Nikon pe Marte: ziua 10. Incheierea jurnalului martian
Incheiem astazi misiunea noastra la baza de simulare martiana Mars Desert Research Station si totodata si jurnalul NIKON pe Planeta Rosie. Au fost doua saptamani extraordinare, pline de tensiune dar si de liniste, de emotii si de incordare, am trecut prin momente in care unul singur a fost responsabil pentru vietile celorlati dar si clipe in care toata echipa a intins mainile unuia dintre noi. Am invatat responsabilitatea de a lucra singur pentru binele tuturor dar si bucuria de a fi printre prieteni, de a ne sustine reciproc. Desertul ne invata sa privim oamenii in ochi si nu in buzunare.
Inainte de a porni in aceasta calatorie, am spus ca la prima vedere plecam ca cercetatori, ca oameni de stiinta care au interese diferite pe de o parte si un scop comun - indeplinirea misiunii de cercetare - pe de alta. Cu toate astea, am descoperit ceva mult mai important decat ce vom scrie in rapoartele si articolele tehnice, ceva mult mai frumos decat poate dezvalui stiinta vreodata si in acelasi timp mult mai misterios decat poate crea ratiunea umana. Dupa doua saptamani de studii, de experimente, de observatii stiintifice, nu am gasit viata pe Marte dar am aflat ca viata nu trebuie descoperita ci doar traita, nu trebuie analizata ci doar experimentata. Viata nu are nevoie de instrumente, sateliti si aparatura pentru a fi descoperita ci doar de putere interioara pentru a fi lasata sa traiasca prin noi. Nu am calatorit in spatiu, nu am descoperit alta planeta dar am parcurs un drum foarte lung pentru a ne da seama inca o data ca Terra ascunde secrete pe care nu le putem afla cu aceeasi gandire prin care le-am ascuns de noi. T.S. Eliot nota intr-un jurnal ca "nu vom inceta niciodata explorarile si sfarsitul explorarilor va fi sa ajungem de unde am plecat si sa cunoastem locul pentru prima data". Indraznesc sa afirm ca am plecat catre Marte pentru a ne cunoaste mai bine Pamantul, pentru a invata sa-l iubim si sa-l respectam mai mult decat poate am facut-o pana acum.
Am plecat nu pentru a descoperi o alta lume ci pentru a extinde intelesul pe care il dam acesteia. Exista planete nedescoperite dar si lumi interioare inca neexplorate, sunt stele care au murit si continua sa lumineze pentru mii de ani si oameni care nu mai sunt printre noi dar inca ne indruma pasii.
Oriunde am calatori, mergem nu pentru a privi locurile respective cu ratiunea omului de stiinta ci pentru a "vedea" lumea cu simturile si cu sufletul. Aceasta este ocolul nostru pe care trebuie sa il facem, fiecare dintre noi avem altul si altul si altul. M-au intrebat multi prieteni cum de am avut norocul sa vad atatea locuri, sa calatoresc in Antarctica, langa Polul Nord si acum pe Marte. Raspunsul il gasim in invataturile indienilor din Mexic, dupa cum scrie Carlos Castaneda: Pentru mine nu exista decat calatoria pe cai care au inima, pe orice cale care ar putea avea o inima. Acolo calatoresc eu, si singura provocare ce merita luata in seama este sa merg pana la capat. Acolo calatoresc eu, cautand, cautand, pana la epuizare. Aceasta este calea mea cu inima, de a umbla pe Pamant pentru a descoperi ce se afla inauntrul meu. Este singurul drum pe care vreau sa imi cheltui timpul pe care il am.
Inchei aici jurnalul si va multumesc inca o data celor care ne-ati scris, intreaga echipa va trimite salutari si ganduri bune. Multumim NIKON pentru tot ce fac pentru noi, este mult mai mult decat se poate vedea aici si fara ei misiunea nu ar fi fost la fel. Va dorim carari spre stele si sa ne scriem cu bine de pe drum.
Cu drag,
Dragos Bratasanu
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot