Aceasta este povestea din spatele imaginii, pentru ca fiecare imagine, trebuie sa aiba o poveste si imaginea asta chiar are o poveste. Ma trezesc cu noaptea-n cap, pe la 4, cu gandul sa ajung vizavi de Canary Wharf si in sfarsit sa fac cateva imagini inainte sa se lumineze. Beau cafeaua, imi arunc picioarele in ghetele de motor, setez gps-ul si plec.

Toate bune si frumoase pana am iesit din tunel (Rotherhithe Tunnel), ca a inceput show-ul. Gps-ul meu de pe telefon, o lua razna. S-a invartit cateva secunde bune, timp in care eu urma sa intru intr-un sens giratoriu si sa ies asa dupa feeling, ca dupa gps, nici o sansa. Dupa ce si-a facut gps-ul damblaua, imi arata ca sunt pe "drumul cel bun". Faci dreapta, dreapta, dreapta, dreapta si ajungi in acelasi punct... dar e bine, in 20 de minute ajungi. Vasile, termina cu prostiile! Vasile, e gps-ul.

Eu in tot timpul asta eram in trafic cu limita de viteza de 20mph, mergeam intre benzi, ca doar am motor si ma descurc si cu ochii la Vasile. E clar, trebuie sa opresc sa vad ce are. Reusesc sa opresc, ca nici asta nu poti sa faci pe strazile Londrei, ii dau din nou locatia, adica back si start din nou. Gata, e bine. Dupa vreo 20 de minute eram in acelasi loc, cu nervii intinsi la maxim ca iar m-am trezit la 4 si nu pot sa fac ce mi-am propus.

Asta e, am renuntat si am mers exclusiv dupa feeling. Am ajuns pe o straduta paralela cu Tamisa, parchez motorul si ma gandeam eu ca ce a fost nasol s-a dus. Asta credeam eu. Ajung apoape de apa si vad ce vedeti si voi mai jos. Pfff, nu-i rau deloc. Scot trepiedul, pun aparatul, fac expunerea, pun si filtrul neutral si 5 minute expunere, hai ca-i bine. Langa mine, pe o banca vad un tip cu o sticla de bere si in bratele lui dormea cineva, parea a fi o femeie. Mi s-a facut mila de ei, ca afara nu era chiar cald. Dupa cateva minute se trezeste "tipa", incearca sa se ridice de pe banca, face cativa pasi si cade. Tipa, era de fapt, un tip, spaniol, beat ca abia se mai tinea pe picioare. Termin de facut expunerea si plec, numai sa scap de bruiaj. Gasesc alt loc la vreo 100 de metri mai spre Tower Bridge. Imi asez trepiedul si apas pe buton, pentru 4 minute, de data asta. Gata, liniste, eu si Tamisa, in sfarsit... Pe naiba, ca au venit si spaniolii dupa mine. Asta care era mai treaz, scoate telefonul si imi arata ceva pe telefon, la modul aaa... aa... a.... ca engleza era ceva abstract pentru el si imi da telefonul lui sa-i fac o poza. Ok, bine boss, iti fac si poza, numai sa scap de voi. Ii fac poza, se uita la ea si ce credeti... nu era multumit. Imi arata iar pe telefon, ca el la camera are o gramada de setari si ca trebuie sa le fac eu, in timp ce el se aseaza de poza. Ok, o fac si p-asta. De data asta e multumit, da mana cu mine si pleaca.

A plecat doar el, ca "tipa" nu s-a dat deloc dusa, ba chair avea treaba pe langa trepied. Ii spun sa plece, ii spune si al mai treaz, dar degeaba. "No, no... mi la foto" sau ceva de genul asta, timp in care se clatina foarte rau pe langa trepied. Evaluez situatia si ma gandesc ca daca imi cade spaniolul si imi loveste trepiedul, iese rau de tot. Aparat, trepied, filtru neutral si obiectivul, de obiectiv imi era cel mai frica. Ma rog, ii spun iar sa plece. "Mmmm... no...mi la foto" si se aseaza in fata aparatului. Il iau de geaca si il dau la o parte, asa cat sa faca vreo doi, trei pasi din inertie, dupa care cade, se ridica si vine inapoi. De data asta a fost la secunda sa nu-mi dea cu aparatul de pamant. M-am prins, asta e genul ala care atunci cand e beat, nu se potoleste pana nu si-o fura, asa ca a iesit rau... pentru el.

Strang jucariile si ma duc la facultate, unde ma asteapta 4 ore de Art&Design. Primele doua ore au fost ok. Dupa pauza, a zis profa ceva si m-a bufnit rasul. Ma intreaba de ce rad si ii spun ca pentru mine deja e prea mult. Bine, vorbim dupa curs. Eu, la cursul ei, sunt ala care am ceva de comentat tot timpul. Am mai avut noi niste discutii in care am lamurit-o ca eu la admitere am venit cu un portofoliu si dupa o alta altercatie a vazut si cv-ul si a inteles de ce sunt tare-n gura. Dupa curs, am ramas doar noi doi si i-am zis... tot. A dat ochii peste cap, mi-a aratat ca se simte jignita, am intors-o si eu frumos si s-a mai linistit, dar i-am spus ca pentru mine, fotograful e fotograf si artistul e artist. A innebunit, am crezut ca ma strange de gat. Cum sa-mi spui tu mie ca o poza cu o groapa in care ai aruncat vopsea rosie e opera de arta si ca hartista aia e foarte faimoasa ca a facut asa ceva? M-a corectat, ca eu nu-i stiam numele si nici acum nu-l stiu si a inceput sa-mi explice cum "groapa aia" e o opera de arta. Eu nimic, o tineam pe a mea, ca aia e o groapa si atat si ca in pozica aia nu vezi nimic din ce ar trebui sa vezi intr-o fotografie, absolut nimic. Am crezut ca ma arunca pe geam si mi-am dat seama ca iese nasol. I-am spus ca, pozica aia, fara cuvintele tale frumoase, e zero. Tu o faci frumoasa si faimoasa. S-a calmat, mi-a spus ca sunt destept si mi-a dat tema de vacanta. Mi-a dat de scris, bineinteles. Gata, ca am scris destul.

Fotografia a fost realizata cu Nikon D3 si NIKKOR 85mm 1.4G.