26 august 2016

BIAS 2016 - de Liviu Dnistran

Cand la tine in Cluj, temperaturile sunt de 25-27 de grade la sfarsit de iulie, nu iti vine sa parasesti racoarea si sa pleci la Bucuresti unde se anunta peste 40 de grade. Nu ai face asta daca ar trebui sa iti vizitezi rudele sau daca ar trebui sa mergi la “cumparaturi”. Ai merge probabil in parc la o bere sau o limonada si ai rade de cei care sufera. Ei bine, asta ar face un om normal. Noi cei pasionati de aviatie, am lasat racoarea Clujului pe arsita Bucurestiului ca sa vedem BIAS 2016

 

 

 

 

Se anunta ca fiind cel mai mare de pana acum, desi informatiile au aparut foarte tarziu pentru un show international si poate cel mai rau lucru, invitatii au fost anuntati foarte tarziu. Desi pe “surse” apareau tot felul de avioane care erau de neratat, fie in expozitie statica, fie in zbor, incertitudinea a fost mare si abia cu 2-3 saptamani inainte s-a aflat o lista concreta a participantilor internationali.

 

Chiar daca anul acesta nu a participat nicio formatie militara de acrobatie, am fost coplesiti de numarul de aeronave prezentate in zbor de Fortele Aeriene Romane. Deschiderea spectacolului cu un numar impresionant de elicoptere mi-a semnalat ca vom avea parte de o zi plina. Cele doua formatii de cate 6 MiG-uri 21 LanceR de la Baza 86 Aeriana si Baza 71 Aeriana au umplut cerul si au suplinit cu succes lipsa formatiilor de acrobatie. 

 

 

 

 

 

 

Surpriza mai mult decat placuta a constat in formatia Hawks of Romania, prezenta prima data la BIAS in formula de 7 Extra 300 si 330. Baietii au avut un program dinamic si ca intotdeauna, spectaculos. Aeroclubul Romaniei a adus pe cerul de la BIAS, un numar impresionant de aeronave, notabila fiind formatia de 7 Zlin 142. Nu au lipsit nici White Wings cu ale lor planoare de acrobatie dar si parasutistii cu showul special de seara.

 

Poate cel mai asteptat display al zilei a fost cel al Fortelor Aeriene Ucrainiene cu al lor Sukhoi Su27 “Flanker”. Un avion impresionant ca dimensiuni si capabil de manevre aparent imposibile. Ultima data cand am vazut acest tip de avion in zbor a fost in 2013 in Ungaria unde l-am vazut in formatia de 5 a Fortelor Aeriene Ruse. Atunci, ca si acum, s-a dovedit a fi mai agil decat pare.

 

A fost pentru prima data cand am vazut un F18 zburat in scopuri demonstrative la un spectacol aviatic. Fortele Aeriene Spaniole au avut un program frumos dar care pe alocuri a lasat impresia ca avionul poate mai mult. Cred ca si publicul si-a dorit mai mult de la display.

 

  

 

 

 

 

 

 

 

Anul acesta se implinesc 110 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia si 100 de ani de la infiintarea aviatiei de vanatoare romanesti. Pentru aceste aniversari pot spune ca am fost rasfatati prin prezenta unor aeronave de vanatoare legendare. Desi doar in expozitie statica, Garda Nationala a Statelor Unite a trimis doua avioane F15 Eagle, un avion de vanatoare si de suprematie aeriana modern. A fost o ocazie speciala pentru toti pasionatii de aviatie sa vada de aproape doua avioane (F15 si Su27) care altadata s-ar fi intalnit doar in conditii mai putin prietenoase. De asemenea, pe cerul de la BIAS 2016 au putut fi vazuti in zbor, doi veterani ai aviatiei militare, F4U Corsair si B25 Mitchell. Fosti luptatori in cel de-al doilea rarboi mondial, ne-au oferit o fereastra in timp spre inceputurile aviatiei de vanatoare.


Temperaturile foarte mari de peste zi au facut fotografierea showului dificila datorita aerului cald care a dat nastere la efectul de “heat haze” in multe fotografii. Din fericire, in fiecare an, avem parte la BIAS de showul de seara, partea cea mai frumoasa din punct de vedere fotografic. Anul acesta nu a facut exceptie si ne-am bucurat de lumina superba si zboruri pe masura.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca echipament pentru BIAS 2016, am avut in ghiozdanul foto, un Nikon D600, un D750 si un D500 imprumutat de la NPS Romania, impreuna cu obiectivele AF-S NIKKOR 80-400mm f/4.5-5.6G ED VR, AF-S NIKKOR 200-500mm f/5.6E ED VR si AF-S NIKKOR 400mm F2.8G ED VR. Combinatia de Nikon D500 cu AF-S NIKKOR 200-500mm f/5.6E ED VR s-a dovedit din nou castigatoare, majoritatea fotografiilor fiind facute in aceasta configuratie. Flexibilitatea data de un obiectiv zoom pe un aparat cu senzor crop si de foarte buna calitate m-a facut sa renunt aproape in totalitate la aparatele mele full frame. Viteza cu care poti fotografia cu D500 si flexibilitatea oferita de 200-500mm, fac din ele in kit aproape perfect pentru un show aviatic. Ma gandesc serios sa renunt la D600 in favoarea lui D500.

 

Avantajul oferit de luminozitatea obiectivului de AF-S NIKKOR 400mm F2.8G ED VR s-a vazut la showul de seara cand lumina era tot mai putina si valorile ISO deveneau tot mai mari. La fel, folosit in combinatie cu Nikon D500 mi-a oferit posibilitatea de a fotografia la diafragma f4 sau mai mica si a reduce valorile ISO. Desi uneori am avut probleme cu obtinerea focusului perfect datorita miscarii rapide a aeronavelor si a cantitatii de lumina destul de mica, combinatia este una foarte buna pentru a fotografia in conditii de de lumina slaba. Obiectivele foto cu focala mare vin cu avantaje si dezavantaje si nu trebuie considerate perfecte pentru orice subiect.

 

Anul acesta a fost primul an in care m-am bucurat mai mult de show si m-am concentrat mai putin pe fotografii. Impreuna cu colegii fotografi straini am urmarit showul oferit si am preferat sa asteptam lumina de apus pentru cateva cadre mai speciale. Pe masura ce trece timpul incep sa dau mai mare importanta experientei unui miting aviatic si mai putina importanta fotografierii non-stop a actiunii de pe cer. Uneori e frumos sa privim cu ochiul liber evolutiile si sa ne bucuram de zbor!

 

Vreau sa multumesc NPS Romania pentru sprijinul acordat in fotografierea a doua evenimente aviatice mari, BIAS si Ziua Portilor Deschise la Baza 71. De asemenea, vreau sa multumesc Fortelor Aeriene Romane pentru tot sprijinul si deschiderea de care dau dovada. Multumesc organizatorilor pentru un show impresionant si le doresc sa organizeze un BIAS tot mai mare in fiecare an. Sa ne vedem la BIAS 2017 cu bine si cu mai multe aeronave in zbor si in display static!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

d600, nikon, d750, fortele aeriene romane, liviu dnistran, d500, fotografie aviatie, 200-500mm f/5.6e, 80-400mm f/4.5-5.6g, 400mm f/2.8g



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Pe 28 Septembrie 2017, ultimele trei aeronave F16 din prima faza a programului "Avion Multirol al Fortelor Aeriene" au sosit in Romania. Primele sase F16 au sosit in tara in 29 septembrie 2016, urmate de altele trei in 15 decembrie 2016. Odata cu...
citeste tot
Nikon a anuntat actualizarea firmware-ului "C" al aparatelor foto DSLR Nikon D750, D610, D600, D5300 si D3300.       Firmware "C" versiunea 1.12 pentru Nikon D750 Firmware "C" versiunea 1.02 pentru Nikon D610 Firmware "C" versiunea...
citeste tot
Nikon a anuntat astazi actualizari de firmware pentru aparatele foto DSLR D7200, D500, D750, D810 si D810A.   Firmware "C" versiunea 1.02 pentru Nikon D7200 Firmware "C" versiunea 1.12 pentru Nikon D500 Firmware...
citeste tot
Nikon are placerea sa anunte ca varfurile sale de gama DSLR, aparatele foto Nikon D5 si Nikon D500 au primit premiul pentru design ‘iF Design Award 2017’       Aparatul foto digital SLR – Nikon D5 Nikon D5 este...
citeste tot
In cele ce urmeaza va prezentam mult asteptatul review al varfului de gama DX, Nikon D500, realizat de ambasadorul Nikon Mircea Bezergheanu. Mircea a testat aparatul timp ce cateva luni, in conditii foarte diverse, pentru a veni cu informatii bine...
citeste tot
In fiecare an, in preajma zilei de 20 Iulie, Ziua Aviatiei si a Fortelor Aeriene Romane, la Baza 71 Aeriana - Campia Turzii se organizeaza un eveniment dedicat sarbatorii aviatiei romane. Anul acesta nu a facut exceptie si pe 23 Iulie a avut loc Ziua...
citeste tot
Pentru o lunga perioada de timp am considerat ca distanta mare dintre Cluj si Constanta va impiedica o vizita “rapida” la Baza 86 Aeriana. De fiecare data cand povesteam cu colegii, ne puneam problema ca nu vom putea niciodata sa...
citeste tot
    "Avem o tara frumoasa", "Avem de toate" sunt afirmatiile pe care le-am auzit de-a lungul timpului de atatea ori. Ziceam ca "da...", dar gandul imi era la alte tari, la locurile de acolo si sustineam ca si altii au tari si mai frumoase....
citeste tot
03 octombrie 2014
Prezentare Nikon D750
Va invitam sa urmariti clipul de prezentare al lui Nikon D750, urmatorul pas in simbioza dintre calitatea superioara a imaginii oferita de catre senzorii FX si manevrabilitatea aparatelor DSLR compacte. Cu o rezolutie de 24,3 megapixeli oferita de o...
citeste tot
Bucuresti,  12 septembrie 2014 – SKIN, unic importator Nikon in Romania,  anunta astazi lansarea lui Nikon D750, primul aparat DSLR FX cu ecran rabatabil si Wi-Fi incorporat din gama producatorului japonez, a obiectivului NIKKOR AF-S...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2018. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.