Eu mi-am ales seminariile dupa urmatoarele criterii:
Sunt portretist. Fotografiez orice, cu singura conditie sa vorbeasca cu mine. Iubesc frumosul, intotdeauna am apreciat un peisaj frumos, un macro, orice imagine superba. Dar....nu ma veti vedea NICIODATA alergand prin padure cu Nikonul de gat in cautare de gandacei si ciupercute. NICIODATA! Asta nu inseamna ca nu privesc cu placere si apreciere la munca altor colegi, sa nu ma intelegeti gresit. Pur si simplu nu as face-o eu, dar privesc cu apreciere si chiar recunostinta la colegii care o fac. Stil National Geographic, etc. Sunt un mare consumator, dar atat. La un moment dat, chiar imi zicea nikonians.ro aka nustiucat-200 mm ca ma cunoaste, m-a vazut ieri in oras cu Nikonul de gat. M-a pufnit rasul, i-am zis sa stea el linistit, ca va mai trece ceva timp pana ma va vedea el pe mine prin oras cu aparatul de gat la vanatoare de subiecte foto.
Eu TREBUIE sa fotografiez ceva, la subiect. Ma duc cu un scop, un eveniment, o nunta, un copil anume (chemat de parinti), etc.
Probabil mi se trage de la faptul ca am lucrat prea mult in McDonalds-ul fotografiei care mi-a deformat mult simtul artistic si aplatizat oarecum creativitatea. Fotografia pentru bani practicata in Statele Unite, in special in mediul turistic, ucide creativitatea. Incerc sa-mi revin de 2 ani si mi-e greu. Ca idee, cand aveam serile formale in Bahamas sau Caraibe, mi se faceau la studio cozi de sute de oameni, fara nicio exagerare, cine a fost acolo stie ce vorbesc. Aveam 7 studiouri mobile instalate, toate foarte busy, iar Photo sau Lab Managerul se posta intr-un loc de unde putea sa vada declansarile de la toate Bowensurile sau Calumetele instalate si nota in carnetel. Ce? Numele fotografului si timpii intre flash-uri. Aveam la dispozitie exact 45 de secunde pentru a face unui cuplu 3 portrete cu poze diferite, cine nu se incadra in timpi era citat in sedinte si facut de kko in fata colectivului, daca se repeta chestia si fotograful respectiv era constant pe ultimul loc, se ajungea la treburi mai nasoale, mutare pe vase mai "lente" unde se faceau bani mult mai putini, etc. In seara aceea (care se repeta de 2 ori pe saptamana) se faceau aproximativ 8-10.000 de portrete tiparite la 8 x 10 in (20 x 25 cm), circa 10-12.000 de foto in restaurant la mese (tiparite la 8 x 6 in) plus vreo 3-400 foto cu capitanul. Plus alte 2-3 evenimente care difereau de la vapor la vapor. Eh, pana am ajuns eu sa stau cu cronometrul si sa-i pazesc pe altii, au cam reusit sa-mi distruga creativitatea. Fotografiile trebuiau sa arate toate la fel, incadrate la fel, expuse la fel, daca erau 7 fotografi, nu trebuia sa existe sub nicio forma diferente intre foto lor. Cand erau expuse pe perete, erau miiiiiii de imagini frumoase, fotografiate de o singura mana, pentru a nu avea probleme cu clientii gen "vreau si eu poza ca aceea, mie de ce nu mi-a facut fotograful? pentru ca-s negru cumva?". Se putea ajunge la chestii foarte nasoale. Am avut un coleg din Bucuresti care a fost debarcat in primul port (care nici macar nu avea aeroport) pentru simplul fapt ca a cedat stresului si dupa o jumatate de ora de discutii cu o clienta care il tot pistona la cap ca a iesit urat si ca e vina lui (vroia femeia poza moacă de fapt, lucru tipic americanesc), nu a mai rezistat si i-a spus franc in fata ca aparatul foto nu minte
a zburat saracul....
Deci ca si fotograf portretist iubitor de frumos, ce m-ar putea atrage mai mult decat fotografia de nud? Mai ales ca nu am practicat-o niciodata (poate veti rade de mine, dar n-am avut ocazia). Ce poate fi mai frumos din punct de vedere artistic pentru un fotograf de oameni decat nudul artistic? Intotdeauna mi-a placut sa vad linia fina care delimiteaza arta de pornografie. Ce anume face o opera de arta sa se trasforme in poza vulgara de prost gust si invers? Unde se termina arta si unde incepe vulgarul? Domeniul asta chiar nu l-am studiat si mi-ar place foarte mult. Chestia asta se aplica si la fotografia de glamour, cred ca si aici e o linie aparent insesizabila care transforma un snapshot intr-o opera de arta...
Pe de alta parte, sunt fotograf de nunta. Ca membru al WPPI din 2006, imi doresc din tot sufletul sa vad un artist fotograf membru al WPJA (si inca unul bun). Eu combin stilul fotojurnalistic cu cel formal. Prind evenimentele mai mult fotojurnalistic, instantanee, dar am la o nunta si cateva sectiuni de portrete formale, atat la locatie in exterior(parc, etc), cat si studio mobil. Am si de-alea cu EI DOI care se privesc languros si lacrimos pe dupa copac
Mi s-au cerut si manele de-alea in care Ea il tine pe El in palma
Deh....
De ce va zic toate acestea? S-ar putea sa vi se para irelevant, dar acestea sunt motivele pentru care n-as vrea sa ratez intalnirea cu d-nii Lazar si Virlan. As vrea mult sa-i vad si pe restul, as avea de invatat enorm de la fiecare, dar furnicute, ciupercute si floricele in padure nu voi fotografia (cel putin deocamdata), partea de marketing si management am cam prins-o in nshpe ani de Kodak Express si toate trainingurile din Romania, Irlanda si USA. Imi va parea f rau dupa seminariile d-lor Crisbasan, Dusa si Savu, dar n-as putea renunta la dl. Lazar sau dl. Virlan. OFFFFF!!!
) si sa pot participa. Cred ca e o experienta pe cinste iar banii sunt rezonabili.
