Fotografia de strada si documentara - de Adrian Andrunachi, membru NPS
Marea mea pasiune, fotografia, a luat nastere in vara anului 1995, intr-o vacanta la mare, intr-o coliba din Costinesti. L-am reintalnit atunci pe unul dintre cei mai titrati fotografi romani la acea vreme, Ioan Naghiu. Kiti, cum ii spuneau prietenii, prin dragostea lui pentru fotografie, alaturi de viziunea ampla despre oameni si locuri, a izbutit cu o incomensurabila usurinta sa intredeschida o fereastra a sufletului meu, care, fara sa anticipez la acea vreme, avea sa-mi schimbe perceptia asupra vietii.
Cu un entuziasm debordant am fugit acasa si am insfacat aparatul de fotografiat al tatalui meu, un Smena 8M. Asa am inceput sa fac poze - „ca esenta cea mai profunda de expresie a creativitatii umane”.
Mi-as fi dorit macar un Zenit, daca nu un Nikon, cum avea Kiti, aparate pe care oricum nu mi le-as fi putut permite. Kiti ma incuraja de fiecare data, cu linistea si intelepciunea unui dascal batran, sa uit de aparat si sa acord atentie doar compozitiei, transpunerii viziunii mele prin obiectivul aparatului.
Anii au trecut si, o vreme, prioritatile mi s-au mai schimbat, ceea ce m-au facut sa las de-o parte fotografia. Anul 2007 insa, a reprezentat un nou punct de cotitura al pasiunii mele pentru fotografie, a fost momentul cand am realizat ca-mi permit sa fac asta. Mi-am cumparat un Nikon D40 cu care am realizat vreo 20.000 de cadre, cateva dintre ele fiind selectate pentru a participa la expozitia de grup intitulata simplu “3”, alaturi de bunii mei prieteni Andrei Contiu si Catalin Savulescu.
Desi am convingerea ca aparatura nu conteaza (lucru cu care sunt si acum in perfect acord), am ales Nikon, considerand ca reprezinta asocierea desavarsita a tehnicii cu arta fotografica. Cu Nikon D200 si ulterior D700, am realizat cu surprindere faptul ca tehnologia a avansat atat de mult, incat nu mai e nevoie sa ma concentrez asupra aparatului, ci doar asupra cadrului in sine, lucru ce a devenit tot mai vizibil in fotografiile mele.
Tototdata acesta a fost momentul cand am inceput in mod sistematic sa realizez fotografie de strada si documentara. Eu am ales fotografia ca mod de manifestare, ca forma de cunoastere, perceptie, imaginatie, intuitie. Am ales sa am propriile mele reguli, mediu de lucru, set de valori ce determina ce anume merita exprimat pentru a induce un sentiment, o idee, o senzatie, o traire in modul cel mai personal cu putinta.
Pentru mine, fotografia de strada si documentara sunt foarte apropiate din punctul de vedere al abordarii, reprezintand provocarea absoluta de a surprinde oameni in locuri si situatii pure, nealterate, distingand stari si emotii profunde, de la beatitudine pana la amaraciunea deplina.
Ca orice fotograf autodidact nu as fi avut cum sa scap de influenta unor nume mari in arta fotografica: Henri Cartier-Bresson, Bruno Barbey, Steve McCurry, Alex Webb sau David Alan Harvey. Evident, lista poate continua, insa cel din urma, David Alan Harvey, probabil si-a lasat cel mai puternic amprenta asupra mea, fascinandu-ma prin dezinvoltura si nosalanta, contrastate de o temere si o neincredere desavarsita, cu care abordeaza de cele mai multe ori o misiune.
Dincolo de stilul personal si de subiectivism, pentru mine, fotografia de strada reprezinta o inregistrare a realitatii urbane, un soi de cultura sociala, imaginile surprind, de ce nu, un soi de mimesis social, acte reale transpuse intr-o perspectiva absolut personala.
Pentru mai multe detalii despre Adrian Andrunachi si despre echipamentul folosit, va rugam sa accesati profilul sau NPS de pe Nikonisti. Pentru mai multe fotografii, va rugam sa accesati site-ul sau.
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot