03 februarie

Vant si alte povesti patagoneze. Partea I - de Laura Onea

Imi aduc aminte, cu zambetul pe buze, cum mama obisnuia sa recurga la expresia ‘In Patagonia!’, atunci cand, copil fiind, o agasam in repetate randuri cu intrebari precum ‘Dar unde mergeeeem?’ sau ‘Unde te duuuuci?’. Calatorind prin viata, si prin lume, a inceput sa se prinda ceva mai multa geografie de mine, si astfel am descoperit, cu entuziasmul de rigoare, ca Patagonia nu este nici pe departe o plasmuire a imaginatiei, ci o realitate extraordinar de frumoasa, un loc indepartat si izolat (de unde si expresia) in sudul Americii de Sud. Asa cum Bruce Chatwin o descrie, Patagonia este ‘cel mai indepartat loc in care omul a pus piciorul de la inceputul existentei sale’, iar pana in ziua de azi, multi aventurieri si fotografi de peisaje sunt ispititi de caracterul ei inaccesibil si unic. Noi insine, dornici de experiente precum cea promisa de Patagonia, am hotarat sa o vedem cu proprii ochi.

 

 


Zis si facut, am cumparat biletele pentru sfarsit de primavara, cat sa evitam valul cel mai mare de turisti din decembrie si ianuarie. Pe cat posibil, am incercat sa punem la punct mare parte din detalii, stiind ca va fi o excursie cu provocari, in special din punct de vedere logistic. Este adevarat ca parcurile nationale din regiune au atras mai multi turisti in ultimii ani, insa intre cele cateva locuri populare, se intinde un urias Nimic, unde e putin probabil sa gasesti vreo urma de viata, cu exceptia, desigur, a faunei abundente. Nici prin cap sa-ti treaca ca vei da peste vreun restaurant, o benzinarie sau supermarketuri (ce sunt astea?). Chiar si asternand pe hartie suficiente detalii legate de excursie, nu a mers totul conform planului. Dar nu s-ar mai fi numit ‘aventura’ altfel, nu?

 

Pentru cei care calatoresc low-budget (atat cat se poate calatori astfel intr-un loc in care preturile numai low-budget nu sunt) si sunt deschisi la o escala mai lunga, de pe urma careia sa vada ceva diferit de Patagonia, o idee buna este sa verifice toate combinatiile si permutarile de bilete de avion. Noi am reusit sa cumparam 6 bilete cu aproximativ 700 GBP per persoana, un pret mai mult decat rezonabil. Merita facut un pic de research.


Am facut o prima escala mai lunga in Santiago de Chile, cu intentia sa petrecem 2 zile explorand Valparaiso cel sic si colorant. Primul lucru pe care l-am observat, primul dintr-un sir lung de similitudini cu Romania, a fost agresivitatea soferilor de taxi, strategic pironiti in zona de ‘Sosiri’. Solutia e sa spui un ‘No gracias’ hotarat si sa te uiti dupa un semn pe care scrie ‘ Taxi oficial’, unde vei fi taxat un pret correct. Dupa slalomul printre soferii turbati, am inchiriat o masina si ne-am indreptat catre destinatie. Cazarea am avut-o in Vina del Mar, un orasel statiune, aflat pe coasta Oceanului Pacific. Am fost incantati de contrastul intens intre bulevardele cosmetizate de-alungul plajei, presarate cu cladiri moderne si palmieri care facusera din inaltimea lor o adevarata competitie, cartierele linistite de pe fundal, cu casute elegante si pomi infloriti, si un centru al orasului zgomotos si mai putin estetic. Vegetarienii sa nu rateze restaurantul Le Bistrot Merci. Si recomand cu drag cazarea in casa ecologica a Ninei, cu o priveliste de top asupra orasului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Desi mai putin popular (ceea ce, in acceptiunea noastra, e aproape mereu o optiune mai buna) decat Valparaiso, Vina del Mar merita toata atentia. In opozitie, Valparaiso este o explozie de autenticitate, cu casele lui pe deal, culorile vibrante, arta stradala si poezia estetica. Mi-a placut atat de mult ca nu ma mai saturam sa iau toate stradutele alea de 10 ori la pas; tablouri oriunde te uiti. Pun pariu ca artisti chilieni nu se pot intretine din munca asta, dar am simtit pasiunea amestecandu-se cu graffitti-urile de pe zidurile aproape vii. Orasul iti da cu usurinta senzatia ca te plimbi printr-un imens muzeu in aer liber. Decadenta poetica, amalgamul de saracie si pofte turistice satisfacute, numarul impresionant de caini vagabonzi (o a doua similitudine cu strazile din Romania), folosirea culorilor in scop estetic, ii atribuie orasului statutul de dezordine fermecatoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa doua zile petrecute in orasele vecine, am plecat catre aeroport sa returnam masina si sa luam avionul catre Punta Arenas, unde urma sa ne intalnim cu prietenii si partenerii nostri de drumetie, Victor si Sinziana. Aducandu-mi aminte de episodul cu returnarea masinii, poate ca merita mentionat faptul ca ar fi extrem de util, mai ales in situatii de genul asta, atat in Chile cat si in Argentina, sa ai un vocabular de baza in limba spaniola. Marea majoritate a localnicilor nu vorbesc engleza deloc. Continuand cu povestirea episodului, am ajuns la aeroport, in zona dedicata returnarii masinilor, insa cei care ar fi trebuit sa se ocupe de asta, ia-i de unde nu-s. Batea vantul. Fenomen obisnuit prin zona, de altfel. Singura persoana pe care am putut sa o reperam acolo era un portar, la fel de surprins ca si noi, de faptul ca aveam de returnat o masina. A bolborosit ceva aproape ininteligibil, cu privire la absenta persoanelor datoare sa se ocupe de subiectul in cauza. In ultima istanta ne-am inteles, in spaniola, sa lasam masina acolo, sub supravegherea lui, desi nu sunt convinsa ca ar fi avut mai multe informatii decat noi. Oricum, faptul ca am putut comunica cu el intr-o limba locala ne-a salvat de la a pierde zborul. Acesta nefiind un caz izolat pe parcursul excursiei… Unul din momentele alea extrem de rare in care pot sa atribui un dram de valoare si trebuinta diplomei mele de licenta.


Punta Arenas, unul dintre cele mai mari orase din Patagonia, situat pe malul celebrei Stramtori Magelan, este, precum multe din locurile din zona, un mix intre peisaje salbatice, cartiere ponosite si un val recent de prosperitate adus de turism. Orasul este un punct strategic pentru calatorii care se indreapta catre Tara de Foc, Torres del paine sau Argentina. In alta ordine de idei, pare sa existe o conexiune stransa intre oamenii care locuiesc in tarile lumii a 3-a, acolo unde oportunitatile sunt un privilegiu rar intalnit, si o nemarginita buna dispozitie completata de un spirit al comunitatii adanc inradacinat. Ceea ce imi aminteste de carte pe care o citesc in prezent si pe care o recomand cu caldura, ’Sapiens: A Brief History of Humankind', carte care, printre altele, aduce argumente solide in favoarea acestei teorii.


In drum spre cazare, am purtat o conversatie placuta si spumoasa cu un sofer de taxi. Am simtit cum spaniola mea ruginita se imbunatateste considerabil in timp ce vorbeam cu domnul despre vrute si nevrute. Am fost foarte mandra de mine ca am reusit sa inteleg inclusiv anecdotele locale; asa de bun povestitor era, bine dispus, sufletist si prezent, precum multi alti oameni pe care i-am intalnit pe parcurs. O plimbare cu masina care ne-a facut sa ne simtim ca acasa. In Punta Arenas am inchiriat mult asteptatele rulote, care, intr-un final, s-au dovedit a fi mai putin folositoare, deci mai costisitoare, decat calculasem initial. In primul rand, nu le-am putut converti intr-un loc de dormit din cauza lipsei spatiului (s-a dovedit a fi prea obositor sa optimizam spatiul, seara de seara, atat pentru bagaje cat si pentru pat, dupa o zi interminabila de hiking sau condus), cat si din cauza prafului gros si lipicios de Patagonia. Rulotele nu sunt prevazute cu aer conditionat, ceea ce nu ar fi neaparat o mare problema daca n-ar fi fost atat de cald, in timp ce praful insista sa se strecoare peste tot si ne obliga, astfel, sa tinem geamurile mai tot timpul inchise. Cand nu ne aciuam printr-un B&B, refugiu sau hotel, preferam cortul in detrimentul rulotei, unde puteam sa respiram natura si aerul proaspat. Bine, mai putin intr-una din nopti cand vantul a fost atat de puternic ca ne-a intrat praf inclusiv in cort. Un alt motiv pentru care functionalitatea rulotelor a fost mai scazuta decat ne asteptam, a fost faptul ca am avut onorea sa simtim fiecare groapa din asfalt; si nu sunt putine interminabilele drumuri off-road in Patagonia. In afara de asta, viata in rulote, pe numele lor de scena, Batman si Candy, pentru 2 saptamani, a fost chiar distractiva si a adaugat sare si piper aventurii.

 

 

 

 

 

 

La 250 km NV de Punta Arenas, via Ruta 9, supranumita si Ruta Sfarsitului de Lume (nu foarte departe de purul adevar) se afla orasul Puerto Natales. Este capitala provinciei Ultima Esperanza, nume atribuit de primul explorator european care a descoperit regiunea in care se afla orasul, Juan Ladrillero, explorator spaniol, aflat in cautarea Stramtorii Magelan, in timpul calatoriei sale din 1557. Orasul a inflorit vizibil in ultimii ani, ca efect al culegerii roadelor de pe urma servirii drept poarta de acces catre Torres del Paine National Park,. Chiar si asa, destul de turistic fiind, mi s-a parut mult mai fermecator, mai intim si mai primitor decat Punta Arenas. Am fost, deasemenea, foarte placut surprinsi de optiunile vegane si vegetariene. In Puerto Natales am mancat cel mai bine la restaurantul vegetarian 'El Living'. Am plecat de acasa cu prejudecata, sau mai bine spus, resemnata, ca mancarea in Patagonia va fi un mare minus in excursia noastra. Disclaimer: nu doar ca 3 dintrei noi suntem vegetarieni, dar ne si place sa mancam sanatos, de unde si pretentiile legate de varietatea si calitatea mancarii. N-am avut, insa, probleme cu aspectul asta. Nu, carnea nu e neaparat felul lor de mancare cel mai adesea pus pe masa. Ai de unde alege cand vine vorba de optiuni vegetariene si mancare sanatoasa (carbohidrati si protene bune pentru energie pe munte :D ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puerto Natales este si oras port, cu privelisti fotogenice asupra muntilor, asa ca faceti-va timp pentru o plimbare de-alungul tarmului. Tot in Puerto Natales am avut parte de cea mai buna cazare (exceptie facand campingurile, desigur), si anume Hotel Viento Patagonico. Desi are statut de hotel, nu ne-am simtit ca si cand am fi stat intr-unul (nu suntem mari fani hoteluri pentru ca tind sa devina impersonale, mai ales in. excursii de genul asteia). Curat, confortabil, spatios, mic dejun delicios, gazde prietenoase, plus una dintre cele mai dragute mansarde pe care le-am vazut, cu vedere spre munti.

 

 

 

 

 


Obisnuiti sa dormim intr-un loc diferit in fiecare noapte, urmatoarea zi am pornit voiosi spre Torres del Paine, cu intentia sa incepem circuitul 'W'. Traseul de 4-5 zile este cel mai popular din parc si poate fi facut din ambele drectii, de la V la E sau vice versa. Planul nostru initial era sa dedicam 4 zile traseului, sa facem toata partea estica a 'W-ului' in prima zi, dupa care sa ne intoarcem in tabara de baza si sa innoptam langa Hotel Las Torres, pentru a continua traseul de la refugiul Grey si a-l termina inapoi la Hotel Las Torres. Stiu, incalcit, si, evident, n-a mers totul conform actului premeditat. :D Nu din cauza modului in care am organizat hike-ului, dar mai ales pentru ca nu i-am acordat suficiente zile . Acelasi lucru a stat la baza faptului ca nu am reusit sa ne bucuram suficient de peisaj, mai ales din punct de vedere fotografic. Am pornit-o cu stangul din momentul in care am decis sa conducem (din Puerto Natales in Torres del Paine) si sa facem hike in aceeasi zi. Sunt aproximativ 1.5 - 2 h pana in parc, dar ce nu am luat noi in considerare a fost faptul ca drumul va fi mai putin monoton decat cele cu care ne obisnuisem pana atunci. Ne opream constant sa inspiram din minunatiile naturii, sa fotografiem guanacos sau flamingo, ceea ce a adaugat cel putin 1 h la drum. Pe deasupra, am subestimat timpul de parcurgere al traseului dinspre Hotel Las Torres pana la Mirrador las Torres si inapoi, un traseu de apriximativ 8 h! N-am reusit sa facem decat mai putin de jumatate, atingand doar primul punct al laturii estice, si anume refugiul El Chileno.

 

 

 

 

 

 

 

 

Se zvoneste ca tinutul patagonez a devenit foarte turistic in ultimii ani, ceea ce nu e departe de adevar, intr-o anumita masura, dar nu va imaginati ca va veti lovi de o imagine similara cu cele din popularele rezorturi de schi din Europa, cu Yellowstone-ul sau Marele Zid Chinezeesc. Exista si aici o varietate de campinguri, refugii, chiar si hoteluri de lux, insa parcurile nu sunt sufocate de prezenta lor. Cererea este in continuare mult mai mare decat oferta. Si asta pentru ca, probabil, localnicii incearca, pe cat posibil, sa-i conserve caracterul salbatic, care este, pana la urrma, cea mai de pret comoara a parcului national. Un dezavantaj al acestui aspect este, totusi,faptul ca nu vei gasi prea multa informatie legata de drumuri, trasee, benzinarii, sau de orice altceva vei putea avea nevoie la un moment dat. Un alt dezavantaj, mai suparator decat primul, sunt preturile exagerate, in special cele din interior circuitului 'W'. Exista cateva refugii si cabane pe parcursul traseului (pe care le vei gasi disponibile doar daca faci rezervare cu luni bune in avans, in special in timpul lunilor de vara), dar sunt teribil de scumpe. De hoteluri si de cat platesti pe noapte in astfel de lux, nici nu mai zic. Noi am dormit 3 nopti la cort, alternand cu o noapte intr-unul din refugii cu 8 paturi in camera, pentru care am platit 90 USD /pers/ noapte. Asta era unul din cele mai ieftine din zona.

 

Cititi aici partea a doua a articolului. 


Mai multe povesti de calatorie descoperiti pe blogul
Laurei Onea

 

Fotografiile au fost realizate de Laura Onea si Stefan Istrate cu Nikon D7000 si NIKKOR AF-S 18-200mm f/3.5-5.6G ED VR II si Nikon D800 cu obiectivele NIKKOR AF-S 50mm F/1.4G si NIKKOR AF-S 70-200mm f/4G ED VR.

 

 



 

d800, patagonia, d7000, 50mm, nikon, 70-200mm, laura onea, 18-200mm, america de sud, stefan istrate



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Povestile patagoneze ale Laurei Onea continua cu partea a II-a, in care descoperim impresionanta natura salbatica a Patagoniei. Partea I a articolului o puteti citi aici.    Prima noastra experienta indeaproape cu natura patagoneza,...
citeste tot
Dupa ani de zile de visat, am facut-o si pe asta: am ajuns la capatul lumii! Si daca m-am si intors de acolo, in ciuda unor ganduri fugare, am sa va prezint si niste poze.     AF-S NIKKOR 16-35mm f/4G ED VR, ISO 320, f/14, 3s    ...
citeste tot
Am plecat in Tanzania pe 12 octombrie, o coincidenta frumoasa pentru ca atunci se sarbatoreste Columbus Day, ziua exploratorilor. Am ales Tanzania pentru expeditia foto pentru ca de mic am fost atras de tarile cu o cultura puternica, de triburi, de...
citeste tot
Dupa cum am promis ca ma voi intoarce cu material dupa mitingul aviatic de la Clinceni, am revenit cu bucurie sa va transmit cateva cadre din cel mai mare miting aviatic de la noi Bucharest International Air Show  2015.     De...
citeste tot
De-abia asteptam sa vina ziua copilului, cu gandul la joaca cu copiii, dar si la faptul ca se apropia demonstratia aviatica de la aerodromul Clinceni “Clinceni Airshow 2015“. Clinceni fiindu-mi mai aproape de casa, la mitinguri aviatice...
citeste tot
  Nikon lansa anul trecut pe vremea asta tot la CES modelul D3300, al doilea D-SLR entry-level fara filtru low-pass. Primul fusese lansat in octombrie 2013, Nikon D5300. Tendinta este pastrata de producator si se pare ca se regaseste si pe noul...
citeste tot
Decizia de a face o excursie cu tematica foto in Noua Zeelanda a venit cu un an inaintea realizarii proiectului propriu-zis (noiembrie 2013) si am luat-o relativ spontan, in urma catorva mailuri cu cel care a propus-o, fotograful Dan Dinu. Au urmat...
citeste tot
Nikon a anuntat astazi un pachet cuprinzator de actualizari de firmware pentru nu mai putin de 9 modele de DSLR. Iata ce imbuntatiri aduc pentru fiecare dintre aparate. Nikon D3200Actualizarea  firmware D3200 C 1.01 modifica...
citeste tot
Dupa Nikon D4, Mircea Bezergheanu a incercat de curand si Nikon D800, aparatul DSLR  FX in format 35mm cu cea mai mare rezolutie din lume. Pana la aparitia unui test complet, puteti sa va faceti o idee despre ce inseamna 36,3 megapixeli in...
citeste tot
      Obiectivul AF-S NIKKOR 50mm f/1.8G este disponibil incepand din 2 iunie 2011 la partenerii Nikon din Romania. Va prezentam in cele ce urmeaza un scurt test realizat de fotograful Radu Grozescu cu acest obiectiv.   Noul AF-S...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2017. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.