29 iulie 2014

Annapurna, zeita ghinioanelor - de Cristian Tzecu

Sunt cel putin 1500 metri de aer rarefiat sub mine, apoi zapezi, stinci, crevase fara fund si ghetari. Deasupra mea, o coarda groasa la capatul careia huruie un elicopter B3, pe-al carui pilot, Maurizio Follini, aveam sa il cunosc peste citeva minute, coborat in siguranta in Annapurna North Base Camp, la 4300 metri.

La gitul meu, asigurat cu o carabiniera si de ham, o bjuterie de aparat, pornit, setat sa lucreze in modul Program. Degeaba, planurile din Camp 3, de unde m-a luat elicopterul nu se leaga; la peste 70 km/ora, agatat in coarda si tinindu-ma bine ca sa nu ma las pe spate, e imposibil sa fotografiez ceva. As fi avut ce, intr-adevar; cea mai inalta cota atinsa de noi pe gigantul himalayan se indeparteaza vertiginos, tabara si coechpierul ramas acolo se transforma imediat intr-un punct minuscul dintr-un imens alb. Ruta spre virf se vede bine acum, de acolo nu ar mai fi fost asa dificil si riscant (cu exceptia altitudinii) pana sus.

Din pacate, expeditia avea sa se incheie aici, degeraturile de la ambele picioare silindu-ma sa cobor cu elicopterul in Baza, si apoi in Kathmandu.

„Sunteti nebuni, sa mergeti acolo?” am auzit de multe ori inaintea plecarii. Intrebarea isi avea rostul sau, tinand cont de statisticile Annapurnei, 28% din cei ce au fost acolo, fie ca i-au atins sau nu varful de 8091 metri, nu s-au mai intors. M-a motivat mereu idea ca am in spate experienta altor expeditii, si ca nu aveam sa riscam intrand pe culoare de avalansa. Fusese primul virf de peste 8000 metri urcat de oameni, asa ca faima sa m-a atras inca din adolescenta. Desi urcat de alt roman, dupa doua incercari ratate, noi am fi fost prima expeditie 100% romaneasca pe acest munte. Annapurna inseamna Zeita Recoltelor – oare ce avea sa ne rezerve?

De pregatiri s-a ocupat liderul Torok Zsolt, cel care a stabilit atat accesul, ruta, taberele si strategia de ascensiune, cat si marea parte a finantarii. Cu Catalin Neacsu mai savurasem o ascensiune reusita pe al saselea optimar al lumii, Cho Oyu, cat si niste expeditii velo la mare altitudine, recordul romanesc de altitudine pe bicicleta stabilindu-l impreuna pe cel mai inalt vulcan al lumii, Ojos Del Salado, unde Cata a pedalat pana la 5800m, iar eu pana la la 5740m. George Porancia, meteorolog pe varful Omu, cu ascensiuni in Asia Centrala pe varfuri de peste 7000 metri, avea sa ne insoteasca in aceasta tentativa.


George Porancia, Cristian Tzecu, Catalin Neacsu si Zsolt Torok, intampinati cu flori in Kathmandu

Am plecat doar patru, fara serpasi si fara oxigen, si abia cu cateva zile inainte de a ajunge in Base Camp am aflat ca vor mai fi acolo, insa condusi de serpasi, doi chinezi si un norvegian. Bine sau nu, aveam sa urcam fiecare pe ruta sa, fara sa ne sincronizam decat rar de tot.
Una din primele dificultati ale acestui munte il constituie marsul de apropiere, asa ca liderul noastru a hotarat sa urcam in Baza cu elicopterul, in loc sa mergem pret de patru zile. Am asteptat insa in orasul Pokhara o saptamana intreaga pentru ca sa se alinieze astrele noastre – elicopter disponibil si vreme buna. Timp pretios pierdut la cote joase, care ne-a privat de o aclimatizare fara de care nu ai cum inainta pe munte.

 
Muntele sfant Machapucchre, vazut din Pokhara.

In fine, iata-ne in Baza, gata de urcus, cu o parte din traseu asternandu-se in fata privirilor. Cu capul lasat mult pe spate, priveam varful sperand ca vremea sa ne permita o ascensiune fara probleme.


 
Annapurna in fapt de seara, din Tabara de Baza.

Muntele de bagaje l-am dus cam la o ora departare de Baza, acolo unde ghetarul permanent ia in stapanire relieful. Am numit locul Depozit, avea sa ne usureze mult ascensiunea, si am facut mai multe drumuri pana acolo, cu mancare, corzi, corturi, butelii de gaz, pufoaice si saci de dormit, bocanci, coltari, pioleti...  tot ce trebuie pentru ca sansa de a atinge varful sa fie fructificata. Un prim drum in Tabara 1, la 5000 metri ne-a apropiat de munte, desi mie mi-a luat ceva mai mult sa ma aclimatizez, si am ajuns acolo cu o zi mai tarziu. Ce sa mai povestesc; in ziua urmatoare, cand colegii au urcat spre Tabara 2, inca resimteam din plin lipsa oxigenului din aer. Asta trece, in mod normal, cu timpul – lasi organismul sa se obisnuiasca, pur si simplu – procesul se numeste aclimatizare, si nu ai cum sari peste el.


 
Catalin Neacsu, Zsolt Torok si George Porancia in Tabara 1

Vremea rea ne-a repliat in Baza, de unde am repornit spre munte dupa o scurta odihna, increzatori in ascensiune. Ca de obicei, atunci se intampla ce nu iti doresti. Pana sa ajunga la Depozit, pe cand Zsolt si George erau deja acolo iar eu (caracteristic acestei ture) mai in spate, Catalin a fost lovit destul de urat in genunghiul drept de un bolovan venit de undeva de sus, asta in timp ce se ferea de altul care l-ar fi atins in piept. Nimic rupt, din fericire, insa dupa imobilizarea in atele improvizate, am coborat cu el in Baza, drum care ne-a luat de trei ori mai mult decat in mod normal. Primii doi colegi au plecat mai sus, spre Tabara 1, iar eu aveam sa stau cu Cata pana cand as fi avut cum urca, cu coechipier, spre taberele de sus. Imposibil de unul singur, printre crevase, neasigurat. In plus, speranta de recuperare a lui Cata scadea in fiecare zi, cand isi dadea seama –iar si iar- ca durerile si umflatura din picior nu se reduc asa cum se astepta.  

 
Inainte de a ajunge la Depozit, aveam de trecut pe langa o zona expusa caderilor de pietre.

Zilele petrecute impreuna cu el in Baza mi-au redus posibilitatea de aclimatizare – pentru asta ar fi trebuit sa petrec mult timp pe sus. Iar asta avea sa se vada, peste niste zile.

Intre timp, Zsolt si George au atins pe rand Taberele 1 si 2 (5700 metri), de unde, pret de cateva zile, Zsolt a echipat cu corzi fixe o parte din drumul, mai abrupt si tehnic, spre Tabara 3. Urcand impreuna cu George, spre un bivuac situat pe traseu, o mica avalansa declansata de un bloc de gheata prabusit l-a antrenat pe cel din urma in cadere pe o mica distanta, smulgandu-i un coltar din picior. Pierderea acestuia, precum si problemele datorate lipsei de aclimatizare, l-au oprit pe George din inaintare  - Zsolt a solicitat interventia unui elicopter care i-a adus in Baza pe amandoi, iar pe George mai departe, in Kathmandu, pentru ingrijiri medicale. Avea sa isi revina fara probleme.

 

George Porancia, scos de elicopter de la 6000 metri.

Ramasesem trei, si am pornit cu speranta spre o noua ascensiune – eu eram bucuros ca dupa cel putin o saptamana de “prizonierat” in baza aveam sa urc, din nou. Bucuria ne-a fost si acum de scurta durata. Ajuns in Depozit, Catalin a constatat, dupa ce si-a luat bocancii de mare altitudine, ca nu poate continua din cauza durerilor cauzate de acel bolovan.

“A fost de ajuns o singura piatra mai mare ca sa ii spulbere visul de a ajunge sus.” ma tot chinuia un gand.  “Da, dar o singura fractiune de secunda, si ar fi fost el spulberat”, ma linisteste altul.  Asta e, urma sa fim doi oameni pe marele munte, unul din ei ajuns o data la 6000 metri, celalalt cam neaclimatizat pentru taberele de sus. Iar asta avea sa se simta din ce in ce mai puternic, mai ales de la Tabara 2 in sus.

 
Zsolt Torok spre Tabara 2.

Ne-am intersectat cu clientii serpasilor, coborau din Tabara 3 (6400 metri) dupa ce au incercat sa atinga varful de acolo, intr-o singura zi, cu oxigen. “Too big snow” imi spun serpasii, grabiti sa coboare. Peste doua zile trebuiau sa plece spre Everest, cu alti clienti. Planul nostru era sa dormim in Tabara 3, apoi sa urcam spre 4 (aprox 7000 metri), iar daca drumul se dovedea greu, sa mai facem o tabara si mai sus. Ce o fi fost in capul acelor oameni, sa incerce varful de la o cota asa joasa?

 
Zsolt Torok, cap de coarda pe o portiune verticala de gheata spre Tabara 3.

Din nou, ca pana acum, socotelile nu s-au potrivit. Zapada mare –ningea zilnic, uneori cu viscol- care acoperea orice urma din zilele precedente ne-a incetinit extrem de mult avansarea, ne-au trebuit 4 zile ca sa ajungem in Tabara 3, cu bivuacuri facute uneori in cort, alteori acoperiti doar cu o folie care sa ne apere de vant. Cred ca acolo, in bivuac, mi s-a intamplat ghinionul. Desi nu mi-a fost frig, am observat ca degetele amortite de la picioare incepeau sa se innegreasca, semn de degeratura.

 
Zsolt Torok in bivuac (panorama).

Tabara 3 am atins-o chiar de 1 mai, cand tot romanul se bucura de timp liber. Pe noi ne-a incantat imaginea masivului Dhaulagiri (8167 metri), ivindu-se la apus printre norii ce tocmai ne lasau in pace dupa ninsoare.

 
Dhaulagiri admirat din Tabara 3.

Din pacate, avea sa se termine aici, oricat de mult mi-as fi dorit varful. Degeraturile de la picioare deveneau dureroase, si nu mai aveam cum sa continui. Asta, pe langa prognoza de vreme proasta, care a zadarnicit planurile multor alte expeditii. Pacat, ce fusese mai dificil era deja sub noi, culoare de avalansa, si crevase fara fund. Am solicitat un elicopter de salvare, care a venit in zorii zilei de 3 august si ne-a coborat pe amandoi, pe rand.

Nikon 1 V1, insa, a fost de partea mea. Cu inca o baterie de rezerva, bine protejat de frig si ninsori, m-a ajutat la imortalizarea unor momente speciale pentru mine, din locuri foarte greu accesibile. Da, ar fi trebuit sa ma ajute si la fotografierea pe varf a unui fanion cu semnaturi ale prietenilor de la Asociatia Ceva De Spus, persoane cu dizabilitati care si-au luat in serios rolul de auto-reprezentanti si lupta pentru respectarea drepturilor lor. Nu a fost sa fie, insa m-a insotit la coborarea cu elicopterul in Kathmandu, chiar in 3 mai. Eu aveam sa imi revin cu picioarele, insa nu asa rapid cum mi-ar fi placul. Nikon-ul cel drag avea sa ma consoleze insa, ajutandu-ma la realizarea unor fotografii cu oameni in  orasul de la poalele Himalayei.

 
Magazin foto din Kathmandu.

Cristian Tzecu, Timisoara, iulie 2014

himalaya, nikon 1, cristian tzecu, ascensiune



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

 
 
Articole similare |
Articole recente
Nikon, alaturi de fotograful brasovean Mihai Moiceanu, va invita pana pe 4 iunie la cafeneaua Piano Cazola, in Cluj Napoca, sa vizitati expozitia "Povestiri din Himalaya".   Realizata in urma expeditiei romanesti de trekking fotografic in...
citeste tot
Nikon, alaturi de fotograful Mihai Miceanu, va invita miercuri, 15 iunie 2011, incepand cu orele 17.00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, in centrul orasului Gura Humorului, sa luati parte la vernisajul expozitiei foto “Povestiri...
citeste tot
Nikon si fotograful Mihai Moiceanu, impreuna cu Centrul Cultural Francez din Iasi si Moldova Mall va invita vineri, 9 aprilie 2010, incepand cu orele 18.30, in spatiul expozitional din Moldova Mall sa luati parte la vernisajul expozitiei de...
citeste tot
Miercuri seara, 17 februarie, la Muzeul de Arta din Brasov, Nikon si Mihai Moiceanu au prezentat vernisajul expozitiei de fotografie "Povestiri din Himalaya". Desi ora inceperii a fost anuntata ca fiind 18.00, iubitorii artei fotografice au umplut...
citeste tot
Nikon si fotograful Mihai Moiceanu organizeaza miercuri, 17 februarie 2010, incepand cu orele 18.00, vernisajul expozitiei de fotografie "Povestiri din Himalaya". Locatie: Muzeul de Arta din Brasov.   Expozitia a fost realizata pe materialul...
citeste tot
Consiliul Judetean Braila si Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" impreuna cu Nikon si fotograful Mihai Moiceanu va invita vineri, 11 decembrie 2009, incepand cu orele 18.00, in holul Bibliotecii Judetene din Braila, sa luati parte la vernisajul...
citeste tot
Ieri seara, 18 noiembrie, a avut loc vernisajul expozitiei foto "Povestiri din Himalaya", prezentata de Nikon Romania si cunoscutul fotograf Mihai Moiceanu. Cele 50 de fotografii expuse, tiparite pe un suport special de catre AME design, sunt...
citeste tot
Bucuresti, 12 noiembrie 2009 : SKIN, importator si distribuitor al unora dintre cele mai importante branduri internationale din domeniul tehnologiei informatiei si unic importator Nikon in Romania, alaturi de cunoscutul fotograf Mihai Moiceanu,...
citeste tot
Vineri, 16 octombrie, a avut loc in cadrul Primariei Municipiului Sibiu vernisajul expozitiei foto "Povestiri din Himalaya". Cele 50 de fotografii expuse, imprimate de AME design, au fost realizate de catre Mihai Moiceanu in expeditia "Nikon...
citeste tot
In perioada 16-29 octombrie 2009 cea mai noua expozitie realizata de fotograful Mihai Moiceanu va fi prezentata in premiera publicului din Sibiu. Intitulata "Povestiri din Himalaya" expozitia"vorbeste" despre decorul exotic si legendele Nepalului,...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2018. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.