11 august 2015

Safari in Desertul Namibiei - de Dan Dinu

Fotograful Dan Dinu ne invita sa-l insotim in Africa, in calatoria sa prin Desertul Namibiei. Un articol presarat cu multe informatii interesante, fotografii deosebite si sfaturi de fotografiere.

 

Ca de obicei suntem primii la poarta parcului si asteptam sa se deschida. Chiar daca in mod normal acest lucru se intampla la rasaritul soarelui, cateodata un paznic mai binevoitor iti mai ofera cateva minute in plus. Acestea sunt esentiale pentru ca ne ajuta sa ne indepartam de poarta si sa intram in zona mai interesanta. Masina goneste prin desert, iar noi suntem cu ochii pe fereastra in cautare de subiecte. Trecem pe langa cateva gazele, insa acestea nu sunt foarte ofertante, mai depasim niste struti, insa parca nici ei nu ofera cadrul pe care il caut. La un moment dat, crestele muntilor din spate incep sa se suprapuna si dandu-ne fundalul perfect. Lumina este si ea calda si invaluie totul in jur. Ne mai lipseste doar subiectul, unul care sa reflecte cu adevarat acest peisaj. Caut cu privirea o antilopa Oryx, iar undeva in fata vad una destul de aproape.

 

Oprim masina si coboram. Ce bine ca putem avea o abordare neingradita de fereastra masinii! Ies, fac cativa pasi si ma cobor la nivelul solului. Antilopa se indeparteaza, insa se duce in directia buna. Se opreste, se intoarce si imi ofera cadrul pe care il doream. Uneori lucrurile pur si simplu se aseaza exact asa cum trebuie. Soarele inca nu a aparut, asa ca suntem gata pentru o noua cursa catre urmatorul subiect.

 

Uneori trebuie sa iti astepti cadrul, alteori trebuie sa il cauti, ca fotograf de natura esti mereu in priza, mai ales aici, in Namibia, unde lumina calda trece atat de repede!

 

 

Cand ma gandeam la Africa in urma cu mai mult timp, destinatia care ma atragea cel mai mult era Namibia. Nu pot spune de ce, poate ca eram eu fascinat de desertul Namib, sau poate ca am ramas in minte cu imaginile memorabile cu antilopele Oryx care cutreiera dunele, sau poate pentru ca era mai putin prezenta aceasta zona in sutele de documentare pe care le vezi la televizor... greu de spus. Cu toate astea insa, Namibia a pierdut teren si am ajuns aici abia dupa ce am organizat alte doua ture de safari in Kenya si Uganda. Dupa ce vezi savanele est africane si junglele ugandeze, iti ramane un singur mare habitat al Africii de explorat... desertul.

 

 

Namibia este cu adevarat o tara a desertului, insa chiar daca zonele aride se intind peste tot, punctul culminant este Cand ma gandeam la Africa in urma cu mai mult timp, destinatia care ma atragea cel mai mult era Namibia. Nu pot spune de ce, poate ca eram eu fascinat de desertul Namib, sau poate ca am ramas in minte cu imaginile memorabile cu antilopele Oryx care cutreiera dunele, sau poate pentru ca era mai putin prezenta aceasta zona in sutele de documentare pe care le vezi la televizor... greu de spus., considerat de foarte multi cel mai batran desert din lume.

 


Nu toata tara este un desert propriu zis, iar in multe zone tampon ale Namibului se intind suprafete uriase cu vegetatie rezistenta la perioadele de seceta prelungita de aici. Desi dunele de nisip sunt impresionante de aproape, ele pot completa interesant o compozitie chiar daca sunt doar niste simple siluete in departare, precum in imaginea de fata.

 

Totul a inceput ca de obicei de la documentare. Cu siguranta cele doua zone care atrag cel mai mult in Namibia sunt Parcul National Etosha si desertul Namib. Problema este insa ca distanta dintre cele doua este atat de mare incat mai trebuie sa mai acoperi cu ceva programul. De fapt, distantele din Namibia aveau sa fie cea mai mare provocare a turei. Am strabatut in total aproape 3000 de kilometrii, dintre care mai bine de trei sferturi pe drumuri prafuite prin zone complet aride.

 


In mijlocul zonelor aride ale Namibiei, se ridica din loc in loc zone montane cu formatiuni stancoase impresionante de granit. Chiar daca Spitzkoppe nu este nici pe departe cea mai inalta zona de acest fel, cu siguranta este una dintre cele mai spectaculoase.

 

Tura noastra a inceput in forta, pentru ca prima destinatie avea sa ne aduca in fata camerei animale spectaculoase. Prima noapte am petrecut-o in rezervatia Okonjima, unde fundatia Africat are diferite proiecte pentru conservarea felinelor mari, in special a leoparzilor. Ghizii de aici au sub observatie cateva exemplare pe care le urmaresc prin radio locatie, asa ca am plecat de dimineata sa cautam si noi ceva feline. Nu dupa mult timp am avut ocazia sa o gasim pe Elektra, o femela leopard ce a trecut fara timiditate pe langa masina noastra. A avea un leopard atat de aproape de noi a fost mai mult decat intens, mai ales ca eram intr-o masina descoperita, iar acest animal poate face salturi de pana la 6m in lungime si 3m inaltime, fiind extrem de atletic.

 


Leopardul este cea mai greu de observat felina mare din Africa. Daca in turele anterioare am mai avut ocazia sa o vad, m-am bucurat nespus de aceasta noua intalnire. Chiar daca este depasit ca talie de alte feline mai mari, leopardul este cel mai puternic dintre toate, comparativ cu marimea lui.


Dupa aceasta intalnire am mers mai departe sa cautam si gheparzii, care aveau sa ne ofere un moment poate si mai inedit. Am gasit trei frati tolaniti la soare pentru siesta de dimineata. Pentru ca ne doream un unghi mai bun, ghidul ne-a permis sa ne dam jos din masina si sa ne apropiem. Gheparzii nu sunt agresivi cu oamenii si de foarte multe ori le accepta prezenta, mai ales aici in rezervatie. Asadar m-am trezit la un moment dat intre cei trei frati, cu doi de o parte si unul de cealalta. Cand acestia s-au regrupat, cei doi au venit catre mine si au trecut la doar doi metrii. Practic nu mai era momentul de pozat, ci mai degraba de admirat aceste feline superbe, de la o distanta pe care uneori nici la zoo nu o ai. Conformatia acestui animal este incredibila, fiind construita pentru viteza. Cand ii vezi de aproape, gheparzii nu par decat niste mate mai mari, pe care chiar iti doresti sa le smotocesti un pic.

 


Momentele de tandrete sunt rare in lumea animalelor, iar ca fotograf ma bucur de fiecare data cand le intalnesc. Pentru ca am putut sa ma apropii foarte mult de acesti doi gheparzi, am putut sa ma las la nivelul lor pentru a putea sa ii scot cat mai bine in evidenta.

 

Un ultim animal imi mai doream sa vad aici, unul pe care nu mai avusesem sansa il vad pana acum, desi am incercat asta inca de la prima tura din Africa. Intalnirea cu cainii salbatici africani avea sa fie si ea la fel ca toate celelalte din Namibia, de foarte aproape. Am localizat animalele si am mers in directia lor. Dupa ce le-am gasit, undeva intre niste tufisuri prin iarba, am reusit sa le vedem insa fara a avea sansa sa facem o poza buna. Au plecat si pentru ceva vreme le-am pierdut urma. Dupa un timp am dat din nou de ei, de data aceasta in camp deschis unde am putut sa admiram animalele in toata splendoarea lor. Cainele salbatic african este cel mai eficient vanator dintre carnivorele mari, iar aceasta eficienta este data de faptul ca vaneaza in haita cu o coordonare incredibila.

 


In soarele dur al Namibiei este greu sa gestionezi contrastele, insa daca iti alegi unghiul corect si ai un minim de cunostinte de editare, poti rezolva aceasta situatie. In cazul de fata m-am lasat cu obiectivul pe pamant, atat pentru a avea o separare cat mai buna a planurilor, cat si pentru a ascunde umbrele dure de pe sol. Fundalul a devenit si el foarte estompat si a mascat luminile mai puternice de pe vegetatie. O deschidere a zonei de umbra in care se afla cainele era si ea necesara din editare, pentru un cadru simplu dar care sa scoata in evidenta animalul.

 

Chiar daca animalele de aici sunt mai usor de gasit datorita colarelor pe care le poarta, acestea sunt complet salbatice si traiesc singure intr-un areal urias. O foarte mare parte din banii pe care ii platesti pentru vizita se duc catre cercetarea si conservarea felinelor mari, Namibia fiind tara cu cea mai mare concentratie de feline din Africa.

 

Una dintre provocarile fotografice din Namibia, si in special din Etosha, a fost sa redau vastitatea peisajului. Am cautat mereu cadre in care sa se vada nu numai animalul, ci mai degraba interactiunea lui cu peisajul din jur. Se poate vedea si aici cum o antilopa Gnu este pusa in contextul platoului din Etosha, pustiu si cu irizatii multicolore. Animalele sunt uneori nevoite sa strabata distante uriase prin acest peisaj arid, in cautare de hrana si apa.

 


Vegetatia este putina si aspra in Namibia, insa cu toate acestea, poate sa sustina un numar impresionant de specii. In fiecare dimineata si seara, gazelele Springbok vin sa pasca aceasta iarba tepoasa, singura lor sursa de hrana.

 

Parcul national Etosha este greu de descris, in inima lui fiind un platou urias format pe fundul unui lac sarat, lung de aproximativ 130 de kilometrii si lat de aproape 50. Toata aceasta suprafata reprezinta doar 25% din intregul parc, insa este atat de distincta incat se poate vedea chiar si din spatiu. Se considera ca acest platou s-a format acum 100 de milioane de ani, iar la un moment dat a fost un lac sarat urias. In anii foarte ploiosi apa poate acoperi platoul, iar suprafata acestuia isi schimba culoarea in roz datorita a nu mai putin de un milion de flamingo ce vin sa se hraneasca aici. In majoritatea timpului insa, aceasta suprafata este un desert prafuit, pe care totusi animalele, in perseverenta lor si intr-o eterna cautare de resurse, reusesc sa il strabata.

 


Intr-un peisaj arid precum cel din Etosha, locurile de adapat sunt un magnet pentru animale. Fiecare dimineata si seara ne gasea in aceste zone, pentru a profita la maxim de lumina calda. Uneori la o astfel de balta poti intalni o diversitate de specii, insa exista o ierarhie destul de bine stabilita, iar fiecare animal isi asteapta randul.

 


Uneori este aglomeratie mare la adapatori, insa cand vin atat de multi elefanti, toate celelalte animale isi asteapta respectuos locul pe margine.

 

Atractiile majore din Etosha sunt baltile cu apa, la care poti vedea numeroase animale, uneori in combinatii interesante de ierbivore si carnivore la un loc. Etosha este renumita pentru concentratia mare de rinoceri negri, dar si pentru cea de lei. Am avut sansa sa vedem ambele specii de mai multe ori, uneori chiar foarte aproape.

 


Rinocerul negru este un simbol in lupta contra braconajului si desi la scara globala este in mare pericol de extinctie, in Namibia populatia prospera. Este vanat pentru cornul lui, care insa nu are nicio valoare medicinala cum s-ar crede, acesta fiind constituit din cheratina, asemeni unghiilor sau firelor de par.

 

Am asistat la imperecherea unei perechi de lei, am avut o intalnire mai mult decat de aproape cu un rinocer negru ce era sa intre in masina cand a traversat drumul, am intalnit sute de gazele Springbok si zebre ce se alergau si se jucau, insa cu siguranta cel mai intens moment a fost partida de vanatoare a unui ghepard. A vedea asta cu ochii tai este un lucru incredibil si sincer nu credeam ca o sa am o astfel de bafta vreodata!

 

Leii sunt singurele feline mari care traiesc in familii, iar ritualul de imperechere poate dura multe zile la rand. In acest interval masculul si femela raman impreuna si se pot imperechea de peste 50 de ori pe zi, de obicei la intervale regulate, undeva la fiecare 17 minute. In tot acest timp, nu se hranesc foarte des si dorm destul de putin, mai ales daca ne gandim ca leii sunt printre cele mai lenese dintre feline, dormind chiar pana la 20 de ore pe zi.

 

 

Gazelele Springbok au uneori un comportament ciudat, insa foarte fotogenic. Se arunca in aer pana la 2m inaltime, cu spatele arcuit si cu blana de pe coada zbarlita, intr-un salt numit pronking. Cercetatorii nu au ajuns pana acum la o concluzie in ceea ce priveste acest comportament, el fiind corelat in parerea unora cu o avertizare pentru pradatori, cu marcarea teritoriului sau pur si simplu cu o joaca.

 

 

Ca fotograf de natura sunt mereu in cautarea luminii perfecte, iar in Africa in general, perioadele cu lumina buna sunt extrem de scurte. Cu toate astea insa, atunci cand lumina nu mai este tocmai calda, o poti filtra cu ajutorul frunzelor de la arborii din jur si poti obtine o imagine mai interesanta. Separarea aceasta a subiectului fata de frunzele neclare din prim-plan, ofera si o profunzime interesanta in imagine.

 

Am lasat in urma Etosha si ne-am indreptat catre Spitzkoppe, un munte de granit ce se ridica in mijlocul unei campii aride. Acest loc, desi parea promitator inca de la documentare, avea sa ne depaseasca toate asteptarile. Aveam de petrecut aici o dupa-amiaza, asa ca am profitat din plin de lumina calda ce se reflecta intr-o explozie de culoare pe roca cu irizatii rosii portocalii. O multitudine de arcade, de piscuri solitare si de forme inedite, ne-au facut sa ne dorim sa revenit si la rasarit, asa ca, desi eram cazati relativ departe, am revenit pentru un rasarit in aceeasi zona.

 

 

Desi am vazut multe imagini cu aceasta zona cand faceam documentarea, tot am fost luat pe nepregatite de scala peisajului. Pentru ca la vizita de seara aceasta arcada nu mai era luminata, ne-am propus sa venit la rasarit si sa urmarim momentul optim, cand soarele ajungea exact in aceasta pozitie. Cu putin calcul inainte am reusit sa obtinem imaginea dorita.

 


Inramarea subiectului poate fi folosita foarte usor pentru a crea ideea de profunzime si pentru a da o perspectiva mai interesanta imaginii. In acest caz nu a fost foarte greu, deoarece peisajul era foarte generos si iti permitea tot felul de combinatii.

 

Un lucru foarte interesant in Namibia este ca nu trebuie sa iti faci probleme daca o sa ai rasarit sau nu, cerul fiind mai mereu senin. Nu este neaparat ceea ce isi doreste un fotograf de peisaj, insa mergi mereu la sigur. Dupa zece zile in care nu am vazut aproape niciun nor pe cer, am invatat cu siguranta cum sa compunem fara a avea spatii negative mari si deranjante in imagine.

 


 

Peisajul de la Spitzkoppe m-a indemnat sa incerc si niste cadre panoramice. Chiar daca uneori se mai poate deforma perspectiva si scala, abordarile raman inedite.

 

Dupa ce ne-am bucurat de lumina calda, aveam sa facem cunostinta cu unele dintre cele mai simpatice animale pe care le-am vazut vreodata. Doua suricate se obisnuisera cu viata de pe langa sediul parcului si spre deliciul nostru au stat la pozat si chiar la mangaiat. Sunt niste animale incredibil de haioase si prietenoase pe care mi-am dorit sa le intalnesc si sa le fotografiez.

 


Suricatele sunt printre cele mai haioase animale pe care le-am fotografiat pana acum. Sunt mereu in miscare si se alearga de colo colo, insa mai au si momente de liniste, in care motaie la soare.

 

Urmatoarea destinatie a fost un sat al civilizatiei San, locuitori ai zonei de sud a Africii, mult mai bine cunoscuti ca bosimani. Chiar daca aici am avut parte de o atractie turistica si nu neaparat de o experienta asa cum s-a intamplat in turele precedente din Kenya sau Uganda, oamenii erau autentici.

 


Este incredibil cum acesti oameni au reusit sa supravietuiasca de-a lungul timpului in caldura aspra a desertului, iar cerul complet senin, culoarea rocilor si duritatea umbrelor parca exprima din plin acest lucru, in timpul unui dans traditional. Si de aceasta data am fost uimit de sunetele muzicii africane, mereu melodioase si plina de ritm, chiar si in lipsa oricarui tip de instrument.

 


Cand fotografiati un astfel de subiect trebuie sa fiti mereu pe faza si sa incercati sa surprindeti instantanee cat mai interesante. Momentul in care un copil a alergat prin fata femeii pe care o fotografiam, mi-a oferit o dinamica mai buna si o profunzime a imaginii mai interesanta.

 


Chiar daca uneori astfel de imagini pot starni anumite prejudecati, atata timp cat subiectul vostru se comporta natural, totul face parte din documenatrea unui astfel de loc.

 

Este incredibil sa vezi cum acesti oameni relativi mignioni, cu niste trasaturi specifice, reusesc sa traiasca in arsita desertului. Fiind una dintre cele mai varstnice civilizatii din lume, bosimanii s-au adaptat unei vieti in zona desertului Kalahari, populatia actuala fiind impartita intre Namibia si Botswana. Stilul lor de viata este mai mult decat simplu, iar in scurta noastra vizita am incercat sa surprindem cateva aspecte.

 


Aprinderea focului este mereu un moment fotogenic, insa aici am preferat sa am o abordare de portret, in locul unei imagini mai largi cu intregul proces.

 


Mi-a placut de la inceput aceasta femeie, fiind foarte expresiva, insa nu mi-a oferit aproape deloc un unghi din care sa o fotografiez. In loc sa trec mai departe catre urmatorul subiect, am preferat sa incerc o varianta mai creativa cu aceasta profunzime de camp redusa, care imi pune mai mult in valoare actiunea.

 


 

Ca de fiecare data cand am vizitat Africa, mi-a placut sa stau cu copiii de aici si sa ii fotografiez. Expresiile lor si gesturile mi s-au parut de fiecare data foarte sincere si pline de insemnatate.

 

Ultima parte a calatoriei noastre fotografice, aveam sa o dedicam desertului Namib. Acest desert este unul deosebit, pe de o parte pentru ca este unul dintre cele mai batrane din lume, iar pe de alta parte pentru ca are cele mai inalte dune de nisip de pe planeta. Un alt aspect care te frapeaza, este culoarea. Dunele uriase se imbraca in fiecare dimineata in nuante de portocaliu foarte intens, fapt ce le ofera un aspect aproape extraterestru.

 


Pentru a ajunge in zona cea mai fotografiata a desertului, in fiecare dimineata strabateam 60km pe un drum strajuit de dune modelate intr-un mod mai mult decat fotogenic de lumina calda. Drumul devenea si mai lung decat era, pentru ca la fiecare pas vedeai noi detalii de fotografiat.

 


Pe langa antilope, strutii erau si ei prezenti in acest peisaj inedit si ofereau subiecte numai bune de proiectat peste modelul dunelor din fundal.

 


Pentru a crea imagini mai armonioase si interesante, cautati mereu sa fiti creativi. Aceasta gazela Springbok se contura frumos pe fundalul colorat din spate, insa am vrut sa am si prim-planul mai neclar, asa ca am fotografiat de la nivelul solului, avand in fata un petec uscat de vegetatie.

 

Una dintre cele mai vizitate locatii din aceasta zona este Dead Vlei, un loc in care zeci de acacia uscati se inalta pe un platou intre dune. Nisipul a blocat calea apei in acest loc, iar copacii care depindeau de ea s-au uscat in timp. Datorita ariditatii s-au conservat aproape perfect. Aspectul lor iti ofera numeroase cadre cu aspect minimalist, insa trebuie sa te lupti un pic sa ai cadre fara oameni in ele, pentru ca zona este foarte populara printre turisti.

 

 

Cu siguranta la Dead Vlei totul se bazeaza pe simplitate. Lumina poate separa copacii de dunele din fundal si poate crea un joc interesant de siluete, puse in valoare prin compozitii simple.


 

Simetriile sunt si ele interesant de abordat in acest peisaj extraterestru, asa ca am incercat si astfel de compozitii. Simplitatea trebuie sa ramana in continuare principala voastra metoda de abordare, pentru a nu aglomera inutil cadrul.

 

Dincolo de aceasta atractie majora, Namibul este numai bun de explorat, asa ca intr-o dimineata devreme ne-am propus exact asta. Am plecat din parcarea aglomerata si dupa prima duna peste care am trecut ne-am trezit complet singuri, in linistea aproape covarsitoare a desertului. Cateva poze si am mers mai departe sa strabatem alta duna, alte imagini si alta perspectiva si tot asa mai departe pentru ca in desert la fiecare pas gasesti alte idei de abordare.

 

 

Pentru mine Namibul nu s-a redus la peisaje ample, ci mai degraba la minimalism si la detaliul frumos al dunelor. Poate ca eram pentru prima data in desert si de aceea am ales aceasta abordare, insa mi s-a parut cea mai fireasca alegere la momentul respectiv.

 



In desert, acolo unde vantul modeleaza suprafata dunelor, iar lumina diminetii le contureaza formele, cea mai la indemana metoda de abordare este una mai abstracta, in care scala nu mai este prezenta, iar privitor isi poate imagina cum vrea sa interpreteze imaginea.

 

A fost si pentru mine prima experienta cu desertul si adevarul este ca mi-a placut enorm de mult. Prim-planuri cu multe detalii conturate de vant, fundal inedit cu creste valurite, iar din loc in loc cate un zmoc de iarba sau un copac solitar pe post de subiect. Nici ca iti poti dori mai mult. La un moment dat as fi vrut sa ma pierd in acest peisaj, ca intr-un miraj, insa caldura ce incepea sa se ridice imi dadea de stire ca este timpul sa ma intorc.

 



Chiar daca in Namibia nu am vazut deloc nori pe cer, am putut compensa lipsa lor prin prim-planuri puternice. Este bine ca in astfel de conditii sa lasati cat mai putin spatiu pentru cer si sa va cautati alte elemente mai interesante care sa va completeze imaginea.

 

Nu in ultimul rand, o atractie majora a Namibului sunt antilopele Oryx. Desi le-am intalnit si in alte zone, prezenta lor printre dune sau proiectate peste crestele zimtate ale muntilor Naukluft din zare, fac din aceste antilope unele dintre cele mai fotogenice din Africa. Ca si in alte zone din Namibia si aici am putut sa ne dam jos din masina pentru a compune in voie si pentru a ne bucura din plin de acest subiect generos. Trebuie sa marturisesc ca imi doream un cadru cu o antilopa Oryx proiectata pe fundalul desertului, asa ca am profitat din plin, iar ocaziile nu au fost deloc putine.

 


Cand fotografiati subiecte in miscare, mai ales intr-o astfel de lumina, trebuie sa fiti atenti la focalizare. Chiar daca uneori focus-ul mai joaca feste si se pierde, fiti mereu pe faza pentru a-l reface si pentru a nu rata momentul esential pentru declansare.

 

In fiecare tura din Africa am avut parte si de surprize si ne-am intalnit cu animale mai rare sau mai speciale. In una dintre seri, pe drumul catre lodge, am zarit pe un camp nu mai putin de trei vulpi cu urechi de liliac. Un animal greu de vazut si inca si mai greu de fotografiat, fiind foarte sfios. Am avut insa parte si de multe animale prietenoase, de la veverite la suricate si de la facoceri la pasari. Animalele din Namibia, ca in multe zone ale Africii, sunt mult mai putin speriate de catre oameni, iar comportamentul lor este foarte natural chiar si in prezenta acestora.

 

 

Vulpea cu urechi de liliac nu era neaparat pe lista noastra de prioritati din Namibia, insa a fost o aparitie neasteptata de care ne-am putut bucura intr-o seara cand ne intorceam la locul de cazare.

 


In Africa trebuie sa fi pregatit pentru a fotografia animale in orice moment, chiar si cand esti la masa. Acest hornbill cu cioc rosu venea regulat sa se hraneasca prin iarba din curtea locatiei de cazare impreuna cu niste veverite. Intr-o zi mi-am luat aparatul in timpul mesei si m-am apucat sa ii fotografiez.

 


Sunt mai multe specii de veverite in Namibia, aceasta fiind una terestra ce isi avea vizuina pe marginea drumului. Sunt animale simpatice si prietenoase insa, fiind de talie mica, nu uitati sa va lasati la nivelul solului pentru a le fotogarfia corect si pentru a le reda mai bine talia.

 


Pasarea Drongo este renumita pentru faptul ca poate imita sunetele pe care le aude si cu ajutorul carora poate pacali alte animale pentru a le fura hrana. De exemplu, cand o suricata prinde un scorpion, asteapta pana il omoara si apoi da semnalul de alarma folosit de aceste animale. Suricata fuge, iar pasarea se alege cu o masa gratuita. Suricatele se prind insa si ele destul de repede si figura nu merge de prea multe ori.

 

Obisnuinta animalelor cu oamenii si mai ales cu masinile de safari, poate fi uneori foarte haioasa. La un moment dat, in Etosha, un leu care cauta sa se ascunda de arsita zilei, s-a asezat la umbra masinii din fata noastra. Cand masina a plecat, leul s-a uitat morocanos dupa ea si a plecat si el sa isi caute o umbra mai putin mobila.

 

Namibia este cu siguranta una dintre cele mai curate si riguroase, din punct de vedere al regulilor, tari din Africa. As putea spune ca este Elvetia acestui continent. Oamenii sunt foarte prietenosi, deschisi si corecti. Orasele, desi extrem de putine, sunt foarte curate si bine intretinute. Probabil toate acestea se datoreaza anilor in care a stat sub influenta germana. Cu doar putin peste doua milione de locuitori si cu o suprafata uriasa, Namibia este a doua cea mai putin populata tara din lume, asa ca este chiar greu sa vezi multi localnici. Este normal ca in aceste conditii peisajele sa fie foarte salbatice, iar fauna sa fie extrem de abundenta. Desi Namibia este o tara mai mult decat arida, este plina de viata si ofera calatorului pasionat de natura extrem de multe oportunitati.


Trebuie sa le mutumesc pe final celor care au ales sa ma insoteasca in aceasta aventura, prieteni vechi cu care am impartit si alte ture, printre care si cea din Kenya. Alaturi de ei am trait momente incredibile, care cu siguranta ne vor ramane intiparite in minte pentru totdeauna. Va astept si pe voi sa ne insotiti in astfel de aventuri, care dincolo de o tura foto sunt niste experiente de viata.

 

 

Afara nu se intampla foarte multe, iar caldura devine insuportabila. Cu toate astea insa iesim la o scurta plimbare. Ne urcam in masina noastra de safari si pornim. Nu este multa actiune, iar intinderile uscate par nesfarsite. Undeva in zare vedem miscare, o silueta greu de distins prin vapaia ce se ridica. Ghidul ne spune ca este un ghepard... si vine exact in directia noastra. Agale, pas dupa pas, ajunge la o distanta la care putem sa il observam mai bine. Caldura il dovedeste si pe el si se aseaza la umbra unui acacia. Se culca in iarba si tot ce mai vedem este o usoara silueta. Daca nu ai sti ca este acolo ar fi imposibil de observat. Mai asteptam un pic, insa nu se mai intampla nimic, asa ca decidem sa mergem mai departe. Ghidul porneste masina, insa cu coada ochiului zareste o gazela Impala ce se apropie de locul unde este ghepardul. Ne decidem sa mai asteptam un pic. Impala se opreste la o distanta apreciabila de ghepard, pare sa il fi simtit. Si el observa gazela si sta acum pe burta in pozitie de atac. Ghidul ne spune ca poate avem ceva sanse sa vedem un pic de actiune, insa raman sceptic, pentru ca gazela priveste direct catre ghepard. Contrar asteptarii mele, gazela merge mai departe catre locul in care o pandeste felina. Un pas, doi, trei... si nebunia incepe. Cu un salt aproape imposibil de urmarit, ghepardul isi incepe sprintul. Urmaresc scena prin vizorul aparatului si parca nu imi vine sa cred ca am bafta sa fotografiez asa ceva. Declansez in continuu, cu rasuflarea oprita, facand reglajele instinctiv. Impala face cateva curbe bruste, stiind ca in linie dreapta nu are nicio sansa. Felina o ajunge insa din urma si se arunca asupra ei, o prinde, insa o scapa imediat si goana continua. Dupa o alta schimbare de directie, alearga acum inspre noi, exact prin fata masinii. Nisipul si bolovanii sunt aruncati in urma lor intr-un nor de praf. Urmeaza o alta inclestare, iar intr-o invalmaseala de praf se vad ba coarnele gazelei, ba coada ghepardului. Lupta este stransa. Felina se pare ca si-a calculat gresit prada, coarnele unui mascul de Impala putand fi letale pentru ea, dar nu se lasa si ajunge din nou la ceafa gazelei. Urmeaza un moment de liniste si de incordare, in care cele doua animale sunt inclestate. Ghepardul este la limita puterii, iar Impala simte asta. O ultima incordare si ii scapa din stransoare. Lupta a luat sfarsit cu ghepardul intins in iarba si cu Impala sprintand cativa pasi mai incolo. Este momentul sa respir si eu si sa imi desprind degetul de pe declansator. Probabil ca nu a trecut mai mult de un minut, insa a parut o vesnicie. Ma uit la colegii de langa mine, chiar am trait asta? Valuri de adrenalina incep sa ni se scurga prin corp si inima ne bate cu putere. Chiar daca am fost doar spectatori, am fost prinsi cu totul in frenezia vanatorii. Acestea sunt momentele pentru care ma bucur ca am ales sa fiu fotograf de natura. Acestea sunt momentele pentru care m-am indragostit iremediabil de Africa.

 


Galeria completa de imagini din aceasta tura o gasiti pe site-ul lui Dan Dinu.


Informatii despre turele PHOTOLIFE gasiti pe site-ul PHOTOLIFE.

 

 

 

fotografie, nikon, dan dinu, safari, africa, desert, namibia, antilope, oryx, cel mai batran desert din lume, namib, caini salbatici africani, parcul national etosha, gazele springbok, zebre, pronking, spitzkoppe, rinoceri



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Fotograful Dan Dinu, alaturi de Ceainaria Open Heart si Photolife, va invita pe 9 septembrie la Brasov sa ascultati povesti din Africa la o ceasca de ceai Rooibos, in cadrul unui eveniment aparte.   Continentul...
citeste tot
Sambata, 29 august 2015, avem placerea sa va invitam la Iasi la o noua intalnire a nikonistilor cu tema Fotografie etnografica, ce il va avea ca invitat special pe fotograful Sorin Onisor.    Locul de intalnire este OMV CUG (Podu Ros),...
citeste tot
Dragos Asaftei a testat Nikon COOLPIX P900, aparatul foto cu cel mai puternic zoom optic din gama sa.    Pana de curand am testat noul Nikon COOLPIX P900, un aparat foto bridge care-mi starnise interesul datorita zoom-ului optic 83x,...
citeste tot
13 iulie 2015 – Pregatiri pentru Vietnam   Despre calatoria pe care am sa o incep in nici 2 zile…   Au ajuns si cartile despre Vietnam (bine, deja de ceva vreme), un cadou frumos de ziua mea de la Gina :). A ajuns si...
citeste tot
A venit momentul sa anuntam castigatorii concursului SUNT VARA TA, pe care l-am lansat la inceputul lunii iulie odata cu noul NIKKOR AF-S DX 16-80mm f/2.8-4E ED VR! Inainte sa ajungem la imaginile castigatoare, vrem sa multumim celor peste...
citeste tot
In luna iulie, Photolife va invita la Cincsor intr-o tabara gratuita de fotografie.  Daca sunteti pasionati de fotografie si de zonele rurale ale Romaniei, aveti acum ocazia sa participati gratuit la o tabara foto organizata de Photolife si...
citeste tot
Locul in care Dunarea intalneste Carpatii este unul absolut impresionant. Peisajul de aici este atipic pentru tara noastra, iar defileul fabulos sapat de fluviu la Cazanele Mari si Mici va va intampina cu pereti verticali de cateva sute de metri si...
citeste tot
Ne bucuram sa va anuntam castigatorii concursului. Cristian Stere a castigat premiul juriului. Fotografia sa va fi publicata in Calendarul Nikon 2016. Andrei  Apostol a castigat un voucher in valoare de 1.000 de lei, ce va putea fi folosit...
citeste tot
PWS (Photo Wedding Stories) si Nikon va invita pe 11 si 12 mai la workshop-ul de fotografie de nunta sustinut de catre Jerry Ghionis, unul dintre cei mai cunoscuti fotografi de nunta din lume.   Pe parcursul evenimentului, participantii vor avea...
citeste tot
Mircea Bezergheanu este unul dintre fotografii romani care s-au remarcat atat in tara, cat si in strainatate. Desi a lucrat cu mai multe stiluri fotografice, in ultimii ani s-a ocupat mai ales de fotografia wildlife si de portretistica in lumina...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2017. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.