Sesiune foto in Alpi cu Nikon D3X - Costas Dumitrescu

Anul trecut s-a incheiat intr-un mod foarte placut cu o mica vacanta in zona germana a Alpilor, mai exact la Garmisch-Partenkirchen. Aceasta localitate cu traditie in sporturile de iarna se gaseste aproape de cel mai inalt varf din Germania, Zugspitze, cu o altitudine de 3000m. Oraselul, bine cunoscut datorita gazduirii olimpiadei de iarna din anul 1936 este specific Alpilor bavarezi cu oameni care mai pastreaza traditiile vestimentare si culinare ale vremurilor trecute, nu doar in scopul atractiei turistice, ci pentru ca asa sunt obisnuiti sa fie…

Prima parte a timpului petrecut acolo nu a fost prea ofertanta din cauza vremii ploioase si calde pentru perioada de iarna, dar norocul a venit odata cu o ninsoare care parea ca nu se mai opreste si care a imbracat intr-un alb imaculat tot ce vedeai cu ochiii.Vantul nu s-a simtit deloc si zapada s-a asezat in verticale aproape perfecte. Pana aici totul parea sa se armonizeze perfect pentru o iesire la fotografiat, cu sanse reale de a obtine ceva imagini interesante…dupa incetarea ninsorii plafonul de nori nu numai ca nu s-a imprastiat, dar a coborat si mai mult transformandu-se intr-o ceata de nu vedeai pe unde sa mergi, asa ca urmatoarele doua zile am tot asteptat sa se lumineze putin. Intr-o dimineata, fenomenele meteorologice potrivnice fotografilor au incetat si am plecat in cautare de subiecte. Am identificat trei oportunitati in zona si anume: varful Zugspitze si platoul unde se schiaza, lacul Eibsee si partiile din jurul Alpspitze cu schiori si snowboarderi in actiune. In prima zi am fost la Eibsee, un lac de altitudine situat la 1000m in care se oglindesc doua lanturi muntoase. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-l inconjor si sa-mi dau seama de unde pot fotografia ceva. Circumferinta sa este de aproximativ 9km, dar aleea care il inconjoara este deszapezita periodic asa ca nu este chiar o aventura sa-i dai ocol… Timpul s-a dus identificand cateva pozitii bune si tragand diverse cadre pe masura ce ma plimbam. A doua zi m-am instalat de dimineata cu trepiedul pe prima pozitie si am inceput sa fotografiez. Lumina era foarte capricioasa si se modifica de la un moment la altul oferind imagini atat de diferite si interesante incat nu imi venea sa parasesc locatia. Intr-un tarziu am realizat ca nu mai e mult timp si lumina se duce de tot si eu nu am facut decat o singura varianta…Am strans si m-am mutat in celelalte pozitii in scurtul timp care mai ramasese pana la apus. Aparatul cu care lucrez, Nikon D3X s-a comportat remarcabil la cele -17 grade, timp de 5 ore cat am petrecut pe marginea lacului.Toate comenzile sale au raspuns ireprosabil, chiar daca am tot schimbat obiective si ma asteptam ca din cauza gerului sa existe probleme. Acumulatorul nu am reusit sa-l descarc cu toate ca am tras destul incat sa nu mai stiu numarul fotografiilor.

Ziua urmatoare avea sa fie o proba chiar mai dura pentru Nikon D3X, intrucat am urcat pe Zugspitze, iar la 3000m erau -25 de grade si inghetai pe loc.Vederea panoramica si varfurile muntoase care se succedau parca la infinit te faceau sa uiti si de frig si de orice mai aveai in gand…Grandoarea spectacolului era pe masura naturii salbatice ce si-a dezvaluit insa secretele in fata ingeniozitatii ingineresti a omului.Telecabina te urca intr-un loc foarte greu accesibil pana si unor alpinisti experimentati si da sansa oricui doreste sa contemple maretia Alpilor sa ajunga acolo. Am montat trepiedul si deja eram congelat, cu toate ca eram echipat adecvat. Am invatat bine lectia confortului…daca nu ai un minim de confort termic nu mai functionezi la parametrii optimi si iti reduci sansele de a face ceva bun, gandindu-te cum sa pleci mai repede. Camera nu a reactionat in nici un fel nici de data asta functionand impecabil, singurul dezavantaj fiind ca imi inghetau mainile pe metalul rece si negru.

Ultima zi consacrata fotografiei a fost la Alpspitze, unde am incercat sa surprind practicanti ai sporturilor de iarna in plina actiune. Am luat-o usor la picior pe marginea partiei cautand un loc mai ferit, dar destul de ofertant pentru ce aveam de gand sa incerc. Am gasit un stalp de sustinere al telecabinei, bine invelit cu bureti de protectie pentru skiori si m-am asezat in genunchi langa el, aproape ingropat pe jumatate in zapada proaspata, de unde speram sa pot surprinde ceva actiune oferita de o denivelare pe care unii o cautau pentru usoare salturi. Nu s-a dovedit o sarcina facila pentru mine, caci multi se opreau cu cristiane violente tansformandu-ma nu odata in om de zapada. Camera se umplea si ea de zapada, aproape nemaideslusind negrul obisnuit. Dar nu asta era grija mea, ci faptul ca ar putea patrunde apa in interior si reparatia ar fi costat o avere… Dar nu s-a intamplat nimic grav si am lucrat in conditiile astea vitrege fara sa am nici o problema. Sa nu credeti ca afara era o temperatura convenabila, tot vreo – 12 grade erau. Cand am epuizat tot entuziasmul fotografic m-am bagat in singura cabana de acolo, unde erau in jur de 25 grade. Atat de inghetat eram incat nu am mai bagat camera in rucsac si am lasat-o pe masa…bineinteles ca in cateva minute era uda de parca fusesm la scufundari cu ea. Am crezut ca pana aici i-a fost si ca tot nu am scapat de service… Dar iata ca nu a patit nimic nici de data asta, astfel incat pot sa mai fac poze fara niciun fel de problema si dupa aceasta experienta.

Text: Costas Dumitrescu

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!