasa.

Binenteles, au urmat Fes, orasul cu un asfintit de poveste, apoi Chefchaouen, cu frumosu-i albastru. Experienta desertului a fost ceva cu totul nou. Niciodata nu mi-as fi putut imagina cu adevarat aceasta mare de nisip, cu unduirile sale. Cerul senin al noptii, nisipul fin rosiatic, camilele cu mersul agale si caravanele au fost doar cateva dintre elementele care m-au fascinat. Pe urma am vazut vechea cetate a Gladiatorului, Ait Benhaddou, un loc incarcat istoric si cultural, care m-a surprins prin maretia sa. Ultimele zile ale calatoriei au fost marcate de cadre citadine unice: Marrakesh si Essaouira. Primul e un amalgam extrem de "fotogenic", un mare targ, unde am avut parte de un apus dinamic si impresionant.

Ultimul oras, insa, a intrecut orisicare loc pana atunci vizitat. Am avut parte aici, si de peisaje nemaipomenite, si de valuri inalte, si de pescarusi vioi, de soare bland si, nu in ultimul rand, de fiinte zambitoare, care nu isi ascundeau chipul in fata unor fotografi. As pleca maine inapoi. Se intelege ca, fara persoanele minunate pe care le-am avut alaturi, experienta asta n-ar fi fost nici pe jumate la fel de faina. Multumesc astfel din suflet tuturor, si abia astept sa ne revedem! Am spus atat de multe, cand as fi putut face o doar o descriere simpla: "Merita, mai vrem"”

MAXIM NEDELCU: ”Explorand Marocul timp de doua saptamani, am fost captivat de diversitatea sa culturala si peisajele bogate. In labirinturile medinelor, am surprins viata agitata si culorile vibrante ale pietelor locale. In desert, am imortalizat nesfarsitele dune de nisip in lumina calda a apusului. Impreuna cu alti visatori, am pasit intr-o lume a carei frumusete m-a facut sa ma opresc din a gandi si m-a facut sa vad.”

CLUCENCU CRISTIANA: ”Stau castele de piatra, taiate-n bucati de istorisiri si monumente, fie ele intoarse de la berberi, fie venite in influenta, se ridica si ascund o hala bantuita in rumegus sau o camaruta servind a casa pentru un fost om ai pieilor din Fès. Si ne-ngenunchea nu maiestria lucrurilor, ci faptul ca nu stiam cum sa apartinem lor, cum sa ne muncim fetele in carbune, precum a facut-o Van Gogh pentru a-ntelege minerii, pentru a deveni om in omenia lor. Eu nu tin minte Marocul geografic, n-as sti sa spun cuvinte, legaturi, condamnari, liturghii, sperantele lor, eu am fost atat de departe de el, l-am absorbit prin oamenii de langa mine, prin ce-am trait impreuna - in frumusetea si groaza ei, in inima am stat mai mult decat pe strazi. In fotografie exista si un blestem, e o detasare de fiinta, devine atat de personal, ca si cum in mana sta sa-nvie un calau. Am vanat, am pandit, 13 insi deopotriva unui perete, da, peretele sperantelor, peretele nostru... cate taceri a vazut acel perete! Cadrele trase stau ca marturie povestii noastre, ca am fost acolo, am co-existat cu un adevar strain ideologiilor noastre, am respirat un aer aproape martian, ne-am jucat in casa unui prieten bun cat mama-sa era plecata.

Insa pe langa toate marturiile acestea care au sa stea agatate in cuie, momentele care inca-mi tin cu dintii sufletul in Maroc sunt serile-n care incercam sa „soptim” pe terasa subiecte mari, invincibile, scaldate-n dorinta de a edita si nevoia sincera de a-ncerca si celalalt rom, urmate de poezie, Dumnezeule! Cata poezie... in toate formele ei: seri uitate pe strazile din Marrakech, piesa aceea de te mantuieste-n casti cat timp strabati desertul, bataia tobelor cand viata e prea dulce, „meteoritii” ce ne loveau cand incercam sa prindem de talpi Calea Lactee si locul unde mi-am spus ca ma voi indragosti de Maroc: Essaouira. Eu nu stiu cum sa plec de acolo, cum sa-i spun ramas bun, pacatule, ai fost asa nemuritor, ca-n ruga mea de copila iti cer sa-mi dai drumul. Si totusi, eu nu stiu nici daca ar mai trebui vreodata sa pleci din locurile unde ai fost cu adevarat fericit.”

Mai departe va lasam sa va bucurasi de cadrele cu noi, despre magic Morocco, despre oameni, despre fericirea de a fi acolo impreuna, si sper sa traiti o bucatica din ceea ce am trait noi acolo si am declansat de mii de ori cu aparatul sau sclipirea din ochi la fiecare situatie si la fiecare moment surprins…si trait….:) Dragilor… EMBRACE YOUR LIFE
AND LIVE YOUR DREAMS

 - montaj - CRISTIANA CLUCENCU

Urmatoarea tura in Maroc cu Gina Buliga si Sorin Onisor va avea loc in 2024:

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!