Contemporani cu zorile omenirii - de Oana Pop
pentru Ileana
Alergand pe drumurile sudului, fiecare sat parcurs ne ducea tot mai aproape de visul nostru si anume triburile de pe Valea Raului Omo. La o zi distanta de Addis Abeba capitala Etiopiei, ne aflam deja la Jinka, localitatea cea mai apropiata de Parcul National Omo, zona in care traiesc unele dintre cele mai spectaculoase triburi. Prima destinatie, tribul Karo. Desi pregatita minutios si asteptata “cu sufletul la gura”, intalnirea reala cu triburile ne-a aruncat in bratele unui intens soc emotional. Ca noi am fost complet uluite este pe undeva firesc, dar surpriza a venit din partea comunitatii tribale. Caldura cu care ne-au primit, firescul cu care am intrat in dialog, naturaletea cu care am interactionat - aveam sa aflam de la ghidul nostru - se datora in special bucuriei noastre de-a ne intalni cu oamenii tribului, a faptului ca i-am tratat ca pe egalii nostri, dand mana cu ei ferm si privindu-i in ochi cu zambetul pe buze. Si asta, pentru ca de cele mai multe ori, turistii au o retinere vizavi de comunitatile tribale, considerandu-i probabil “salbatici” iar cand copii se napustesc inspre masinile turistilor se aude implacabila replica “don’t touch me”... intr-o astfel de situatie orice incercare de a face fotografii inedite va fi sortita esecului.
Am inteles imediat ca trecusem un “test” important in relatia cu oamenii triburilor iar in ceea ce priveste relatia cu ghidul nostru, inca de la inceputul calatoriei aceasta s-a aratat a fi una de mare rafinament.
Prima aparitie cu totul altfel a fost chiar pe malul raului Omo, cand in fata noastra a aparut un tip ce purta maiestuos o pasare rosie pe cap. Prinsa delicat intr-o coafura complicata, alaturi de un arc dintr-o capcana de soareci, pasarea rosie era o marturie limpede a veleitatilor vanatoresti ale posesorului. Cu alte cuvinte, nu porti o pasare pe cap daca nu ai vanat-o tu insuti!!! Vizibil uluite de iscusinta vanatorului, ca sa nu zic de prezenta lui, ne-a lasat sa-l fotografiem minute in sir. Pana sa ne dezlipim de personajul nostru, au aparut – nu stiu de unde – inca cateva persoane, care mai de care mai interesante. In spatele nostru, sotia vanatorului prepara ingera (mancarea de baza a etiopienilor) un fel de clatita imensa si usor acrisoara facuta din faina de teff si care se coace pe o plita de piatra. In scurtul timp in care am schimbat doua vorbe si-un obiectiv, ne-am trezit cu gazdele noastre gata pictate, dornice sa ne surprinda si foarte ofertante intr-ale body paintingului. A inceput shootingul.
O alta prezenta fascinanta au fost cele doua femei, deosebit de grafice ca aspect si dispuse sa intre in jocul nostru. Nascute invingatoare, au aflat foarte repede numele meu si cum ma indepartam de ele, incercand sa fotografiez altceva sau pe altcineva, ma strigau stalcindu-mi intr-un fel amuzant numele iar cand imi intorceam privirea, acestea schimbau cate un mic detaliu de tinuta, coafura sau gesturi, suficient cat sa ma determine sa le fotografiez iar si iar. Bineinteles, au devenit dintre preferatele mele :).
Desigur, oamenii din triburi sunt destul de obisnuiti cu turistii si cu aparatul de fotografiat. Fotografiatul in sine, reprezinta pentru acestia o formula de castig, de aceea ca fotograf, e dificil sa treci pragul fotografiei de tip vedere, specifica turistului obisnuit, asadar sa obtii un zambet adevarat sau o atitudine fireasca este deja un premiu. In general faceam o fotografie, o aratam protagonistului si incercam ulterior sa dezvolt un mic dialog din gesturi si zambete pentru a relaxa momentul. Cel mai eficient era cand aveam alaturi minimum doua persoane, atunci cu siguranta prietenul va rade la vederea celui fotografiat, mai apoi tine de talentul tau sa animi “sedinta foto”. Daca mai si topai putin sau te ajuti de diverse gesturi ai toate sansele sa intre toata lumea in jocul tau iar momentul fotografierii va fi unul propice. Noi am numit acest moment ”dansul pentru zambet”.
Un alt personaj care mi s-a lipit de suflet a fost “tanarul rege cu flori pe cap”. Stand retras in spatele multimii ce ne inconjura, nu i-am remarcat frumusetea decat in momentul in care, cocotat pe un gard, a scos un sunet ascutit ca de pasare iar privirea mea s-a atintit asupra lui. Din acel moment s-a stabilit intre mine si acest tanar un fel de joc. Tipatul ca de pasare ma facea atenta la subtilele schimbari de detaliu prin care tanarul, in spatiul catorva secunde creea noi si noi personaje, in cele din urma asezandu-se solemn pe jiltul ce trona pe malul raului Omo – o superba metafora a omului art obiect ce se confunda cu tiparele ancestrale ale rasaritului lumii se derula sub privirele noastre. Tribul Karo, a fost tribul care ne-a impresionat cel mai profund.
Daca viata in triburi de desfasoara dupa o randuiala bine pusa la punct, in care fiecare isi cunoaste locul si rolul sau, in care gospodariile sunt intr-o exemplara stare de curatenie iar ordinea si disciplina sunt legile de baza ale societatii tribale cu ierarhii foarte clar definite si respectate, exista evident nevoia/dorinta de interactiune cu alte comunitati tribale. Unul dintre evenimentele cele mai dinamice si spectaculoase sunt targurile.
Norocoase sa ne suprapunem cu o zi de targ, am pornit in zori spre Key Afer, localitate aflata la distanta de o ora si jumatate de Jinka. Fermecatoare aparitii pe marginea drumului, femeile si barbatii triburilor erau parca intr-o competitie a coafurilor si a tinutelor, puse in valoare prin atitudini imperiale si gesturi de o rara eleganta. Din cand in cand, cate un tinar pe motocicleta tulbura atmosfera drumului, invaluind in praf spectacolul vizual. O lume complet noua si diferita se deschidea sub ochii nostri intr-o formula in care body painting-ul, fashion-ul si hair styl-ul creau combinatii pe care orice designer contemporan ar fi fost invidios. Toate aceste combinatii fabuloase, de la coafurile barbatilor, podoabele florale, impletiturile cu lut, pene, sau margele pana la obiectele ramase de pe urma turistilor chei de yale, de fermoare, cartele telefonice, agrafe de birou, clame, bratari de ceas, etc sunt folosite cu un singur scop : impodobirea si innobilarea omului. Adevarate picturi ambulante, creatii vestimentare umblatoare, oamenii triburilor poarta pe ei toata averea lor. Multiplele bratari din sarma simpla, indoita, alaturi de clopoteii legati la picioare, sunt deopotriva bijuterii si instrumente muzicale. De cele mai multe ori, distantele pe care oamenii sunt nevoiti sa le parcurga nu sunt mici. De aceea, aceste bijuterii-instrumente muzicale au mai multe roluri: pe de o parte zornaitul acestora ii face auziti de la distanta, folosind sunetele ca forma de identificare si salut, pe de alta parte tin la distanta prin zgomotul creat diversele animale care ar fi putea sa-i atace. Nu in ultimul rand, aceste bijuterii-instrumente sunt folosite in dansurile rituale alaturi de vuvuzele.
Plecate de la nevoia fireasca de a tranzactiona marfurile necesare vietii de zi cu zi, targurile sunt locul unde totul e de vanzare. De la alimente la ornamente, de la arme la animale, oferta abunda in marfuri fel de fel, pentru noi, exuberantul peisaj al targului era locul ideal atat pentru oferta vizuala cat si pentru o lectie culturala atipica. Aveam in fata ochilor, puse alaturi cateva dintre cele mai exotice triburi de pe Valea Raului Omo: Ari, Banna, Karo sau Hamer. Fiecare cu caracteristicile sale specifice, triburile se etalau in toata splendoarea lor. Uluitoare aparitii, pe alocuri de-a dreptul androgine, femeile si barbatii triburilor imbracate in straie de sarbatoare, pareau exemplare create de marii maestrii ai designului. Cu eleganta lor specifica, parca paseau pe un podium imaginar dintr-o selecta parada de moda a highlife-ului civilizatiei urbane.
Semn al puterii si apanaj al masculinitatii, arma este cel mai important accesoriu al barbatilor. De cele mai multe ori kalasnikov sau vechi carabine englezesti, armele sunt si ele impodobite cu ornamente(de la margele si scoici, pana la deseuri ale civilizatiei noastre) iar tevile armelor sunt protejate cu capisoane de piele. Am aflat ulterior ca armele sunt rar folosite, in general pentru a-si apara vitele de eventuali hoti. In acest sens existau tensiuni intre triburile Karo si Mursi, acestia din urma fiind cunoscuti pentru agresivitatea lor. De o importanta indiscutabila, vitele, care aici reprezinta una dintre principalele surse de trai, poarta si ele tatuaje cu insemnele triburilor.
De departe, cel mai fascinant personaj intalnit in targ a fost tanarul “imbracat frumos”. Cerandu-i voie sa-l fotografiem, am intrat in dialog cu el. Vizibil emotionat, tanarul ne zambea stingher si statea cuminte sa-l fotografiem. Evident l-am complimentat, felicitandu-l pentru felul absolut superb in care se pictase. In scurtul dialog pe care l-am avut cu el, ne-a spus ca venise in targ sa-si gaseasca mireasa iar familia lui – in special mama si surorile lui-il pregateau de cateva zile pentru acest moment. Spera sa-si gasesca o mireasa frumoasa si harnica, pentru ca, ne spunea el “in zilele de azi se gasesc greu fete serioase”. Daca reusea sa intalneasca fata potrivita, familia urma sa se ocupe de ritualurile specifice casatoriei. Ne-am despartit de tanar urandu-i mult noroc in gasirea miresei. A plecat la fel de emotionat precum venise. Ulterior, ne-a explicat ghidul cat de greu e in Africa sa-ti gasesti pereche potrivita...
Foarte aproape de localitatea Jinka se afla Parcul National Mago, zona in care vietuieste tribul Mursi. Desi aflat la o distanta de doar 40-50 km, accesul in sat este foarte dificil si anevoios, din pricina drumul rau. Ajunse aici am intalnit un trib, de data aceasta mai putin prietenos, dar care ne-a oferit un spectacol vizual aparte. Renumiti prin particularitatile lor de infrumusetare, femeile cu discurile de lut in buze si cu “flash-uri” de mari dimensiuni in urechi, ofera un subiect neobisnuit de fotografiere. Dupa o scurta negocire cu seful tribului, am primit permisiunea sa fotografiem si in interiorul satului. Astfel am intalnit viata reala a tribului: femei pregatind mancarea, copii care se jucau, sau barbati ocupati cu diverse activitati. Am intalnit si oameni care nu au vrut sa fie fotografiati iar privirile agresive ale unora dintre ei, te cam tineau la distanta. Insa, experianta noastra in trib ne-a apropiat mai mult de imaginea reala a vietii acestor oameni. Asprimea vietii, aici are alte dimensiuni, aproape inimaginabile pentru noi. Mancarea este destul de putina si deloc variata, o ingera si eventual ceva pe langa, carnea este rara si foarte pretuita, fiind greu de procurat, apa – marea problema in aceste locuri, se cara in spinare de la kilometri distanta. In acest loc uitat de lume, sistemul medical este total inexistent iar media de viata este in jur de 43 de ani, motiv pentru care, batranii sunt scumpi la vedere si extrem de respectati. De altfel, abia daca am vazut doi sau trei ”batrani” pe intreg parcursul, nu cred sa fi avut mai mult de 60 ani...
Ultima zi petrecuta in compania triburilor din Parcul National Omo, ne-a rezervat o noua experienta. De dimineata am pornit inspre Turmi unde aveam sa intalnim tribul Hamer la el acasa. Acest trib este cunoscut pentru coafurile indraznete si impodobite cu ornamente foarte colorate. Ajunse in trib, lume multa, agitatie, galagie... Surpiza!!! lumea se pregatea de nunta. Intrarea in spatiul destinat nuntii se facea printr-o sugestie de poarta realizata din nuiele - simbolul portii il gasim in mai toate culturile Pamantului. Imediat ce treceai de poarta, te cuprindea atmosfera nuntii: ceaunele fierbeau, copii alergau, un grup de femei dansau si cantau intr-un ritm alert iar barbatii dezbateau probleme importante in timp ce-si ascuteau niste nuiele. Ce urma sa se intample legat de aceste nuiele, ne-a socat si ne-a reamintit instant ca avem de a face cu un spatiu cultural ancestral, in care valorile sunt putin in alte dimensiuni si forme iar limbajul nu este intotdeauna pe intelesul nostru.
Incetul cu incetul, nuntasii se indreptau inspre o zona unde un grup de tineri barbati manau niste vite incercand sa le aseze unele langa altele. Femeile, intr-un dans frenetic si agresiv cantau din toti rarunchii si racnind din vuvuzele dadeau ture de jur imprejurul vitelor provocand prin sarituri barbatii iar acestia le plesneau spinarile cu nuielele proaspat ascutite, provocandu-le rani pe spate. Spectacolul a fost cu atat mai socant pentru noi, cu cat femeile afisau zambete nonsalante pe chipuri, intelegand prin aceasta ca avem de a face cu un ritual specific. Desi interzis de cativa ani, acest ritual inca se mai practica in anumite triburi ori de cate ori vigilenta autoritatilor scade.
In cele din urma, vitele au fost aliniate iar mirele se pregatea pentru cea mai grea incercare. Alergatul pe spinarile vitelor. Test de mare dificultate, mirele, complet dezbracat trebuie sa alerge de doua ori pe spinarile vitelor fara sa cada. Daca reuseste, va fi ovationat de intrega comunitate, daca nu, va fi umilit. Dupa ce a avut parte de un ritual de pregatire la care au participat doar barbatii, mirele, emotionat dar foarte concentrat si determinat a reusit sa treaca cu bine de aceasta dificila experienta. Tipete de bucurie, cantece si voie buna, nunta a continuat, nu stim pana cand, pentru ca noi a trebuit sa lasam in urma petrecerea si sa o pormin spre nordul Etiopiei, avand ca destinatie taramul invaluit in legende si mister al Lalibelei, cetatea celor unsprezece manastiri sapate in pamant.
rau, etiopia, oana pop, karo, parcul national omo, key afer, jinka, trib, ari, banna, hamer, omo
citeste tot