Aparatul Nikon Z5IIC Noua Cameră Foto-Video Full Frame

Când spunem „cameră full-frame”, primul lucru la care ne gândim este, de obicei, performanța. Aceste două cuvinte care, până nu demult, veneau la pachet cu o listă destul de lungă de lucruri pe care ar fi trebuit să le știi înainte să apeși butonul REC sau declanșatorul camerei. Vorbim bineînțeles de ISO, Diafragmă, Timp de expunere, Picture Control (pe care mulți încă nu îl explorează suficient), Autofocus, Balans de Alb și bineînțeles, meniul acela în care intri pentru o setare și ieși după zece minute întrebându-te ce căutai acolo.

Nikon a decis să simplifice puțin (mai mult) aceste lucruri, pe care de obicei un începător nu este gata să le experimenteze la primele utilizări ale camerei, fără a face mici pași de încurajare. De fapt așa a fost lansat Nikon Z5IIC.

O cameră foto/video mirrorless cu un senzor full-frame de 24,5 MP, procesor EXPEED 7 și stabilizare de imagine integrată în body, de până la 7,5 stopuri, dar gândită de la început pentru o utilizare cât mai intuitivă, să fie cu adevărsat prietenoasă cu cel care o folosește. De multe ori contează exact acest aspect. Camera să fie cu adevărat simplă și practică în orice scenariu de utilizare. Nu este o cameră construită pentru a înlocui Z8 sau Z9.
Deja poziționarea ei este orientată către modul simplu de operare cât si accesul facil la funcțiile automate.

Da, Nikon Z5IIC este un Full-Frame cu adevărat altfel. Acum să vedem “ingreditentele” acestei camere. La interior, Z5IIC nu face economie la lucrurile importante. Senzorul CMOS BSI în format FX are 35,9 × 23,9 mm și 24,5 megapixeli efectivi, ceea ce înseamnă calitate, rezoluție, dynamic range, iar toate acestea sunt procesate de renumitul procesor de imagine EXPEED 7, practic fiind același motor de procesare pe care Nikon îl folosește pe modelele sale de top. Deja nu mai este o simplă cameră. Z5IIC este mic, dar puternic. Chiar foarte puternic.

Nikon nu a simplificat camera eliminând specificațiile și funcțiile. A simplificat accesul la ele. Ca și cameră, a rămas în esență aceeași…dar cu aceste specificații de top.
Este un fel de Full-Frame pentru cei care nu doresc să citească manualul înainte de prima fotografie. De fapt Z5IIC este prima cameră mirrorless full-frame Nikon care introduce Scene Mode direct pe selectorul de moduri care se află chiar pe cameră.
Și nu vorbim despre două-trei preset-uri. Sunt disponibile 15 preset-uri de Scene Modes (de la scenarii de portret, animale și mâncare până la peisaje nocturne sau amurg).
Alegi presetul, iar aparatul ajustează automat mai multe setări de imagine, inclusiv balansul de alb și Picture Control, pentru a obține o fotografie corectă din punct de vedere tehnic. Pentru fotograful experimentat, probabil nu este o revoluție. Dar pentru cineva care trece de la smartphone la o cameră cu obiective interschimbabile poate fi exact diferența dintre: “Nu știu ce setare trebuie să folosesc” și „Hai să fac această poză.”
Această automatizare prin preseturi (Scene Modes) nu înseamnă că avem limitate capacitățile camerei foto, de fapt înseamnă că utilizatorul poate alege cât de mult dorește să se implice.

Construcția robustă este în contrast cu linia fină de design și poate sugera că avem în mână o cameră simplă. Dar interiorul spune altceva. Avem un sistem de autofocus care folosește tehnologii bazate pe deep learning pentru detectarea subiectelor sau avem 3D Tracking, detectare pentru 10 tipuri de subiecte și o sensibilitate AF care coboară până la -10 EV în condițiile specificate de Nikon. Nu știti ce este EV? Simplu. Exposure Value.
Cu cât această valoare acestei funcții scade mai mult, cu atât sistemul de Auto Focus detectează subiectul în condiții de lumină foarte scăzută. Iar pentru prima dată într-o cameră Nikon, lista de subiecte detectabile include și… pești. Da, pești. Nu știu cât de des vom fotografia pești cu Z5IIC, dar faptul că există această funcție spune ceva despre direcția avansată în care merge autofocusul modern.
În loc să-i spunem aparatului exact ce să facă la fiecare fotografie, îi permitem să înțeleagă din ce în ce mai bine ce se află în fața obiectivului.

Z5IIC oferă până la 7,5 stopuri de compensare VR (Reducerea Vibrațiilor) în centrul cadrului, conform standardului CIPA indicat de Nikon. Tradus din limbajul fișei tehnice, această specificație ne spune când lumina începe să dispară și timpul de expunere începe să devină problematic, stabilizarea poate face diferența dintre o fotografie clară și una care ajunge direct în folderul fix it in post sau.

Nikon a simplificat și partea fizică a aparatului.

În partea de sus a camerei designul este simplist, ergonomic dar cu o formă clasică, ce face acest aparat să fie plat, așa cum dorește publicul tânăr, fluid și compact, astfel încât camera să intre și să iasă mai ușor din geantă sau chiar din buzunar.

Compoziția și încadrarea le putem realiza folosind monitorul vari-angle de 3,2 inci.
Pentru cine vine din lumea DSLR-urilor, poate părea o alegere neobișnuită. Pentru cine vine după ce utilizează mult un smartphone, este probabil cea mai naturală interfață posibilă. Atingi. Glisezi. Atingi display-ul cu degetele pentru zoom. Alegi punctul de focus. Și fotografiezi sau filmezi. Nikon spune că interacțiunea cu ecranul a fost gândită astfel încât să fie familiară utilizatorilor obișnuiți cu smartphone-urile.

Corpul utilizează aliaj de magneziu în zonele importante pentru rigiditate și beneficiază de măsuri de protecție împotriva prafului și picăturilor de apă.
Iar dacă negrul vi se pare prea… Nikon, există și varianta argintie.

Imaging Recipes – fotografia înainte de editare

Una dintre funcțiile care este foarte interesantă este butonul dedicat pentru Imaging Recipes. Nikon permite înregistrarea pe aparat a unor rețete de imagine create de Nikon și de creatori, iar acestea pot fi accesate rapid în timpul fotografierii.
Prin Nikon Imaging Cloud sunt disponibile peste 140 de Imaging Recipes, practic ca niște filtre/profile de culoare. Conceptul este simplu. În loc să fotografiezi totul neutru și să spui:
„Lasă că îi dau eu un look în post”  putem pleca direct de la un anumit stil vizual deja presetat. Și asta nu este doar despre comoditate. Este și despre faptul că vezi rezultatul mai aproape de ceea ce îți dorești încă din momentul fotografierii (ca un LUT aplicat în timpul filmării, inainte ca materialul să ajungă la editare).
Iar pentru cei cărora le place emulația analogică, Nikon a adus și funcția Film Grain, introdusă inițial pe seria Zf (de altfel aceste camere sunt cu adevărat deosebite).
Ironia aproape perfectă este că Digitalul a ajuns, în sfârșit, să simuleze foarte bine lucrurile de care am fugit atunci când am trecut la digital. Dar o face așa cum trebuie. Cu simț artistic de răspundere.

Și acum… despre partea de video

Nikon Z5IIC devine și mai interesantă când dorim să descoperim aceste setări.
Este prezent și oferă o rezoluție video de până la 4K UHD 60 fps și slow motion în Full HD până la 120 fps. Este bine de știut că 4K60 utilizează o zonă DX, deci rămânem în zona de Cinema Super 35mm. Pentru slow motion avem 4x la 30p sau 25p și 5x la 24p. O funcție utilă pentru cei care filmează conținut online, este Product Review Mode. Atunci când aduci produsul aproape de cameră autofocusul schimbă fluid focalizarea către acesta. Dacă ai filmat vreodată un review în care produsul este perfect… dar camera insistă să focalizeze pe fața ta, înțelegi imediat de ce există funcția aceasta.

N-Log, H.265 10-bit și N-RAW

Aici trebuie să facem diferența între „cameră pentru content” și „cameră care poate intra într-un workflow video serios”, la un preț decent.

Nikon Z5IIC suportă H.265 10-bit și N-Log. Mai mult, poate înregistra N-RAW 12-bit intern pe card SD.  Da ați citit bine, avem N-Raw 12 bit pe SD. Pentru formatul N-RAW, Nikon vă  recomandă utilizarea cardurilor SD Video Speed Class 90 (V90), în funcție de formatul utilizat. Asta înseamnă că utilizatorul poate începe cu un workflow foarte simplu și poate crește treptat nivelul de complexitate…fără să schimbe nepărat și camera. Doar obiectivele. Astăzi filmezi un vlog. Mâine faci un review. Poimâine începi să lucrezi în N-Log. Și la un moment dat ajungi la N-RAW. Acești pași sunt reali și permisibili cu noua cameră.
Camera nu te obligă să începi direct de acolo, dar cu siguranță îți lasă loc să ajungi acolo.

Streaming?

Da. Nikon Z5IIC poate fi utilizată ca o cameră webcam prin USB de înaltă rezoluție, cu suport UVC/UAC (USB Video Class/USB Audio Class). Interesant este că Nikon a adăugat câteva lucruri mici, dar foarte practice pentru video. De exemplu, avem un REC lamp (clasicul Tally lamp) și un chenar roșu pe monitor care indică faptul că înregistrarea este activă. Deși pare o funcție banală, uneori există riscul să filmezi 20 de minute și descoperi că ai uitat să apeși REC.

Z5IIC nu este doar pentru cadre statice și portrete. Această cameră poate fotografia continuu cu până la aproximativ 14 fps în modul high-speed extended, iar High-Speed Frame Capture+ permite până la 30 fps. Suficient pentru o cursă de mașini, un moment la terenul de baschet, sau un copil jucăuș pe care niciodată nu reușim să îl prindem în cadru.

Apare și o funcție cu adevărat interesantă. Pre-Release Capture.

Aparatul poate înregistra până la o secundă înainte de momentul în care apeși complet declanșatorul, în condițiile specificate de Nikon. Poate salva câte ceva în momente nedorite…când am ratat momentul. Cu alte cuvinte, dacă degetul tău este puțin mai lent decât subiectul, camera încearcă să fie mai rapidă decât tine.

Ideea este că această cameră poate reprezenta o revoluție, chiar și în sensul în care un concept clasic de cameră este reinventat pentru noua generație. Aici cred că aici ajungem la adevărata poveste a lui Nikon Z5IIC. Nu se încearcă reinventarea fotografiei full-frame.
Se schimbă relația dintre utilizator și cameră. Începătorul poate folosi mai cu încredere funcția de AUTO, poate alege un preset simpatic în Scene Mode sau din Imaging Recipes, poate filma direct pentru ceea ce postează în social media și chiar își poate foloși camera ca un webcam. Dar, dacă începe să facă progrese, să învețe fotografie și video, beneficiază în continuare de un senzor full-frame de 24,5 MP, EXPEED 7, de stabilizare, 3D Tracking, N-Log, H.265 10-bit și N-RAW 12-bit și are o cameră cu specificații decente, ca să nu spunem de top. Devine un content creator autentic.

Nikon a făcut un pas important și curajos prin lansarea acestui model, și după cum v-am spus deja, nu a simplificat camera eliminând specificațiile și funcțiile. A simplificat accesul la ele. Poate că aceasta este direcția în care trebuie să meargă camerele moderne.
Nu ar trebui să învățăm 200 de funcții înainte, pentru a realiza prima fotografie. Producătorul trebuie să ofere o experiență utilizatorului, care să-i permită să realizeze prima fotografie imediat și să descopere celelalte 199 pe măsură ce devine mai bun, cu mai mult curaj și spirit artistic.

Nikon Z5IIC este, până la urmă, o cameră full-frame. Doar că încearcă să nu se comporte ca una complicată. Și poate că tocmai aici este ideea. Full-frame mai simplu, fără să fie mai puțin capabil.