Dan Dinu: Islanda - povestea expeditiei

Situata in Atlanticul de Nord, Islanda este cea mai vestica tara a Europei, si de altfel una care nu se aseamana cu mai nimic de pe batranul continent. Este o tara a superlativelor europene, aici aflandu-se cea mai mare cascada a continentului, dar si cea mai inalta sau cu cel mai mare debit de apa, cel mai mare ghetar si cel mai mare parc natural, dar si peisaje vulcanice nemaintalnite in Europa. In Islanda este singurul loc din lume unde se poate vedea foarte bine imbinarea placilor tectonice, insula fiind strabatuta de placa nordamericana si cea europeana. Acest fapt face ca tara sa se mareasca cu 2cm in fiecare an, iar intr-un timp geologic destul de mare putem chiar asista la separea in doua a insulei. In tot acest vast teritoriu primordial putem descoperi intreaga poveste a formarii Pamantului.

Desi temele au fost destul de bine facute de acasa, nimic nu ne putea pregati pentru intalnirea cu peisajul Islandei. Fiecare pas era o noua provocare fotografica, si asta mai ales pentru ca la fiecare pas peisajul se schimba, trecand de la coastele oceanice si fiorduri, la vaste zone aride plide de praf si cenusa vulcanica, ca mai apoi sa treaca catre zone inzapezite si vai glaciare cu numeroase lagune pline de iceberguri. Pentru ca totul sa devina si mai greu de imaginat, pe langa toate acestea, mai trebuie sa enumeram si gheizere, conuri vulcanice si platouri de lava uscata, dealuri intregi cu depuneri sulfuroase, fumarole, vulcani noroiosi, iar in fundal munti de forme trapezoidate, acoperiti de ghetari si strabatuti de sute de rauri, canioane si cascade, care mai de care mai frumoase si spectaculoase. Daca mai adaugam aici miile de pasari ce colonizeaza insula si mamiferele acvatice ce se hranesc in apele ei, putem avea un tablou complet. Cu alte cuvinte, un paradis pentru orice fotograf de natura.

Aventura expeditiei a inceput in momentul in care ne-am hotarat sa mergem cu feribotul pana pe insula, aveam astfel propria masina la dispozitie si puteam cara orice, fara sa ne batem capul prea mult ce sa lasam acasa. Danemarca a fost punctul de imbarcare, iar de aici au urmat trei zile si jumatate de navigat pe ocean. Nu va inchipuiti un simplu feribot, ci mai degraba un adevarat vas de croaziera. Desi ar parea plictisitoare, calatoria a avut punctele ei forte. Am avut suficient timp sa ne facem un itinerariu complet, care insa si el a suferit numeroase modificari, sa facem o scurta excala in Torshavn, capitala Insulelor Faroe, sa fotografiem fulmarii si corbii de mare care ne-au intampinat in mijlocul oceanului si sa simtim cu adevarat farmecul acestuia. Un alt aspect important era obisnuirea cu orele de lumina ale unei zile, deoarece in Islanda soarele apunea in jurul orei 24 si rasarea pe la 3 dimineata, asa ca o trecere treptata la aceasta ora specifica zonei arctice in plina vara polara a fost utila pentru acomodare. Pe langa toate acestea am avut parte si de odihna... multa, multa odihna.

Intalnirea cu insula a fost una stranie. Ceata nu ne-a lasat sa vedem tarmul decat in momentul in care eram deja intrati intre fiorduri. Parca paseam intr-o lume a piticilor, deoarece vasul nostru era de departe cea mai inalta constructie din port. Am ancorat in sud-estul Islandei, in Seydisfjordur, de unde am parcurs mai bine de 2500km in jurul insulei, dar si inspre interior sau in unele peninsule mai indepartate. Prima destinatie a fost coasta ocenului si Jokursarlom, o laguna plina cu iceberguri. Cu toate ca aveam destinatii clare catre unele puncte, peisajul din jur nu ne lasa fara sa mai facem unele excale catre diverse alte zone. Desi s-ar putea crede ca Islanda este o insula a vulcanilor, as putea spune ca este mai degraba o insula a cascadelor, care se intalnesc la tot pasul, si care desi nu au neaparat un nume, ar face invidioase orice cascade de la noi din tara. Din pacate eruptiile vulcanice recente nu s-au potrivit cu programul nostru, asa ca desi aveam pe lista si aceasta zona, datorita incetarii eruptiei de lava, am renuntat la a mai ajunge si in acel loc. Cu toate astea insa vulcanul si-a facut simtita prezenta, iar timp de aproape doua zile, sedintele noastre foto de pe malul oceanului s-au desfasurat printre rafale de vant cu cenusa, o adevarata provocare pentru echipamentul nostru.

Pe lista noastra au urmat Geysir, asa cum se poate banui din nume, cel mai mare gheizer al Islandei si Gullfoss, cea mai mare cascada. Pe aproape se afla un alt punct important si anume Tingvellir, zona in care vikingii au pus bazele statului islandez, dar si mai important, zona de intalnire a placilor tectonice. Peninsula Snaefellsnes a fost si ea in drumul nostru, in cautarea de pasari. Desi pasarile nu au vrut sa fie foarte prietenoase in aceasta zona, am putut admira craterul vulcanului prin care eroii cartii lui Jules Verne intreprind epica lor calatorie spre centrul Pamantului.

In zona de nord a insulei s-au remarcat in special Godafoss, cascada zeilor daca am traduce, un loc cu adevarat special, dar si Dettifoss, cascada cu cel mai mare debit de pe continent. A sta si a fotografia o astfel de cascada este intradevar o adevarata provocare, mai ales ca pentru a gasi punctul cel mai potrivit a trebuit de multe ori sa stam chiar deasupra tumultului de apa, intr-un sunet infernat care iti taie respiratia. Poate cel mai deosebit punct din nord a fost Husavik, un mic orasel, ca de altfel toate orasele din Islanda, in care am putut merge intr-un tur de whale watching. De cand vanatoarea de balene a devenit o problema pentru intreaga lume, unele companii din Islanda au stiut sa se reprofileze pe acest segment, care cred ca le aduce la fel de multi bani ca si inainte. Pentru tur am ales o ora cat mai tarzie astfel incat ne-am intors de pe ocean aproape de miezul noptii. Eram aproape de solstitiu si la cativa zeci de kilometrii de cercul polar, asa ca prin miezul noptii trebuie inteles mai degraba vreo patru ore de apus de soare combinat in acelasi timp cu rasaritul. Pe 21 iunie, la solstitiul de vara, dincolo de cercul polar, soarele nu mai apune, oferind tuturor sansa de a admira soarele de la miezul noptii, asa cum il numesc islandezii. Intr-o lumina superba valurile oceanului parca prindeau viata atunci cand se spargeau si desi in barca eram ca intr-un fel de rollercoaster, cu urcari pe creasta valului si caderi in gol de cativa metrii, raul de mare a fost inhibat de frumusetea calatoriei. Chiar daca pe parcursul zilei alti turistii nu au putut vedea numai cativa delfini si niste balene de talie mai mica, noi am fost norocosi sa vedem doua balene cu cocoasa si o balena albastra. Probabil nici vulcanii, nici cascadele, nici ghetarii nu mi-au dat o mai mare bucurie ca intalnirea cu acest urias al ocenului. Cantarind peste 150 de tone si avand peste 30m lungime, balena albastra este cea mai mare fiinta care a trait vreodata pe suprafata Pamantului. Desi imaginile nu au fost dintre cele mai spectaculoase, datorita faptului ca aceste cetacee nu ies foarte mult din apa datorita greutatii, momentele traite au fost cu adevarat unice.

Un ultim loc mai ramasese nebifat in itinerariul nostru, si anume Lacul Myvatn. Recunoscut pentru populatiile de pasari si activitatea vulcanica din jurul lui, acest ultim punct s-a dovedit cel mai greu de fotografiat, si asta nu datorita peisajului dificil sau pasarilor sperioase, ci datorita unor vizitatori ce isi fac aparitia pe lac la inceputul verii. Intr-o tara in care insectele sunt aproape inexistete, fenomenul de la Myvatn este cu adevarat impresionant. Din apele lacului ies pentru imperechere un numar impresionant de musculite, care roiesc in jurul oricarui obiect pe care se pot aseza sa isi faca dansul nuptial. Turistii sunt indemnati sa lase mustele sa se aseze pe ei si chiar sa ii ciupeasca, pentru ca acest lucru ajuta la conservarea intregului biosistem. Sincer sa fiu nu am putut impartasi nici pe departe ideile islandezilor, pentru ca oricat de temerar ai fi fost, senzatia de a fi acoperit de cateva mii de musculite devenea destul de greu de suportat. Desi nu as fi crezut vreodata, brusc am preferat din nou sa fiu acoperit de cenusa vulcanica decat sa roiasca in jurul meu un nor de musculite care intrau absolut oriunde. Refugiul ne-a fost oferit de Namafjall, o zona sulfuroasa in care micile insecte nu se simteau in largul lor, si in care noi am gasit numeroase subiecte de fotografiat. In apropiere se afla si un vulcan a carui eruptie de acum 30 de ani inca se face simtita. Desi a trecut ceva timp de atunci, cand pasesi pe campurile de lava ale acestuia ai impresia ca eruptia nu este mai veche de cateva zile. Te simti ca exploratorul unei planete extraterestre.

Calatoria noastra s-a terminat dupa 16 zile de stat pe insula, in acelasi mic port, de unde ne astepta un drum lung catre casa. De aceasta data feribotul a facut doar doua zile si jumatate, iar din Danemarca ne mai astepta inca o zi si jumatate de condus. La intoarcere oceanul a vrut sa ii purtam amintirea pana acasa si ne-a oferit timp de vreo doua zile o puternica hula, care datorita miscarilor vasului ne-a impregnat un puternic rau de uscat. De ce de uscat, pentru ca din Danemarca si pana in Romania, de fiecare data cand coboram din masina, corpul nostru incerca sa isi ofere echilibrul capatat pe apa si ne oferea un mers leganat specific oricarui marinar. Norocul nostru ca nu am fost orpiti de nici un echipaj de politie pentru ca altfel ar fi fost destul de greu sa ii convingem ca nu am baut nimic.

In concluzie, expeditia din Islanda a fost o experienta unica, ce a avut punctele ei forte, dar si unele minusuri. Peisajul este inimaginabil uneori, insa iti ofera si foarte multe provocari. Obisnuiti cu peisajele noastre mioritice, Islanda devine aproape imposibil de abordat, daca nu reusesti sa te decuplezi complet de la ce sti si sa incepi sa experimentezi noua lume. Pentru cei pasionati de pasari, printre care ma regasesc si eu, Islanda este un taram de vis. Multe dintre ele sunt prietenoase si te lasa sa fi martor al vietii lor, altele sunt de-a dreptul agresive. Trecand cu masina pe langa un cuib de skua, o pasare specifica zonei arctice, aceasta in incercarea de a apara zona era cat pe ce sa ne intre pe geam in masina, si ar fi facut cu siguranta acest lucru daca geamul nu era inchis. In apropierea unei colonii de chire arctice ne-am trezit bombardati cu ciocurile in cap in timp ce fotografiam, iar daca nu era frig si nu aveam caciuli, probabil ca am fi descoperit si cat de ascutite le sunt ciocurile. Bineinteles ca am putut gasi si celebrii puffini, sau papagali de mare cum le mai zice, insa datorita vanatorii care inca persista aici, au fost destul de timizi. Nu la fel putem spune despre fulmari, care foarte curiosi planau de cele mai multe ori la nici un metru de noi. Ce as putea spune ca nu mi-a placut in Islanda, este antropizarea zonelor turistice, destul de agresiv uneori. Fiecare cascada sau zona mai spectaculoasa era impanzita de podulete, de balustrade si alte astfel de accesorii turistice care faceau viata fotografului un cosmar. Acolo insa unde acestea nu existau, peisajul era cu adevarat primordial si inaccesibil pentru un om neobisnuit cu natura. In Islanda poti simti pe propria piele cat de straini suntem uneori pe planeta noastra, pe care credem ca o cunoastem asa de bine.

Trebuie sa le multumim in final si celor care ne-au sprijinit in aceasta expeditie si care ne-au oferit echipamentele fara de care ar fi fost mai greu sa ne descurcam. Aparatura foto folosita a fost Nikon, D300 si D700 si o intreaga gama de obiective ce a putut acoperi o plaja focala destul de mare. Si cum intr-o astfel de aventura nu numai aparatul este cel care conteaza ci si alte accesorii vitale, trebuie sa le multumim si celor de la Photosetup care ne-au pus la dispozitie trepiede Gitzo si rucsaci Kata. Unul dintre cele mai importante echipamente carate, daca va vine sa credeti, a fost o trusa de curatare a senzorului si obiectivelor, o pensula antistatica de la Visible Dust. Cenusa vulcanica intra absolut oriunde, si cum schimbarea obiectivelor era vitala, a trebuit sa curatam de numeroase ori echipamentul. Reusita unei expeditii este intotdeauna garantata si de echipamentele folosite, dar si de partenerii implicati. Nu in ultimul rand trebuie sa ii multumesc si colegului fotograf, Nelu Muresan, cu care am impartin mai bine de 20 de zile in aceasta tura.

Text si fotografii de Dan Dinu.

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!