19 noiembrie 2014

In Uganda cu membrul NPS Dan Dinu

Astept de mai bine de o ora, cu ochii atintiti catre coronamentul copacilor. In general este destul de liniste, insa din cand in cand se porneste o harmalaie de nedescris. Sunt un pic resemnat. Desi am avut bafta sa gasim repede un grup de cimpanzei, acestia stau sus in copaci si se hranesc cu smochine coapte, pe care parca le arunca ostentativ catre capele noastre, fara a fi macar constienti de dorinta noastra de a-i fotografia. Ora pe care avem voie sa o petrecem in prezenta lor este gata.

Ma uit in jur, multe dintre grupurile cu care am intrat in padure deja se indreapta spre masinile care ne-au adus aici. Astept ca si ghidul nostru sa spuna ca trebuie sa ne intoarcem... Un strigat indepartat da un semnal. Pentru noi este doar un tipat, insa pentru cimpanzei se pare ca inseamna altceva. Incep cu totii sa coboare din copaci printre noi, iar momentele ce urmeaza sunt unele dintre cele mai intense pe care le-am trait vreodata. Ghidul ne face semn ca trebuie sa plecam si sa urmam cimpanzeii, iar eu nu stau pe ganduri si incepem urmarirea. Nu suntem facuti pentru asta. Lianele se prind de noi, terenul accidentat ne joaca feste, alunecam, ne taram, ne agatam, intr-o cursa nebuna.

Pentru un moment totul se linisteste. Respir usurat si realizez ca am pantalonii sfasiati, ma uit la obiectiv si vad ca imi lipseste parasolarul, iar niste piscaturi dureroase imi spun ca sunt plin de furnici. Toate astea insa sunt uitate repede, pentru ca in fata noastra se afla un cimpanzeu la doar cativa metri. Incerc cateva cadre si cursa reincepe. Dupa alte lupte cu jungla, ma trezesc fata in fata din nou cu subiectul meu. Sta linistit si priveste cerul, intr-o simbolica imbratisare cu el insusi. Ma asez pe sol, probabil intr-un alt musuroi de furnici, pun trepiedul jos si privesc prin vizor cu respiratia taiata. Am in fata cadrul la care speram. Trunchiul unui smochin, lianele si vegetatia imi pun in valoare subiectul separat de toate acestea intr-o frumoasa mare de verde. Ma linistesc si eu alaturi de el si ma uit la ceas. A mai trecut o ora, atat de intensa incat este greu sa o uiti vreodata.


 

Continentul african creaza dependenta, iar dupa tura de anul trecut din Kenya, ne-am dorit sa ne intoarcem pentru o noua eperienta. Desi am luat in calcul mai multe variante pentru noul safari, dupa o discutie cu partenerii nostri si cu unii dintre participantii la tura din Kenya, am ales ca si destinatie Uganda. Cu o suprafata aproximativ egala cu a Romaniei, insa cu o populatie de aproape doua ori mai mare, aceasta tara este plasata foarte favorabil pe continentul african, intre uriasul complex de savane din est si bazinul raului Congo in vest. Supranumita "Perla Africii", Uganda are zece parcuri nationale si unele dintre cele mai diversificare biotopuri din Africa de Est. De la savanele intinse, la mlastini si lacuri specifice Marelui Rift, de la izvoarele Nilului din Lacul Victoria si cascadele din Parcul national Murchison si pana la cel mai intins lant muntos al Africii, Rwenzori, aceasta tara foarte mica in comparatie cu vecinele ei, pare sa fi adunat tot ce poate oferi mai frumos aceasta parte a continentului. Intregul nostru program a fost conceput astfel incat sa ne putem bucura cat mai mult de aceasta complexitate a peisajului si sa vedem cat mai multe specii inedite.


Primul contact cu Uganda, cand inca eram in avion, a fost unul destul de socant, tara fiind foarte verde. Contrastul dintre pamantul rosu specific acestui continent si verdele din jur, fiind unul incredibil. Un al doilea aspect diferit fata de Kenya, a fost densitatea populatiei. Satele se insirau parca in continuu pe marginea drumului, iar totul se intampla in strada. Chiar daca plecasem cu gandul la a poza animale, oamenii de aici aveau sa devina una dintre cele mai placute surprize.



Oamenii zambesc mai mereu in Uganda, indiferent in ce ipostaza ii surprinzi. Mergand cu masina prin sate, daca esti pregatit poti surprinde multe aspecte inedite.



Chiar daca la tot pasul exista un contrast izbitor intre modul lor de viata si cel cu care suntem noi obisnuiti, pentru a intelege oamenii pe care ii fotografiati in astfel de calatorii trebuie sa intrati in lumea lor si sa incercati sa faceti anumite bariere din mintea voastra sa dispara.


Primul popas din tura noastra a fost in Parcul national Lake Mburo, unde ne-am putut bucura atat de plimbari cu masina de safari, dar si cu barca, fapt ce ne-a oferit o mai mare diversitate a speciilor fotografiate. Chiar si dupa intrarea in parc, in loc sa ne orientam catre fauna salbatica, atentia ne-a fost directionata de vacile domestice. Coarnele acestor vaci sunt extrem de mari, iar la primul contact ai un soc, din care sincer nu iti revii prea curand, pentru ca fiecare intalnire cu aceste animale este la fel de spectaculoasa. Aproape ca sfideaza orice fel de logica marimea supradimensionata a coarnelor. Chiar daca au venit initial din Rwanda, triburile crescatorilor de vaci s-au stabilit aici, in zona de sud a tarii aceasta fiind ocupatia principala, fata de zonele mai dinspre vest unde predomina agricultura.
 



Vacile ugandeze socheaza prin marimea coarnelor, insa sunt extrem de fotogenice.

Lacul Mburo este cel mai mic parc de savana din Uganda, iar impreuna cu alte 13 lacuri, interconectate prin mlastini, se intinde pe o lungime de 50 de kilometri. Am avut aici ocazia sa intalnim si sa fotografiem atat specii comune, cum ar fi gazelele impala, antilopele waterbuck, facocerii, bivolii sau zebrele, insa ne-am putut apropia si de specii mai inedite si mult mai timide cum ar fi bushbuck. In una dintre seri am avut parte si de o ploaie torentiala puternica, ce ne-a oferit niste momente foarte fotogenice si inedite.



Antilopa bushbuck este o specie mai timida, care asa cum ii spune si numele, prefera sa se ascunda in tufisuri. Masculul are insa obiceiul de a se catara pe movile de pamant sau musuroaie de termite, pentru a vedea mai bine daca este in pericol.




Un grup de masculi tineri de impala, ce suporta cu stoicism ploaia torentiala, oferind un cadru dinamic si interesant.

Plimbarea pe lac cu barca ne-a adus foarte aproape de hipopotami, aflati in numar foarte mare in acest loc si ne-a dat ocazia sa vedem si multe pasari interesante, printre care acvila africana, doua specii de kingfisher si mult mai ineditele hammerkop si finfoot. Pe malul lacului am gasit si niste facoceri foarte prietenosi, de care am putut sa ne apropiem foarte mult. La un moment dat, stand jos, unul dintre acestia s-a apropiat foarte mult de mine pana la doar un metru. Cu o miscare rapida din cap m-a avertizat ca trebuie sa ma dau la o parte din drumul lui, ceea ce am si facut. A fost o intalnire foarte de aproape cu un animal haios si simpatic. Din toata intamplarea m-am ales cu un portret inedit si cu multa adrenalina.

Unul dintre subiectele favorite din Mburo au fost hipopotamii. Am putut sta la doar cativa metri de ei, iar abordarile au fost multiple. Cel mai mult insa imi place aceasta, pentru ca este mai simpla si cu o profunzime de camp mai mica ce pune in valoare placerea speciei de a se relaxa in apa.




African fish eagle este o acvila inrudita cu codalbul nostru, ce se hraneste in cea mai mare parte cu peste, pe care il prinde de la suprafata apei. Stau de obicei in perechi, ceea ce se poate observa si in aceasta imagine.




In fiecare seara aveam parte de o ploaie usoara, iar in fiecare dimineata se ridicau ceturile peste savana, oferind un decor impresionant, pe care puteam sa il admiram de pe veranda casutelor unde eram cazati.

Ne-am continuat tura prin Uganda si am plecat mai departe pentru a descoperi una dintre cele mai emblematice destinatii ale tarii, Parcul national Queen Elisabeth. Drumul a fost si el unul interesant, ca de obicei prin sate, unde am putut sa ne delectam cu niste banane si trestie de zahar, am trecut prin plantatii de ceai si matoke, bananele verzi africane ce se folosesc la mancare, iar la final am urcat pe buza riftului Albertine, pentru a ajunge in savana ce se intindea de cealalta parte. Surprizele nu au incetat sa apara in aceasta locatie, iar totul a inceput cu cazarea. Pentru a ajunge la lodge, am traversat un intreg sat ce avea sa fie scena unor intamplari ulterioare mai mult decat impresionante.

A fost primul contact cu adevarata lume a satului ugandez, pe care nu o mai zaream numai asa in fuga si in care aveam sa ne integram pe deplin in urmatoarele zile. Cand am ajuns la lodge ne-am dat seama ca o sa fim cazati intr-un decor absolut fabulos. Casutele erau cocotate la vreo cateva sute de metri pe panta riftului, iar la picioarele noastre se intindea savana din Queen Elisabeth, strajuita in zare de Muntii Rwenzori. Nici ca iti puteai dori ceva mai spectaculos de atat.




Peisajul din Queen Elisabeth este un pic diferit de cel din savanele Kenyei, aici fiind un pic mai impadurit, iar vecinatatea cu peretii Marelui Rift dinspre est fiind mai bine conturata si mai vizibila.


Decorul in care se desfasoara savana este unul impresionant, aceasta fiind strajuita pe o parte de Marele Rift, iar pe de alta parte de Rwenzori, ce isi inalta crestele la peste 5000 de metri altitudine. Chiar si un elefant este extrem de mic intr-un astfel de peisaj si reuseste sa dea o scala inedita imaginii.




Un mascul de waterbuck ne priveste linistit intr-o lumina calda de dimineata. Aceasta specie este destul de comuna in Queen, fiind de altfel si una foarte fotogenica.

Fauna din Queen, asa cum prescurteaza localnicii acest parc, este impartita oarecum ciudat intre diferitele zone. In nord se intalnesc turme impresionante de bivoli si gazele kob, endemice acestei zone, iar in partea de sud apar antilopele topi si zebrele. Fata de savanele mai mari din est, unde exista o miscare continua a animalelor in uriasul ecosistem Masai Mara – Serengeti, in Uganda ierbivorele nu se misca la fel de mult, acestea preferand sa isi pastreze zonele de imperechere pe tot parcursul anului. Savanele de aici nu sunt influentate de ploi la fel ca in est, iar cursa dupa hrana nu mai este necesara.

Un numar extrem de mare de elefanti, peste 2500, sunt gazduiti de acest parc, acestia fiind si primele animale cu care am avut contact cand am ajuns. Chiar daca numarul de animale din parc este unul foarte mare, faptul ca fiecare isi pastreaza teritoriul, lasa impresia ca diversitatea este mult mai mica si mai putin ofertanta. Pradatorii sunt ca de obicei mai greu de gasit, cu toate astea insa am avut ocazia sa intalnim de trei ori cate o familie de lei, insa oricat de mult ne-am straduit niciun leopard nu a vrut sa se arate.



Elefantii ne-au insotit la aproape fiecare iesire si ne-au lasat sa ii fotografiem in voie. Intr-o dimineata insa, am fost martorii la o joaca frumoasa intre acesti doi pui.



Chiar daca gazelele kob, aflate si pe stema tarii, sunt mai putin suple decat impala, nu inseamna ca sunt mai putin frumoase. Acest mascul motaia linistit in lumina diminetii, lucru mai greu de facut cand in jurul tau poate fi mereu cate un leu sau leopard care sa stea la panda.



Aflat pe emblema familiei regale ugandeze, cocorul african este o pasare extrem de fotogenica. Umbla de obicei in perechi si este o prezenta oarecum distinsa si stilata intre speciile mai mari care populeaza savanele sau lacurile Ugandei.

Chiar daca cei mai multi turisti vin in Uganda si in special in Queen Elisabeth sa vada spectacolul oferit de mamifere, pasarile sunt aici cele care impresioneaza prin varietate. In toata tara se intalnesc peste 1000 de specii de pasari, mai mult de jumatate din numarul total din Africa. Multe dintre ele se regasesc in numar mare in zona Riftului Albertine, in special in Queen, peste 600 de specii. Din punct de vedere ornitologic, parcul este pe primul loc la diversitate din toata Africa de Est, aici putandu-se intalni chiar si specii din zona centrala a continentului, plus foarte multe altele aflate in migratie.


Am intalnit si noi suficient de multe specii interesante, unele mai mari si emblematice, cum ar fi cocorul african, altele mici insa extrem de fotogenice, printre care si numeroase specii de apa intalnite in special pe malurile canalului Kazinga, ce leaga lacurile George si Edward. Pe acest canal am facut si o plimbare cu barca, atat pentru a vedea diverse specii de pasari, cat si animale mari venite la adapat. Ghizii de pe barca erau uneori foarte entuziamati de specii foarte comune pentru noi, cum ar fi starcul galben, pe care ei il vedeau insa numai in aceasta perioada in migratie.



Una dintre cele mai inedite pasari pe care le-am fotogarfiat in Uganda este long tailed wydah, o pasare pe cat de mica pe atat de fotogenica. Chiar daca este cat o vrabie, coada ii depaseste cu mult corpul, specia fiind extrem de frumoasa mai ales in zbor. A fost o mare provocare sa o pot fotografia, mai ales ca se misca foarte repede si sacadat, intr-un dans nuptial menit sa impresioneze femelele. Coada si coloritul sunt specifice masculului in perioada de imperechere, in restul timpului acesta fiind mult mai tern si mai putin spectaculos.



Una dintre cele mai inedite pasari pe care le-am fotogarfiat in Uganda este long tailed wydah, o pasare pe cat de mica pe atat de fotogenica. Chiar daca este cat o vrabie, coada ii depaseste cu mult corpul, specia fiind extrem de frumoasa mai ales in zbor. A fost o mare provocare sa o pot fotografia, mai ales ca se misca foarte repede si sacadat, intr-un dans nuptial menit sa impresioneze femelele. Coada si coloritul sunt specifice masculului in perioada de imperechere, in restul timpului acesta fiind mult mai tern si mai putin spectaculos.


Una dintre cele mai rare pasari pe care le-am intalnit printre papirusul de pe malul canalului Kazinga, a fost papyrus gonolek, o specie extrem de colorata si de frumoasa.
 
In aceasta tura, ca si in cea din Kenya, am vrut sa ne apropiem un pic si de oamenii locului, asa ca inca de la inceput am inclus in programul nostru si vizita intr-un sat. Nu ne-am propus unul anume, asa ca acest sat avea sa fie tocmai cel langa care aveam cazarea in Queen. Inainte sa ajungem am cumparat cate ceva pentru copiii de aici, pentru a nu merge la ei chiar cu mana goala, insa nici prin gand nu ne-a trecut ce urma sa se intample. Dupa o tura de safari de dimineata, cand ne inapoiam la cazare, am trecut pe langa terenul de joaca al scolii, aflat chiar langa lodge.

Ghidul ne-a intrebat daca nu vrem sa le dam cadourile copiilor stransi pe teren. Parea o idee buna, mai ales ca pe langa rechizite si dulciuri, aveam si doua mingi. Imediat ce am oprit si ne-am dat jos din masina, am fost intampinati de un cor de strigate care intonau acelasi cuvant: “muzunga”. Traducerea ar fi “om alb” insa fara niciun sens peiorativ. In doar cateva secunde am fost impresurati de mai bine de o suta de copii si de o bucurie colectiva ce emana o energie uriasa. Mingile au zburat direct pe teren si a inceput o nebunie totala in care toti copii alergau de colo colo.


Ne-am dat seama ca nu este momentul sa mai scoatem si altceva din plasele noastre, haosul fiind mult prea mare. A venit insa un profesor, foarte tanar si el de altfel, care a reusit sa restabileasca ordinea. Cand ne-am gandit sa luam ceva pentru copiii din sat, ne-am gandit ca vor fi poate douazeci, insa nici prin gand nu ne-a trecut ca in tot satul erau nici mai mult nici mai putin de patru sute de copii, dupa cum avea sa ne confirme profesorul. La sfatul lui am stabilit ca rechizitele sa mearga la cei mai buni copii de la scoala, asa ca urma sa ne reintalnim cu gasca aceea vesela cat de curand.



Copiii din Africa au o privire incredibila, iar contrastul dintre ochi si tenul inchis confera chiar si celor care nu sunt neaparat atrasi de portret niste oportunitati incredibile.



“Muzunga” era strigatul urmat de o goana nebuna a copiilor in intampinarea noastra. Chiar daca nu le dadeam ceva, veneau sa ne vada, sa ne atinga si sa fie in prezenta noastra.

Dupa aceasta experienta, unul dintre colegii de tura a avut ideea geniala de a se oferi sa cumpere o capra, pe care sa o frigem in sat impreuna cu localnicii. Impreuna cu ghidul si cu cei de la lodge s-au facut demersurile, urmand ca in urmatoarea zi sa se pregateasca totul. Drept recunostinta ca aveau o minge noua, copiii s-au gandit sa ne provoace la un meci de fotbal, asa ca programul nostru era stabilit pentru intreaga dupa-amiaza.

Initial am crezut ca o sa fie ceva mai in joaca, un meci in care sa jucam cu copiii si poate cu ceva profesori, insa lucrurile au luat o intorsatura serioasa, pentru ca intreg satul incepuse sa se mobilizeze si sa construiasca portile, pe un teren cu o inclinare de cateva grade, care jumatate avea iarba foarte scurta, iar cealalta jumatate undeva pe la vreo 20 de centimetri. Visul nostru de a juca un fotbal de relaxare a disparut repede, cand am vazut ca echipa adversa era una redutabila, din tineri numai unul si unul. Noi am mai primit in lot si cativa profesori, pe ghidul nostru si alti baieti de la lodge, pentru a ajunge la numarul de 11.

Era un lucru serios, mai ales ca la un moment dat cineva ma intreba ce numar joc. M-am gandit ca are legatura cu pozitia pe teren, asa ca i-am spus ca o sa stau pe la mijloc. Dupa o incalzire scurta, care ne-a demonstrat cat de pe langa situatie eram, s-a auzit fluierul de start. A, poate am uitat sa va spun, dar aveam chiar si arbitru. Cateva pase, cateva suturi, nu parea chiar asa de rau si parca eram echilibrati. Aveam insa o singura problema, jucam cu soarele in fata si practic nu vedeam mai nimic, nu teren era neaparat problema, ci faptul ca nu imi puteam recunoaste coechipierii, fiind atat de asemanatori cu adversarii.

Dupa vreo cateva minute de joc a trebuit sa cautam o solutie. Arbitrul avenit cu ideea ca echipa adversa sa joace fara tricouri, ceea ce au si facut, desi la ei teortic era iarna, cu temperaturi de 24 de grade, iar ghidul nostru avea chiar si o caciula pe cap. In momentul in care au inceput sa se dezbrace, moralul nostru a scazut brusc cu 50%. Erau numai fibra si ca orice african, construiti pentru alergat. Am mai rezistat vreo cateva zeci de minute bune, am alergat cat am putut si cu toate incurajarile numeroasei galerii de pe margine, suflul nostru a inceput sa dispara. Am fost invinsi cu doar 3-0, asta insa poate si pentru ca arbitrul a vrut sa ne curme suferinta si a oprit meciul la timp. A fost insa o experienta inedita, in care nu as fi dat acel teren pe niciun altul de nicaieri din lume. La doar o aruncatura de bat mai departe de noi riftul cobora brusc catre savana, mai apoi era intinderea acesteia, iar in zare se inaltau semetii Rwenzori. Acest fapt aproape ca a meritat infrangerea.






Unul dintre oamenii de vaza ai satului, avea o privire extrem de blanda si fotogenica.

Dupa meciul de fotbal urma sa mergem la frigaruile de capra preparate de localnici, insa inainte de asta am participat la un fel de festivitate in care copiii cei mai buni ai satului la invatatura primeau cadourile de la noi. A fost oarecum emotionant, iar totul s-a desfasurat intr-o ordine deplina. Am plecat mai departe catre un fel de centru al satului, unde se pregatea gratarul. Normal ca nu pentru masa, ci doar pentru a socializa intr-o lume complet diferita de a noastra. Am crezut ca totul va fi un haos absolut si ca o sa ne pierdem intr-o mare de oameni veniti la un fel de circ cu albi, insa inca o data aveam sa ma intreb la final, oare cine sunt cei civilizati. Fiecare si-a primit portia de frigaruie, fiecare a vorbit frumos si disciplinat, fiecare s-a asezat la locul care i se cuvenea. Un respect si o ordine incredibila.

Am continuat sa povestim si sa fotografiem pana cand nu am mai avut lumina, iar la final un grup de fete tinere chiar ne-au invitat, cu un suras mai aparte, daca nu vrem sa ramanem in sat peste noapte. Am refuzat insa ferm si ne-am indreptat catre lodge. Aveam cu noi un card mare de copii, iar pe masura ce fiecare ajungea in dreptul casei lui, saluta si pleca. La final am ramas numai noi si am intrat pe poarta de la lodge, parca intr-o lume care nu ne mai atragea la fel de tare. In acea seara, atat ghidul cat si managerul de la lodge ne-au spus ca pana acum niciun client de-al lor nu mai facuse asa ceva. Initial am crezut ca se refereau la sacrificarea caprei, insa ei se gandeau chiar si la opritul in sat si povestit un pic cu localnicii. Toate lumea trecea prin acel sat ca printr-o continuare a turei din savana. La masa de langa noi un alt grup de turisti era vesel de zor, trecusera pe langa noi cand eram la gratar in sat. Zambeau si se distrau. Zambeam si noi, insa zambetele noastre erau total diferite.




Copiii ugandezi sunt plini de expresivitate. Chiar daca traiesc in conditii foarte grele, au niste ochii extrem de luminosi in care te poti pierde cu usurinta.

Am plecat inspre ultima destinatie a calatoriei noastre cu gandul ca nimic nu ne mai poate surprinde, insa in Africa nu trebuie sa spui niciodata asta. Daca in savana mai fusesem, cu ocazia vizitei din Kenya, acum aveam sa pasesc intr-o veritabila padure tropicala in cautarea unor mamifere  incredibile. In padurea Kibale traiesc 13 specii de primate, dintre care se remarca bineinteles cimpanzeii, cele mai apropiate rude ale noastre. Sunt aproximativ 1450 de exemplare in aceasta zona, impartite in cinci grupuri. Trei dintre aceste grupuri sunt complet salbatice si se feresc de oameni, iar doua sunt obisnuite cu prezenta oamenilor, insa acest lucru nu le face nicidecum animale domestice. Unul dintre grupuri este destinat exclusiv pentru cercetare, iar celalalt, ce numara undeva la 100 de exemplare, este cel pe care turistii il pot descoperi daca au noroc. Am ajuns la lodge seara si am avut ocazia sa putem discuta chiar cu unul dintre rangeri, care ne-a introdus cumva, cu cateva povesti, in lumea acestor fiinte extrem de inteligente. De dimineata ne-am facut bagajul si am plecat catre sediul parcului, aflat in apropiere, pentru a ne intalni ghidul si pentru a primi instructajul de rigoare. Din motive de siguranta pentru sanatatea cimpanzeilor, grupurile sunt compuse din maxim sase turisti si ai voie sa petreci doar o ora in compania lor, urmarindu-le activitatea, fie ca se hranesc sau se deplaseaza prin padure. Ne-am primit ghidul, o fata foarte de treaba care a jucat un rol extrem de important in reusita turei, ne-am suit in masina si dupa vreo douazeci de minute am coborat si ne-am inceput drumul pe jos. De cum am intrat in padure am inceput sa auzim strigatele cimpanzeilor aflati intr-un smochin. Ne-am indreptat inspre ei si i-am zarit in foarte scurt timp.


Pana aici am fost suficient de norocosi, insa avea sa urmeze o asteptare destul de lunga. Grupurile celelalte de turisti veneau si plecau, multumiti de faptul ca au zarit un cimpanzeu, insa pentru noi nu era suficient atat, ne doream si niste imagini bune. La un moment dat, de niciunde, a aparut un cimpanzeu care a inceput sa se catere chiar in fata noastra. Era atat de aproape incat nici nu puteam sa il cuprind pe tot in cadru, iar pana m-am dezmeticit deja era sus in frunzis. Timpul trecea si noi incepeam sa ne consolam cu ideea ca acestea au fost oportunitatile noastre, pana cand cimpanzeii au coborat si au inceput sa se deplaseze prin padure. Acum incepea cu adevarat provocarea. Am inaintat nebuneste tragand dupa mine un teleobiectiv 400mm f/2.8 si un D800 montat pe trepied. Impreuna au undeva la aproape 10kg pe care trebuia sa le plimb prin jungla deasa si pe un teren accidentat. Din cand in cand grupurile de oameni care mai erau cu noi se mai opreau, li se termina timpul si trebuiau sa plece. Si timpul nostru era scurs de mult, insa ghidul nostru inainta. Dupa destul de mult timp unul dintre cimpanzei s-a oprit si ne-a oferit si noua un scurt ragaz sa ne scuturam de furnici, sa ne odihnim si sa mai facem o poza daca mai eram in stare. Am inceput cu aceasta parte finala chiar daca simteam cum furnicile musca de peste tot. Am pornit din nou o data cu cimpanzeul mai departe. Pe drum se mai intalnea cu un altul, apoi iarasi se separau. Nici nu mai stiam daca cel din fata mea este cel dupa care incepusem sa merg initial.


Dupa inca ceva timp am avut din nou ragazul sa respiram, iar de aceasta data totul a durat mai mult si am avut timp sa fotografiem in voie. Trecuse de mult ora noastra, insa abia mai tarziu aveam sa aflu ca ghidul nostru pricipal le spunea tuturor ca suntem cu nevoi speciale, ca suntem fotografi si ca avem nevoie de mai mult timp. Dupa doua ore si dupa cateva oportunitati excelente de fotografiat, ne-am despartit cu greu si ne-am indreptat din nou catre masina. Am incercat sa imi gasesc parasolarul de la obiectiv pe care il pierdusem, insa am realizat ca este un lucru aproape imposibil. M-am consolat cu ideea si am mers mai departe. Toata experienta a valorat cu siguranta mai mult decat un parasolar, fie el si unul extrem de scump din carbon.




Fotografierea in copaci a cimpanzeilor a fost destul de grea, pentru ca, de cele mai multe ori, erau in contralumina iar cerul era lipsit de detalii. Foarte putine momente, precum acesta, ne-au oferit un unghi mai bun.



La un moment dat am fost atat de aproape de un cimpanzeu incat m-am concentrat pe detaliul mainii. Forta acestor fiinte este foarte mare si chiar daca sunt mai scunzi decat noi, sunt mult mai puternici.

Tura in lumea cimpanzeilor de la Kibale a fost pentru mine una extrem de emotionanta si probabil ca va ramane, alaturi de intalnirea cu o balena albastra din Islanda, printre cele mai inedite si frumoase pe care le-am petrecut in lumea animalelor. Chiar daca am avut parte de un moment extrem de scurt, parca incepeam sa inteleg ce le-a manat pe Jane Goodall sau Dian Fossey sa isi dedice viata cimpanzeilor sau gorilelor. Cu gandul inca la aceasta intalnire am continuat tura cu o vizita in mlastina Bigodi din apropiere, unde aveam sa ne completam lista cu alte cateva specii de maimute, iar mai apoi ne-am indreptat catre capitala Kampala, pentru a ne pregati de plecare. Mai aveam o singura dimineata de petrecut in Uganda si am dedicat-o mlastinii Mabamba, din partea de sud a lacului Victoria. Eram aici in cautarea uneia dintre cele mai inedite pasari din lume, pasarea sabot, poate veriga ce ne demonstreaza ca toata avifauna are ca stramos comun un dinozaur zburator.


Dupa ce am traversat o parte din lacul Victoria intr-o barca mai mare, ne-am intalnit cu un ghid cunoscator al zonei si ne-am transferat intr-o canoe mai mica. Mlastina era una destul de interesanta, asemanatoare cu Delta noastra, insa locul stufului era luat de papirus, iar nuferii nu mai erau albi ci violet. Am intalnit mai multe specii de pasari interesante, ne-am impotmolit in mal, insa cu toate eforturile ghidului nostru, nici urma de pasarea sabot, desi el reusise sa o vada in acea dimineata. Avionul nostru nu ne astepta asa ca a trebuit sa ne luam ramas bun de la mlastina si sa speram la o intalnire cu pasarea noastra cu o alta ocazie.



In jurul lacului Victoria totul se intampla pe apa. Canoele sunt uneori atat de joase, incat chiar si cu un singur om parca stau sa se scufunde.



In cautarea pasarii sabot am navigat pe foarte multe canale, unele extrem de asemanatoare cu cele din Delta Dunarii.

Dupa o escapada incarcata de emotii in Uganda, venise timpul sa ne indreptam catre casa. Ne mai asteptau cateva ore bune de zbor, care aveau sa se prelungeasca intr-un mod la care nu ne asteptam. Cand am urcat in avion, pe locul meu statea o alta persoana. Am discutat si imi spune ca are acelasi numar. Desi imi pare totul destul de ciudat, ma las pe mana insotitoarei de bord si ma indrept catre o bancheta libera. Deja visam cum o sa dorm tolanit pana in Doha. Se termina imbarcarea, iar pe ecran se afiseaza undeva la 300 de kilometri pana la destinatie. Mi se pare ciudat dar dau vina pe o eroare. Decolam, personalul se pune repede in miscare si ne serveste un sandvis si ceva de baut si nici nu trece o ora si auzim ca ajungem la destinatie si ca aterizam. Unde? Ma dumiresc intr-un final ce se intampla. Zborul din Kampala, capitala Ugandei ce merge la Doha in Qatar, pleaca din Kigali, Rwanda, fiind un zbor comun. Pentru ca la dus nu au putut ateriza la Kigali din cauza unei furtuni, au venit intai in Uganda, ne-au imbarcat pe noi si au mers din nou in Rwanda. Asa se explica si de ce locul meu era ocupat de o alta persoana. Am facut astfel o escala si intr-o alta tara africana, macar data viitoare sa stiu din timp sa fac si o vizita la gorilele de munte, daca tot sunt prin zona.
Chiar daca poate in Uganda nu am vazut atat de multe animale ca si in Kenya, experienta a fost una cu totul diferita si poate chiar mai emotionanta. Data viitoare imi propun un alt episod african, de data asta fiind randul Namibiei. Dupa savane, mlastini, lacuri si padure tropicala, va veni randul desertului si a peisajelor aride sa fie in vizorul nostru. Le multumesc celor cu care am impartit aventurile de pana acum si va astept si pe voi sa ma insotiti data viitoare. O calatorie in Africa este o experienta de viata.





Dupa o goana nebuna prin jungla, mai mult pentru mine decat pentru el, cimpanzeul isi gaseste un moment de relaxare. Aproape ca m-as intinde si eu, dar stiu ca o alta sansa sa fac o poza probabil ca nu o sa mai am. Asezat jos langa trepied privesc prin vizor si declansez. Momentul inspira o relaxare totala. Printre respiratii intretaiate si scarpinaturi pe unde sunt muscat de furnici, mai urmaresc sa nu pierd niciun moment. Desi este la doar cativa metri de mine, cimpanzeul nu ma baga in seama. Colegii de pe langa mine sunt la fel de entuziasmati, insa ii aud ca prin ceata. Adrenalina este la maxim, dar va exploda in curand. Cimpanzeul se ridica si vine direct catre mine. Incremenesc in loc cu degetul pe declansare, iar distanta se micsoareaza rapid. Nu pare agresiv, insa instinctiv ma ridic calm in picioare, sa fiu mai inalt. La doar un metru in fata mea cimpanzeul se opreste, parca pentru o fractiune de secunda privirile ni se intalnesc, iar el se indreapta catre un smochin de langa mine. Prinde viteza si izbeste cu picioarele de doua ori trunchiul, atat de tare incat ecoul rasuna in toata padurea. Inima imi sare parca din piept, adrenalina incepe sa se scurga prin tot corpul. Am asistat la un comportament pe care speram sa il vad, la o comunicare intre indivizi. Il auzisem mai devreme la departare, insa cand se petrece la doi metri de tine totul are alta perceptie. Ma uit cum silueta cimpanzeului se pierde printre copaci si liane. Acesta este finalul aventurii mele in lumea lor, chiar de ar mai fi timp, nu ar avea rost sa mai continui. Mi-a oferit exact cat a simtit el ca este nevoie, mult mai mult decat am sperat eu. Plec cu inima impacata, pentru ca stiu ca o sa mai ajung sa vad cimpanzeii. Poate ca or fi ramas ei in umbra omului, insa astazi cu siguranta m-am simtit eu in umbra lor.

fotografii, nikon, dan dinu, uganda



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
 A fost adaugat 1 comentariu
Gorgan Cosmin
Gorgan Cosmin a scris pe 07-08-2016 la 15:55
Frumos articol. Asteptam si altele!
0
0

 
 
Articole similare |
Articole recente
Mircea Bezergheanu, membru NPS si ambasador Nikon in Romania a testat noul obiectiv NIKKOR AF-S 300mm f/4E PF ED VR, lansat la inceputul acestui an. Haideti sa aflam ce impresie i-a lasat acest teleobiectiv si sa vedem...
citeste tot
13 iulie 2015 – Pregatiri pentru Vietnam   Despre calatoria pe care am sa o incep in nici 2 zile…   Au ajuns si cartile despre Vietnam (bine, deja de ceva vreme), un cadou frumos de ziua mea de la Gina :). A ajuns si...
citeste tot
Vlad Eftenie, fotograf, arhitect si profesor la Universitatea de Arhitectura Ion Mincu, ne invita la o incursiune in indepartata Laponie, unde insotitori de drum i-au fost finlandeza Lena Salmi, un mic Fiat Abarth supranumit...
citeste tot
Duminica, 19 iulie, avem placerea sa va invitam la o noua intalnire a Nikonistilor, unde invitatii speciali vor fi fotograful Aurel Rapa si prietenii sai pe motociclete de la Chopper Academy care vor fi subiectii fotografiilor noastre!...
citeste tot
Pasiunea mea pentru fotografie a venit din placerea de a observa oameni, locuri si din dorinta de a pastra vii acele clipe care m-au impresionat. Fie ca am aparatul de fotografiat cu mine sau nu, privesc tot ce ma inconjoara si studiez reactiile...
citeste tot
Dupa cum am promis ca ma voi intoarce cu material dupa mitingul aviatic de la Clinceni, am revenit cu bucurie sa va transmit cateva cadre din cel mai mare miting aviatic de la noi Bucharest International Air Show  2015.     De...
citeste tot
De-abia asteptam sa vina ziua copilului, cu gandul la joaca cu copiii, dar si la faptul ca se apropia demonstratia aviatica de la aerodromul Clinceni “Clinceni Airshow 2015“. Clinceni fiindu-mi mai aproape de casa, la mitinguri aviatice...
citeste tot
Alin Stefan de la Ghidul DSLR a testat Nikon D5500 primul DSLR DX cu ecran tactil si unghi variabil. Haideti sa aflam impresiile lui despre acest model:     De curand am primit pentru teste noul varf de gama din seria 5000 de la...
citeste tot
Membrul NPS Mircea Bezergheanu a testat Nikon D810 timp de 6 luni, punandu-l la incercare in conditii diverse. Haideti sa aflam ce impresie i-a lasat Nikon D810 si sa vedem fotografiile realizate.    Mircea Bezergheanu: "plaja dinamica...
citeste tot
Am avut ocazia sa ies la o tura foto insotit de Nikon 28-300 (multumita Nikonisti.ro care au fost foarte deschisi si receptivi la sugestia mea de a mi-l imprumuta pentru un test pe teren).   Numele intreg este: AF-S NIKKOR 28-300mm...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2019. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.