Totul a început cu o grădină și cu nerăbdarea de a vedea înflorind primele dalii Pompon. Pentru Carmen Vranau, o fotografă care lucrează într-un domeniu tehnic, fotografia a devenit spațiul creativ în care se poate juca, poate experimenta și explora fără presiunea așteptărilor.
De peste doi ani, aduce florile din grădină în studio și le privește dincolo de identitatea lor botanică: ca forme, structuri și prezențe cu un caracter propriu. Lucrează cu răbdare, în zeci sau chiar sute de cadre, folosind focus stacking-ul pe Nikon Z8 și obiectivul macro NIKKOR Z MC 105mm f/2.8 VR S, sub influența unui artist care i-a schimbat felul de a privi lumea vegetală: Karl Blossfeldt.
Am stat de vorbă cu ea despre cum arată o zi în studio, despre pauzele care au ajutat-o să evolueze și despre ce le-ar spune celor care vor să se apuce de fotografie fine-art.
- Spune-ne câteva lucruri despre tine, ca fotograf.
Lucrez într-un domeniu tehnic și, în timp, am simțit nevoia unui spațiu creativ, în care să pot experimenta, să mă joc și să explorez fără presiunea unor așteptări. Așa a luat naștere practica mea fotografică.
Fotografia m-a pasionat încă din copilărie, însă nu am găsit niciodată contextul sau momentul potrivit pentru a-i acorda mai multă atenție. În urmă cu mai bine de doi ani am decis să fac acest lucru, iar între timp mi-am dezvoltat treptat un ritm de lucru, un proces propriu și o viziune mai clară asupra direcției în care vreau să merg.
De ce flori? După ce m-am mutat la casă, la țară, am avut pentru prima dată ocazia să-mi amenajez propria grădină de flori. M-a fascinat procesul lor de creștere și transformare. Îmi amintesc că urmăream cu mult interes și nerăbdare primele dalii Pompon, pe care le verificam de mai multe ori pe zi, anticipând momentul în care aveau să înflorească pe deplin. De acolo și până la dorința de a le fotografia nu a mai fost decât un pas.
Treptat, interesul meu s-a mutat de la simpla fotografiere a florilor către explorarea formelor, structurilor și expresivității lor. Încerc să le privesc dincolo de identitatea lor botanică, ca pe niște forme individuale, cu propriul caracter și propria prezență.
- Cum arată o zi în studio pentru tine?
O zi în studio începe, de fapt, în grădină. Îmi place să urmăresc florile de-a lungul zilelor și, atunci când observ un moment sau o formă care îmi stârnește interesul, o aduc în studio. Nu este niciodată vorba despre o zi pe care mi-am planificat-o în avans pentru fotografie, ci mai degrabă despre momentul în care florile sunt pregătite.
Lucrez minuțios, în multe iterații. Fac adesea zeci sau chiar sute de fotografii înainte de a selecta câteva care au potențial. Încerc diferite unghiuri, lumini și compoziții, iar uneori, la final, niciuna dintre variante nu se apropie de ceea ce mi-am imaginat. În astfel de cazuri, prefer să renunț și să revin cu o altă abordare.
De obicei, o zi în studio se concentrează asupra unei singure flori sau, cel mult, a două. Nu intervin asupra formei florii, ci experimentez cu orientarea ei și cu lumina, încercând să descopăr unghiul și perspectiva care îi pun cel mai bine în valoare caracterul. Îmi place să păstrez forma naturală a florii, lăsând-o să dicteze într-o anumită măsură compoziția finală.
- Ce provocări ai întâmpinat în procesul tău de creație?
Una dintre cele mai mari provocări a fost să reușesc să transpun în fotografie ceea ce îmi imaginam. Au fost multe momente în care aveam o idee destul de clară despre cum aș vrea să arate o imagine, însă tehnica nu era încă suficient de bine stăpânită pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Prin natura profesiei mele, sunt obișnuită să identific probleme și să caut soluții, însă e mult mai dificil să privești obiectiv o lucrare atunci când este propria ta creație. În cazul meu, practica mi-a oferit de cele mai multe ori răspunsurile sau m-a apropiat de ele.
Tehnica a evoluat, dar s-a schimbat și felul în care privesc florile și ceea ce vreau să transmit prin fotografie. Au existat perioade în care nu am intrat în studio cu lunile, iar aceste pauze mi-au prins bine. Uneori au venit după momente de frustrare, alteori dintr-o nevoie conștientă de a face un pas înapoi. Mi-au oferit distanța necesară pentru a reevalua lucrările anterioare, pentru a observa ce aș face diferit, pentru a studia și a rafina idei. Cred că există momente în care, pentru a evolua, trebuie să te oprești din a repeta ceea ce știi deja și să cauți o perspectivă nouă.
De fiecare dată când am revenit după o astfel de pauză, am simțit că privesc lucrurile altfel și că pot obține rezultate noi.
- De unde îți găsești inspirația?
Din grădină! Dar inspirația nu vine doar din flori, ci și din dorința de a învăța să le privesc diferit.
La început am avut tendința de a aborda fotografia mai degrabă analitic, concentrându-mă asupra modului în care puteam să obțin o anumită imagine. Treptat, am început să studiez și alți fotografi și artiști, să-mi exersez privirea și să descopăr posibilități pe care înainte nu le observam. Am învățat să privesc o floare nu doar ca pe un subiect botanic, ci ca pe o formă abstractă, complexă, plină de detalii și expresivitate. Este un proces la care încă lucrez și probabil voi continua să-l explorez mult timp.
Un artist care m-a influențat foarte mult este Karl Blossfeldt. Ceea ce mă fascinează la lucrările lui este felul în care reușea să dezvăluie structuri și forme neașteptate în plante aparent obișnuite. Fotografiile sale au fost concepute inclusiv ca material didactic pentru studenții la arte aplicate, pentru a le arăta principiile de formă și arhitectură pe care le putem descoperi în natură. Cred că lucrările lui mi-au schimbat în mod fundamental felul în care privesc lumea vegetală. M-au învățat să văd dincolo de ceea ce recunosc imediat, să observ structuri, ritmuri și forme pe care altfel poate le-aș fi trecut cu vederea.
Volumul Karl Blossfeldt: The Complete Published Work, de Hans Christian Adam, este probabil cea mai prețioasă carte din biblioteca mea. Revin mereu la el și descopăr de fiecare dată ceva nou.
- Ce echipament folosești pentru fotografia pe care o practici și cum te ajută?
Am folosit întotdeauna aparate Nikon, iar Nikon Z8 este camera la care am visat mult timp. M-au atras în special rezoluția ridicată și posibilitățile tehnice pe care le oferă, inclusiv funcțiile Focus Shift și Pixel Shift.
Folosesc focus stacking pentru majoritatea imaginilor mele, iar posibilitatea de a combina mai multe cadre cu puncte de focalizare diferite îmi oferă un control mai bun asupra profunzimii de câmp și a detaliilor pe care vreau să le păstrez în imagine.
Obiectivul pe care îl folosesc este Nikon NIKKOR Z MC 105mm f/2.8 VR S. Este un obiectiv macro extraordinar, care îmi permite să surprind detalii foarte fine și să explorez structurile și texturile florilor cu precizia pe care mi-o doresc.
- Ce sfaturi ai pentru fotografii care aspiră să facă fotografie fine-art?
În primul rând, le-aș spune să nu se compare cu alți artiști și să nu încerce să reproducă ceea ce văd în lucrările lor. Este firesc să te inspiri din creațiile altora, să le studiezi și să înveți de la ei, însă fiecare artist are propriul parcurs, propria viziune și propriile provocări. De multe ori vedem doar rezultatul final, fără să știm câte încercări, experimente și eșecuri au stat în spatele lui. Comparația poate deveni ușor descurajantă și, mai ales, te poate îndepărta de propriul drum.
I-aș încuraja să fie curioși, să experimenteze și să nu aștepte să aibă o viziune artistică bine definită înainte de a începe. Cred că aceasta se conturează tocmai prin practică, prin încercări, prin întrebări și uneori chiar prin schimbarea direcției. Să nu se teamă de experimentele care nu dau rezultatele dorite și să privească fiecare eșec ca pe o parte firească a procesului de învățare.
Și, poate cel mai important, să-și acorde timp. Să-și privească lucrările cu sinceritate și spirit critic, dar fără să se descurajeze. Fotografia fine-art nu trebuie să urmeze o rețetă sau un set rigid de reguli. Este un spațiu în care ai libertatea să explorezi, să-ți reconsideri ideile și să te schimbi pe parcurs. Uneori, tocmai atunci când renunți la ceea ce credeai că trebuie să faci, începi să descoperi ceva cu adevărat personal.
