VIA PANAM, partea a patra: Greutati - de Kadir van Lohuizen

In partea a patra a seriei de articole dedicate proiectului Via PanAm, o calatorie care urmeaza autostrada Pan-Americana, fotojurnalistul Kadir van Lohuizen isi continua calatoria prin Ecuador si apoi trece granita in Columbia urmarind migratia fortei de munca in America de Sud.

Intru in Ecuador din Peru si gasesc o tara latino-americana neatisa si pura, cu varfuri inalte de munti, exact asa cum mi-am imaginat-o.

Planul meu este sa scriu un articol despre peruvienii care muncesc in plantatiile de banane din Ecuador. In trecut au fost mai multe probleme privind abuzurile referitoare la forta de munca folosita de companiile multinationale cultivatoare de banane. Dar eu vreau doar sa descriu viata de zi cu zi a unui muncitor peruvian intr-o plantatie de banane, asa ca nu ma astept sa intampin mari greutati. Cat de mult m-am inselat! Imi este interzis accesul. Nada, nimic, zero. Reusesc sa ma intalnesc cu un singur muncitor peruvian, care tremura ca o frunza cand vorbeste cu mine pentru ca proprietarul plantatiei sta langa el.

Daca as fi avut timp as fi fortat la extrem ca sa obtin acces: daca ai suficienta rabdare si cunosti persoanele potrivite, vei avea acces pana la urma. Dar am foarte putin timp de petrecut in Ecuador, asa ca decid sa caut un alt subiect. Urmaresc o poveste asemanatoare, care se refera tot la emigranti: muncitorii peruvieni de pe plantatiile de orez.


Emigranti peruvieni muncind intr-o plantatie de orez din Ecuador
Nikon D3s, Obiectiv: 17-35mm f2.8 la 22mm, 1/60, f2.8, ISO 12800
Image © Kadir van Lohuizen / NOOR


Ma apropii de granita cu Columbia, tara cu numarul cel mai mare de conationali refugiati, pentru ca oamenii parasesc zonele de conflict si migreaza in regiuni mai sigure. Unii dintre refugiatii columbieni trec granita in Ecuador; despre ei vreau sa relatez in continuare. Vreau sa arat ca problemele inca persista in Columbia, asa ca inca o data caut o familie de refugiati columbieni care au trecut granita in Ecuador, familie a carei poveste sa fie reprezentativa pentru situatia refugiatilor. Nu este usor sa gasesc o astfel de familie pentru ca oamenilor le este frica sa vorbeasca. Grupari inarmate din Columbia activeaza in aceasta zona si uneori trec granita in Ecuador. Inca odata subliniez importanta unei persoane de contact de incredere. In acest caz ma recomanda UNHCR, agentia ONU care se ocupa de refugiati. Dupa ce sunt prezentat oamenilor, restul depinde de mine: trebuie sa fiu bine informat, sa le trezesc interesul si sa caut sa le castig increderea oamenilor.

Fac cunostinta cu Amalia, care are numai 15 ani si este frumoasa, dar poti sa vezi greutatile prin care trece pe chipul ei; probabil de aceea arata mult mai in varsta decat in realitate. Imi place aceasta imagine si cred ca i-am surprins emotia.


Portretul unei fetite columbiene
Nikon D700, Obiectiv: 17-35mm f2.8 la 25mm, f2.8, 1/2000, ISO 800
Image © Kadir van Lohuizen / NOOR

Am mai fost in Columbia de cateva ori si sunt curios ce o sa gasesc de data aceasta. Vreau sa relatez desprea oamenii care au sosist recent in zona, asa ca o sa calatoresc pana la Neiva, un oras din sudul tarii catre care se intreapta un numar mare de refugiati in ultima vreme.

Copii jucandu-se in Columbia
Nikon D700, 50mm f1.4 la 1/1250, f4.5, ISO 320
Image © Kadir van Lohuizen / NOOR

Fac cunostinta cu familia Torres, care au fugit recent pentru ca satul lor a fost atacat de fortele de guerila. Lucas, tatal, a fost ranit si fiul sau Herminson (in drepta in poza de mai sus) a fost impuscat in picior. Au fugit impreuna cu alte 14 familii la Neiva.

Columbia este o tara frumoasa, cu oameni frumusi, dar este greu de inteles: cei care nu sunt afectati au atitudinea ca totul este bine, iar cei care sunt afectati cauta sa depaseasca situatia grea si lupta sa-si refaca viata.

Cel mai dificil pentru cine realizeaza o fotografie documentara este sa creeze privitorului impresia ca se uita la o imagine surprinsa instantaneu. Pentru a obtine asta este nevoie de timp. Cand am cunoscut aceasta familie in Neiva le-am povestit cine sunt, ce fac si le-am cerut permisiunea sa-i fotografiez. Intotdeauna le spun oamenilor ca fotografiile vor fi publicate, iar  daca stiu, si in ce publicatie.

De cele mai multe ori astept destul de mult inainte sa folosesc camera, pana cand oamenii nu mai sunt constienti de prezenta mea si ma pierd in decor. Este foarte important sa ai rabdare. Eu prefer sa fotografiez alb-negru, dar fotografiez si color cand consider ca este mai expresiv. In aceste imagini din Ecuador si Columbia cred ca oamenii sunt cei mai importanti si daca fotogafiile ar fi fost color ar fi distras atentia de la subiect.

Urmeaza America Centrala! Voi parasi America de Sud si voi ajunge in coridorul migratiei, unde ar trebui sa gasesc multe subiecte interesante!

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!