VIA PANAM - Partea VII: America Centrala, Kadir van Lohuizen
In partea a saptea a proiectului Via PanAm – o calatorie personala din Chile in Alaska care urmareste autostrada Pan-Americana – fotojurnalistul Kadir van Lohuizen detaliaza expeditia sa prin America Centrala.
Ma incearca un sentiment foarte ciudat in timp ce intru pe teritoriul Statelor Unite, o tara ce mi s-a parut la fel de indepartata ca si emigrantilor cu care am calatorit in ultimile saptamani. Si mai ciudat este ca fluturand pasaportul la granita am parte de o intrare extrem de lejera in tara. Imi dau seama mai mult ca niciodata ca tine de noroc cu ce pasaport te nasti – si de impactul pe care il poate avea asupra vietii tale.
Prima intrare in Statele Unite ma duce in Nogales, Arizona, un oras mult mai mic si mai linistit decat echivalentul mexican si, trebuie sa spun, imediat mi se face dor de viata de pe strada.
Nikon D700, f2.8 105mm, 1/20 Image © Kadir van Lohuizen / NOOR
Ma cazez intr-un motel unde receptioniera imi ureaza o zi buna, desi este seara. Prima oprire este la biroul de imigrari. Asa cum era de asteptat, dureaza ceva timp pana mi se permite sa vizitez unul dintre centrele de detentie pentru imigranti. Sunt nerabdator sa ajung si la aeroport cand sunt programate zborurile din America Centrala cu persoanele deportate.
Ca fotograf, de cele mai multe ori este usor sa lucrezi cu oameni, dar de fiecare data cand apar autoritatile in peisaj, lucrurile se complica rapid. In acest caz, pentru a obtine imaginile pe care le caut, trebuie sa mi se verifice datele la Washington. O scrisoare de la o revista internationala ajuta, dar nu este obligatorie atata timp cat poti sa dovedesti cumva ca esti fotograf profesionist.
Nikon D700, f/3.2 30mm, 1/3200 Image © Kadir van Lohuizen / NOOR
Pana la urma fac rost de toate aprobarile necesare de la ICE (Immigration and Custom Enforcement). Un lucru pe care l-am invatat in calatoriile mele este ca odata ce primesti de la autoritati permisiune sa fotografiezi, ai putin timp la dispozitie. In aceste conditii, puteti obtine imagini mai bune planificand dinainte. Cateva puncte importante pe care trebuie sa le luati in considerare sunt lumina disponibila si optiunile in ceea ce priveste unghiurile abordabile.
La aeroport ma simt ciudat alaturi de oamenii deportati. Se uita la mine cu ostilitate – ma considera responsabil pentru deportarea lor. Pentru un reportaj echilibrat, un fotojurnalist bun documenteaza tot timpul ambele tabere, dar situatia asta ma face sa ma simt inconfortabil.
Dupa ce am terminat ce aveam de facut, am inchiriat o masina din Phoenix in San Diego ca sa pot opri si sa ma bucur de desert. Este vorba de acelasi desert care este inamicul atator oameni ce incearca sa ajunga la luminile stralucitoare din San Diego: riscul de a te rataci, temperaturile extreme si lipsa apei fac aceasta calatorie periculoasa.
San Diego este fix la granita cu Mexicul. Dintr-un motiv necunoscut, sunt putin nelinistit in ceea ce priveste Statele Unite. Nu imi pot imagina o poveste care sa nu fi fost fotografiata in tara asta, asa ca sunt sub presiunea clientilor potentiali din Statele Unite care se vor uita la imaginile mele sa vada daca am incercat ceva 'nou'. Vorbesc cu Tracey, colegul meu care ma ajuta cu partea de cercetare in California, si imi spune ca in zona asta sunt multi irakieni. Se estimeaza ca in zona San Diego sunt aproximativ 60,000, mai ales in El Cajon. Tracey are cateva persoane de contact in zona, ceea ce imi e de ajutor sa cunosc oameni noi; ma intereseaza o poveste in jurul sentimentelor irakienilor legate de viata in Statele Unite si cum vad viitorul Irakului. Se gandesc sa se intoarca la un moment dat sau sa devina cetateni americani? Ii vad pe americani ca eliberatori ai Irakului sau ca invadatori?
Nikon D700, f/2.8 28mm, 1/100 Image © Kadir van Lohuizen / NOOR
Dupa ce parasesc San Diego, ma indrept usor spre Los Angeles unde o sa o caut pe Sonia Munoz, a carei familie am intalnit-o in San Salvador. Sonia a plecat acum sase ani sa lucreze in Statele Unite, pentru ca familia sa nu mai facea fata datoriilor. Incep sa realizez cat de ciudat este sa caut o singura persoana pe care o stiu vag din calatoria in El Salvador intr-un oras atat de mare. O gasesc pe Sonia intr-un apartament pe care il imparte cu mama ei si cu alti membri ai familiei. Numar in total sapte persoane care ocupa doua dormitoare. Sonia lucreaza ca menajera in Beverly Hills si castiga 10 dolari pe ora. Viseaza sa se intoarca sa-si vada sotul si copiii, pe care nu i-a mai vazut de cand a plecat. Totusi, trebuie sa lucreze in continuare pentru a le asigura studiile.
Nikon D700, 20mm f/3.5 at 1/250s Image © Kadir van Lohuizen / NOOR
Nikon D700, f/2.8 35mm, 1/400 Image © Kadir van Lohuizen / NOOR
Intre timp, in San Salvador, Irving si sora lui, Nancy, au pus bazele unei scoli de breakdance – Iberia Breakdance Club – intr-un cartier rau famat. Intr-o zona dominata de gasti, Irving a format un grup de initiativa pentru a tine copiii departe de strazi si de cultura gastilor.
Via PanAm este un proiect ce se desfasoara pe o perioada de zece luni, in care Kadir van Lohuizen calatoreste prin 15 tari documentand migratia in cele doua Americi care a aparut ca urmare a conflictelor, razboaielor si problemelor economice.
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot