13 noiembrie

Calatorie prin toamna cu Nikon D780 (partea a III-a) - de Burlacu Lush

Aflat în cautarea frumusetii toamnei, fotograful Burlacu Lush continua calatoria sa fotografica impreuna cu aparatul foto Nikon D780, de aceasta data la el acasa, in Bucovina.

 
 
 
 
Calatoria prin anotimpul culorilor si al ceturilor m-a dus de aceasta data in Bucovina, locul meu favorit cand vine vorba despre fotografie de peisaj si viata la tara sau mai bine spus despre un peisaj desprins din povestile bunicilor.
 
Paleta de culori pe care ne-o ofera acest anotimp in Bucovina este magica, de acesta si de aceasta data am luat cu mine un ajutor de nadejde si anume aparatul foto Nikon D780 la care am atasat obiectivul NIKKOR AF-S 70-200mm f/4G ED VR.
 
 
 
 
 
Am incercat sa il testez pe lumina slaba si la temperaturi scazute, cu ceata, cautand elemente cufundate in ceata si va spun ca nu m-a dezamagit. Am fost foarte multumit de cadrele realizate, iar ele au fost primite cu mare entuziasm si in mediul online. Am sa va prezint si voua cateva cadre din satul bucovinean Paltinu dintr-o dimineata de "brumar". 
 
Nu uitati: " Frumusetea ramane in ochii privitorului"
 



 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
nikkor, toamna, bucovina, nikon, 70-200mm, d780, burlacu lush



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
 A fost adaugat 1 comentariu
CuthbertPandey
CuthbertPandey a scris pe 25-11-2020 la 10:51
Ce mec est si moche
0
0

Articole similare |
Articole recente
Toamna este un anotimp in care natura iti ofera o paleta uimitoare de culori! Ca fotograf amator nu am vrut sa ratez ocazia si impreuna cu Nikon D780 am plecat intr-o calatorie in Transilvania, in unul dintre cele mai fotogenice locuri din Romania,...
citeste tot
Calatoria mea prin toamna m-a dus catre unul dintre cele mai frumoase si mai fotogenice lacuri din Romania, mai ales in acest anotimp. De aceasta data am avut un ajutor de nadejde, aparatul foto Nikon D780 la care am atasat mai multe obiective...
citeste tot
Nikon are placerea sa anunte ca a castigat patru premii la patru categorii individuale de produse la TIPA World Awards 2020. Nikon D780, Nikon Z 50, AF-S NIKKOR 120-300mm f/2.8E FL ED SR VR si NIKKOR Z 58mm f/0.95 S Noct au fost premiate ca...
citeste tot
Bucuresti, 7 ianuarie 2020: Nikon prezinta astazi un DSLR de inalta performanta, D780, care ofera fotografilor creativi tot ce isi doresc de la un aparat foto cu fotografiere pe intregul cadru, un aparat foto bridge COOLPIX P950, care are un...
citeste tot
Asociatia Foto "Bucovina FOTOgenica" Campulung Moldovenesc va invita in perioada 26-29 septembrie 2019 la o noua intalnire fotografica in Bucovina, editia a V-a , cu tema “Povesti de toamna".     Cu ocazia...
citeste tot
Marti, 31 octombrie 2017 am avut placerea sa gazduim festivitatea de premiere a celor 3 concursuri aniversare 10 Ani Nikon in Romania. Organizate cu ocazia implinirii in luna septembrie a 10 ani de prezenta oficiala Nikon in Romania, cconcursurile...
citeste tot
Asociatia Foto "Pietrele Doamnei" Campulung Moldovenesc va invita in perioada 26-29 octombrie 2017 la o noua intalnire fotografica in Bucovina. Date fiind amploarea si feedback-ul pozitiv al primei editii, am hotarat (dupa cum am si promis)...
citeste tot
Raliul Portugaliei este una dintre etapele clasice din campionatul mondial. Pasiunea si dragostea portughezilor pentru raliuri este evidenta si nu este nici o surpriza ca evenimentul atrage o multime uriasa de fani. Raliul a devenit celebru in anii...
citeste tot
Nikon a anuntat de curand ca, pana la inceputul lunii noiembrie 2012, a produs 75 de milioane de obiective NIKKOR pentru aparate foto cu obiective interschimbabile. Cifra de productie a crescut cu cinci milioane fata de valoarea de 70 de milioane din...
citeste tot
In prima parte a seriei noastre ne-am concentrat mai mult pe specificatiile de baza si pe cateva concepte tehnice. In aceasta parte, vom patrunde mai adanc in inima obiectivelor si vom vedea ce sticla speciala si tratamente ascund. In plus, vom...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2020. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.