05 aprilie

India prin obiectivul Nikon

Nikon si agentia de turism Eturia va propun un circuit fotografic inedit, de 12 zile, in care veti descoperi esenta spirituala a Indiei si veti trai experienta bogatelor valori religioase si a traditiilor pastrate de sute de ani. In aceasta calatorie, veti explora capitala Indiei, unde veti vedea New Delhi cat si orasul vechi, Old Delhi, precum si ale sale atractii importante, Qutub Minar, Templele Lotus si Akshardham, dar si cea mai mare moschee din India, Jama Masjid. Calatoria va continua cu orasul spiritual Varanasi unde va veti plimba cu barca pe raul sfant Gange si veti participa la ceremonia Aarti. Veti vizita apoi templele de la Khajuraho, mostenire a traditiilor stravechi indiene care amintesc de celebrele scrieri hinduse Kama-Sutra si pastreaza vie arhitectura indo-ariana. Va indreptati apoi spre Agra, unde veti vizita celebrul Taj Mahal, expresia dragostei nemarginite a lui Shah Jahan pentru sotia sa. Circuitul va poarta spre Fatehpur Sikri, capitala abandonata a Imperiului Mogul, iar la final va plimbati cu elefantii la Fortul Amber, in Jaipur.

 

 

La finalul fiecarei zile din itinerar, vom putea impartasi experiente si fotografii realizate cu ajutorul echipamentului foto Nikon. Pentru cei interesati, Nikon pune la dispozitie echipament foto recomandat pentru fotografia de calatorie. In cazul acestei calatorii Eturia si Nikon vor trimite un singur reprezentant care va insoti grupul de turisti si va supraveghea bunul mers al vacantei in numele nostru, asigurandu-se ca programul se desfasoara conform itinerarului prezentat. Insotitorul de grup (tour leader-ul) ofera turistilor participanti asistenta in situatii de urgenta, asigura interfata cu partenerii locali, face traducerea prezentarilor oferite de catre ghidul local si comunica informatii cu privire la itinerarii, ori excursii optionale. El nu are atestarea legala si nici calificarea unui ghid turistic. Mihai Olaru, va insoti grupul din partea Nikon si va oferi asistenta participantilor in alegerea si folosirea echipamentului Nikon, in functie de tipul de fotografie abordat, inainte si pe durata turului.

 

 

Programul pe zile

 

  • Ziua 1, 22.11.2017: BUCURESTI - DOHA

Vom ajunge la Aeroportul International Henri Coanda din Bucuresti, iar dupa formalitatile de check-in ne vom imbarca pentru zborul international.

 

  • Ziua 2, 23.11.2017: DOHA - DELHI (B, D)

Dupa sosirea pe aeroportul din Delhi, vom fi intampinati de reprezentantul local si vom fi transferati la hotelul din Delhi unde ne vom caza. Transferul va dura aproximativ 30 minute, in functie de conditiile de trafic existente.

Astazi vom vizita New Delhi, un exemplu perfect despre cum aceasta tara se schimba din mers, pastrandu-si in acelasi timp nealterat trecutul. Vom vizita Qutub Minar, Mausoleum lui Humayun, Bangla Sahib Gurudwara si vom merge de-a lungul bulevardului ceremoniilor Rajpath, trecand pe langa impozantele India Gate (Poarta Indiei), Resedinta Presedintelui si Casa Parlamentului.

 

Vizita la Qutub Minar

Vom vizita Qutub Minar (minaretul Qutub), cel mai inalt minaret din caramida al lumii, al primei moschei construite in India. Constructia este inspirata dupa Minaretul lui Jam din Afghanistan, un exemplu deosebit al arhitecturii afgane timpurii care mai tarziu a evoluat in Arhitectura Indo-Islamica. Qutub Minar are 72,5 m inaltime si cinci etaje distincte, fiecare cu cate un balcon si este inclus in Lista Patrimoniului Universal UNESCO, impreuna cu toate cladirile si monumentele aflate in imprejurimile sale.


Bangla Sahib Gurudwara
Vizita la Mausoleul lui Humayun

Mausoleul lui Humayun, al doilea imparat al dinastiei mogule, a fost construit la cererea sotiei acestuia, intr-un stil indo-persan. Amplasarea mormantului in centrul unei gradini il claseaza ca primul de acest gen, iar combinatia dintre marmura alba si gresie rosie a exercitat o puternica influenta asupra arhitecturii mogule de mai tarziu, Mausoleum lui Humayun fiind considerat un prototip al faimosului Taj Mahal din Agra.
Vizita la Bangla Sahib Gurudwara
Vom merge apoi de-a lungul bulevardului Rajpath si vom vedea India Gate (Poarta Indiei), Resedinta Presedintelui si Casa Parlamentului, in drumul nostru spre Bangla Sahib Gurudwara, cel mai proeminent Sikh Gurudwara (casa de cult Sikh), fiind recunoscuta in Delhi dupa cupola aurita.

 

 

 

  • Ziua 3, 24.11.2017: DELHI (B, D)

Dupa micul dejun, vom incepe sa exploram partea veche a orasului, unde vom vedea Fortul Rosu - cel mai bogat fort si palat al Imperiului Mogul si vom vizita Moscheea Jama Masjid si Raj Ghat - monumentul memorial al lui Mahatma Gandhi. Dupa ce vom face o plimbare cu ricsa, vom continua traseul vizitand Swaminarayan Akshardham si Templul Lotus.

 

Vizita la Moscheea Jama Masjid

Jama Masjid este cea mai mare moschee din India. Aceasta moschee are trei porti, patru turnuri si doua minarete de 40 m inaltime construite din benzi de gresie rosie si marmura alba. A fost ultima extravaganta arhitecturala a lui Shah Jahan, imparatul mogul ce a construit Taj Mahal si Fortul Rosu.

 

Plimbare cu ricsa

Dupa ce vom vizita Jama Majid, vom face o plimbare cu ricsa prin piata Chandni Chowk.
Vizita la Raj Ghat - monumentul memorial al lui Mahatma Gandhi
Vom vizita Raj Ghat, monumentul memorial ce marcheaza locul in care a fost incinerat Mahatma Gandhi. O ceremonie comemorativa are loc aici in fiecare vineri.

 

Vizita la Templul Akshardham

Dupa-amiaza, vom vizita templul hindus Swaminarayan Akshardham, monument ce simbolizeaza 10.000 de ani de cultura indiana. Impresionantul complex hindus a fost finalizat pe 6 noiembrie 2005 si este un exemplu relevant pentru arhitectura veche din India.

 

Vizita la Templul Lotus

Vom vizita apoi Templul Florii de Lotus, lacasul de rugaciuni al cultului Baha’i, care este o minunatie a arhitecturii moderne, datorita formei sale de floare de lotus. Este astazi una dintre cele mai importante atractii pentru turistii nationali si internationali.

 

  • Ziua 4, 25.11.2017: DELHI - VARANASI (B, D)

Dupa sosirea pe aeroportul din Varanasi vom fi transferati la hotelul la care vom fi cazati.

 

Ceremonie Aarti
Seara, vom vizita ghat-urile, pentru a participa la ceremonia Aarti. Aarti este un cuvant sanscrit, semnificand omagiu sau devotiune. Ceremonia de aprindere a lampilor are loc la ore exacte in timpul zilei si serii, pentru a invoca zeii, despre care se crede ca se manifesta fizic in fata credinciosilor devotati in timpul acestor ceremonii. Lampile sunt rasucite in sensul acelor de ceasornic in fata idolilor, in timp ce participantii intoneaza imnuri, acompaniate de tobe, cornuri din cochilie si clopotele templelor. La sfarsitul aarti-ului, preotul stropeste cu apa in jurul idolului, pentru a impaca agni-ul, zeul focului.

 

 

 

 

 

  • Ziua 5, 26.11.2017: VARANASI (B, D)

Plimbare cu barca pe Gange

Dimineata inainte de micul dejun, vom pleca intr-o plimbare cu barca pe Fluviul Gange. Numele fluviului este popular in orice colt al Indiei si pentru localnici nu reprezinta doar o banala apa curgatoare; pentru indieni, apele fluviului reprezinta viata, puritatea, o zeitate a Indiei si pe toata intinderea tarii este cunoscut sub numele de Ganga Ma - Mama Gange. Vom vedea treptele care coboara in apa, zonele de incinerare, Moscheea Gyanvapi, construita de Imparatul Aurangazeb in secolul al XVII-lea pe locul unui temple hidus, Templul Vishwanath (Templul de Aur) ridicat de Rani Ahalyabai Holkar, regina din Indore in anul 1776.

 

Vizita Sarnath

Vom vizita Sarnath, aflat la 10 km de Varanasi, locul sfant unde Buddha a propovaduit prima sa predica. Explorari arheologice recente sub egida UNESCO au scos la iveala cel mai mare asezamant Buddhist din India Centrala; pana in prezent au fost descoperite 14 manastiri si 23 de stupe.

 

  • Ziua 6, 27.11.2017: VARANASI - KHAJURAHO (B,D)

Vom fi transferati la aeroportul din Varanasi pentru a ne imbarca in zborul spre Khajuraho. La sosirea in Khajuraho ni se va asigura transferul la hotel.


Tur al templelor din Khajuraho
Vom pleca intr-un tur al templelor din Khajuraho. Cele mai cunoscute sunt cele de vest, care, cu exceptia a trei temple care sunt construite din granit local, sunt construite din piatra dura de calcar, extrasa din malul estic al Raului Ken, aflat la 13 mile est. Niciunul din aceste temple nu este inchis, fiind ridicate pe platforme inalte zidite, fiecare pe o axa est-vest si doar detaliile sculpturale sunt elementele care fac diferenta si au facut orasul Khajuraho extrem de atractiv pentru vizitatori. Mai putin de o zecime din aceste detalii pot fi definite ca erotice, capatand numeroase interpretari, insa ele nu emana nimic sordid, sunt sculpturi care pun in valoare frumusetea si voluptatea formelor feminine. Majoritatea templelor sunt decorate cu paneluri orizontale de statui. Zeitatile feminine numite purvasins sunt aratate ca desfasurand activitati umane comune, cum ar fi facand baie sau pregatindu-si baia, imbracandu-se si aplicandu-si machiajul. Dintre grupurile statuare se reliefeaza adesea diverse figuri ale Lordului Shiva. Frescele lungi reprezentand scene de lupta, procesiuni si scene de vanatoare care completeaza basoreliefurile din templele Lakshmana, sunt cele mai semnificative exemple de sculptura narativa.

 

  • Ziua 7, 28.11.2017: KHAJURAHO - ORCHHA - JHANSI - AGRA (B, D)


Dupa micul dejun, vom fi transferati catre Orchha.

 

 

Vizita Orchha
Vom vizita orasul Orchha, ale carui edificii au fost construite inca din secolul al XVI-lea. Aici, vom vedea Ram Raja, primul palat contruit in interiorul citadelei Orchha de catre Raja Rudra Pratap si terminat de catre succesorul acestuia, Madhukar Shah. Apoi vom vedea Templul Lakshmi Narayan cunoscut pentru picturile sale murale. La final, vom vedea citadela Jahangir Mahal, construita in timpul Imperiului Mogul.

 

 

 

  • Ziua 8, 29.11.2017: AGRA (B, D)


Vizita la Taj Mahal

Dupa micul-dejun, vom merge sa vizitam magnificul simbol al dragostei netarmurite, Taj Mahal. Constructia monumentului Taj Mahal a inceput in anul 1631 si se crede ca a durat 20 de ani, cu participarea a 20.000 de mesteri si muncitori care au muncit fara oprire. Se spune ca proiectul si realizarea apartin renumitului arhitect Ustad Ahamad Lahori, iar legenda spune ca odata terminata constructia, Shah Jahan a taiat mainile arhitectului si l-a orbit, pentru ca acesta sa nu mai fie capabil niciodata sa ridice un monument asemanator. Ceea ce confera unicitatea Taj Mahal este pastrarea perfecta a proportiei, feminitatea distincta, modul de realizare a constructiei si ornamentele. Exteriorul din marmura reflecta nuante roz-aurii la rasaritul si apusul soarelui, iar in timpul zilei marmura este de un alb ametitor. Iti va fi imposibil sa vizualizezi Taj Mahal in alte imprejurimi decat in gradinile luxuriante din jurul sau, cu elestee si cursuri de apa, care reprezinta Paradisul in conceptia islamica. Atunci cand Mogulii au adus acest concept in India, ei l-au ridicat la un rang incomparabil in istorie.

 

 

 

Vizita la Fortul Agra

Apoi vom vizita impresionantul Fort Agra, unde vom vedea rand pe rand saloanele acestei rezidente regale. Monument al Patrimoniului Universal UNESCO, Fortul Agra mai este cunoscut si sub numele de Lal Qila, sau Fortul Rosu si este situat la 2,5 km nord-vest de mult mai renumitul Taj Mahal. Fortul ar putea fi descris mai exact drept orasul regal inconjurat de ziduri. Este considerat cel mai important fort din India, pentru ca aici au locuit marii moguli, Babur, Humayun, Akbar, Jahangir, Shah Jahan si Aurangzeb, iar tara a fost guvernata de aici in decursul a lungi perioade istorice. Fortul continea cea mai mare trezorerie de stat si a fost vizitat de ambasadori straini, pelerini si cei mai inalti demnitari care au contribuit la scrierea istoriei Indiei.

 

Vizita la Baby Taj

Vom vizita si Mausoleul lui I’timad-ud-Daulah, denumit Baby Taj datorita asemanarii sale cu Taj Mahal, primul mormant constuit in stil mogul, din marmura alba si pietre pretioase, situat in partea veche a orasului Agra.
 

 

  • Ziua 09, 30.11.2017: AGRA - FATEHPUR SIKRI - JAIPUR (B, D)


Astazi, vom fi condusi spre Jaipur, pe un traseu de 232 km, care va dura cca. 5 ore si jumatate.

 

Vizita la Fatehpur Sikri

Vom face o oprire pentru a vizita Fatehpur Sikri, aflat la o ora de condus de Agra. Fatehpur Sikri a fost orasul imperial al Dinastiei Mogulilor intre 1571-1584, fiind construit de catre Imparatul Mogul Akbar. Grandoarea arhitecturala a acestui oras parasit nu poate fi descrisa in cuvinte, nu poti decat sa traiesti personal experienta aurei pe care o emana aceste magnifice edificii, vizitandu-le. Fatehpur Sikri este cea mai populara atractie ce poate fi vizitata intr-o excursie de o zi cu plecare din Agra, este orasul Taj-ilor si capitala invincibililor Moguli. Astazi, intrand in Sikri prin Poarta Agra, una dintre cele noua porti de intrare, in drum spre complexul palatului, in fata ochilor iti apare mai intai Diwan-I-Aam, sau sala audientelor publice. Este o uriasa curte interioara inconjurata de ziduri unde se ascultau petitiile, se anuntau proclamatiile, erau primiti ambasadorii si se organizau festivitatile. Mediteaza putin la misterioasa pustietate a acestui oras capitala, care a fost abandonat dramatic la cativa ani dupa ce a fost construit. Era un veritabil oras de poveste, iar ruinele sale se pastreaza inca, aproape in conditiile initiale.

 

Vizita satului Abhaneri

Vom vizita satul Abhaneri, faimos pentru interesantul putul de apa in trepte Chand Baori, specific acestei provincii din India. Acesta a fost construit in secoulul al IX-lea, avand 3500 de trepte, 13 etaje si 304 m adancime.
Shopping in Piata din Jaipur
La sosirea in Jaipur, vom merge la cumparaturi in piata locala.

 

  • Ziua 10, 01.12.2017: JAIPUR - DELHI (B, D)


Vizita la Fortul Amber si plimbare pe elefanti

Vom urca pe spatele elefantilor spre Fortul Amber, un minunat exemplu de arhitectura Rajput, cu terase si metereze, reflectate in oglinda Lacului Maota de la poalele sale. La interior vom descoperi diverse sali regale decorate cu sculpturi din fildes, oglinzi si sticla, completate de picturi murale deosebite. Trecand dintr-o camera in alta, in aceasta structura magnifica, veti simti istoria si veti vizualiza grandoarea unui regat ce nu a fost niciodata cucerit.
Nota: plimbarea pe elefanti la Fortul Amber nu poate fi rezervata in avans, datorita numarului foarte limitat de elefanti. Din acest motiv, vom pleca dimineata foarte devreme de la hotel, pentru a ajunge in timp util la fort.

 

 

 

 

 

 

 

Tur de oras Jaipur

La finalul vizitei la Fortul Amber, vom face un tur panoramic de oras Jaipur. Mergand cu masina prin orasul vechi, vom vedea cum orasul infloreste in timpul zilei intr-un caleidoscop de culori si sunete. Ne vom opri pentru fotografii la Hawa Mahal (Palatul Vanturilor) si Jal Mahal (Palatul de pe Apa).

 

 

 

 

 

 

Vizita la Muzeul Palatului

Vom vizita Muzeul Palatului, aflat in interiorul zidurilor orasului, care gazduieste un amestec impresionant de arta traditionala Rajasthani si Mogul. Acest complex muzeal ne va oferi o idee despre cat de vizionar era fondatorul orasului Jaipur, Sawai Jai Singh. El a lasat ca mostenire magnifice monumente arhitectonice si de arta, cu finisaje delicate, lucrate manual. Desi Sawai Jai Singh a ridicat numeroase dintre cladirile palatului, unele structuri au fost edificate de conducatorii ulteriori, iar altele dateaza chiar din secolul XX. La intrarea in complex, inainte de palatul propriu-zis, se afla Mubarak Mahal, palatul construit de Sawai Madho Singh in secolul al XIX-lea, fiind folosit drept centru de primire a oaspetilor. Cladirea a devenit acum Muzeul Maharajahului Sawai Man Singh II, aici fiind expusa o colectie splendida de robe si haine purtate de regii Rajastani, cateva Saluri din Pashmina (Kashmir) deosebit de pretioase, sariuri Benaras din matase, tiparituri Sanganeri, covoare si broderii populare, picturi miniaturale infatisand scene de la curtea regala, sau procesiuni si scene de lupta. Merita sa vedem sala vechilor arme de lupta si neobisnuitele haine purtate de Maharajahul Sawai Madho Singh I, care a condus tara intre 1750-1768, impresionante prin dimensiunea lor.

 

Vizita la Jantar Mantar

Vom vizita apoi uimitorul Jantar Mantar, unul dintre cele cinci observatoare din India, construit de Sawai Jai Singhin in 1726 chiar vis-a-vis de palat, care ramane una dintre cele mai mari si mai bine conservate cladiri din vremea acestui conducator. Instrumentul cel mai impresionant este Brihat Samratyantra Sundial, un impunator edificiu galben ridicat in partea dreapta a observatorului, avand un gnomon (un vechi ceas solar) cu o inaltime de 27m fixat in unghi de 27 grade. Umbra pe care o arunca acesta se deplaseaza cu pana la 4 metri pe ora, ajutand la calcularea orei locale si meridiane, precum si inclinatia unghiulara a diverselor corpuri ceresti intre ecuatorul celest si altitudine. Este un obiectiv deosebit al observatorului, transformandu-l in centrul de atractie pentru turistii care viziteaza Jaipur.

 

Dupa vizita la Jantar Mantar, vom fi transferati catre Delhi. Drumul va fi parcurs in aproximativ 6 ore. Ne vom transfera direct la hotelul la care vom fi cazati.
 

 

  • Ziua 11, 02.12.2017: DELHI - DOHA - BUCURESTI

Dimineata devreme, vom fi transferati de la hotel la aeroport, pentru imbarcare in zborul international spre casa.

 

 

Orar de zbor

Plecare Bucuresti 22.11.2017 ora 12:05; Sosire Doha 22.11.2017 ora 17:45; Qatar Airways; durata 4:40
Plecare Doha 22.11.2017 ora 19:55; Sosire Delhi 23.11.2017 ora 01:55, Qatar Airways; durata 3:30
Plecare Delhi 25.11.2017 ora 10:20; Sosire Varanasi 25.11.2017 ora 11:45, Air India, durata 00:55
Plecare Varanasi 27.11.2017 ora 12:40; Sosire Khajuraho 27.11.2017 ora 13:35, Jet Airways, durata 00:55
Plecare Delhi 02.12.2017 ora 09:45; Sosire Doha 02.12.2017 ora 11:35, Qatar Airways, durata 4:20
Plecare Doha 02.12.2017 ora 14:10; Sosire Bucuresti 02.12.2017 ora 18:25, Qatar Airways, durata 5:05

Nota: Orarul zborurilor poate suferi modificari, fara nici un avertisment din partea companiei aeriene.

 

 

Cazare & tarife

  • Delhi: The Vivanta by Taj Dwarka 4* superior (sau similar) – Standard Room
  • Varanasi: Hotel Rivatas 4*(sau similar) – Standard Room
  • Khajuraho: Ramada Khajuraho 4* (sau similar) – Standard Room
  • Agra: Four points by Sheraton 4* (sau similar) – Standard Room
  • Jaipur: Fortune Select Metropolitan 4*(sau similar) – Standard Room

 

 

 Informatii

 

  • Durata: 12 zile / 9 nopti cazare + 1 noapte zbor
  • Perioada: 22.11.2017 - 02.12.2017
  • Nr. persoane: 16
  • Grad efort: usor
  • Tarif: 1.990 euro / pachet / persoana

 

 

 

Mai multe detalii pe site-ul Eturia

Fotografii: Costas Dumitrescu

 

 

 

 

 

 

 

india, varanasi, nikon, tur foto, eturia, new delhi, jaipur, taj mahal, aarti, khajuraho, fatehpur sikri



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

 
 
Articole similare |
Articole recente
Inceputa cu 100 de ani in urma in Tokyo, Japonia, povestea Nikon se scrie de 10 de ani si in Romania. In acest deceniu, pasionatii de fotografie s-au putut bucura de prezenta pe piata romaneasca a echipamentelor foto Nikon. Pentru a va multumi pentru...
citeste tot
Nikon si Eturia va provoaca intre 29 martie si 06 aprilie 2018 sa descoperiti unul dintre cele mai spectaculoase orase ale lumii - New York - o metropola fascinanta care surprinde chiar si cele mai pretentioase gusturi. Unul dintre...
citeste tot
Nikon si agentia de turism Eturia va propun un inedit circuit self drive de 11 zile in Namibia, o tara a contrastelor, unde se intalnesc aproape toate formele de relief existente. Vom explora capitala namibiana Windhoek, vom face un safari...
citeste tot
Marti, 19 septembrie 2017 de la ora 19:30, va asteptam la Journey Pub sa aflati povestea nikonistilor, primul grup organizat din Romania care a ajuns pe Route 66, celebrul drum american. De pe costa Pacificului pornind de la Santa Monica si pana pe...
citeste tot
Nikon si agentia de turism Eturia va propun un tur fotografic in Malaezia, una dintre cele mai frumoase si ofertante destinatii turistice ale Asiei de Sud-Est. Vom avea ocazia sa vizitam vibranta capitala a Malaeziei, Kuala Lumpur, pitoreasca regiune...
citeste tot
Nikon si agentia de turism Eturia va propun in primavara 2017 un tur fotografic extraordinar in inima Statelor Unite ale Americii, pentru a descoperi celebrul Route 66.  Timp de 2 saptamani veti calatori in Statele...
citeste tot
Nu e usor sa asezi in scris o poveste a Ierusalimului. Am ajuns acolo aprope neinformati de ceea ce vom gasi, si nu din neglijenta, ci din simplul fapt ca "locul" este un mozaic de culturi greu a fi descris in cuvinte - nimic din ceea ce am citit...
citeste tot
Am vorbit intr-un episod anterior despre animalele sacre din India. Pe langa norocul de a intalni cobrele si elefantul din Hampi, ne-am intersectat fara incetare cu multe altele, lucru care nu a putut decat sa ne bucure din punct de vedere...
citeste tot
Turist fiind prin India, esti binecuvantat in majoritatea timpului de o postura regeasca insuflata de localnici, care mai toti iti zambesc cautandu-ti privirea, te poftesc in casele lor sau pur si simplu sunt atenti la cum ar putea sa te agate la o...
citeste tot
In mod sigur din cand in cand va trece prin minte cate o intrebare de genul "cum ar fi sa imi schimb total viata, jobul, sa fac cu totul altceva in cu totul alt loc?" E o intrebare aproape retorica in zilele noastre, toti o avem, iar acest gand nu...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2017. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.