Fotografi Hai-Hui prin Slovenia - de Irina si George Alexandru

"Suntem ceea ce iubim" (N. Stanescu). Iar ceea ce iubim imbina armonios dragostea pentru calatorie cu cea pentru fotografie. Asa a aparut Fotografi Hai-hui. Viata noastra inseamna: o mare valiza plina cu tari si locuri frumoase, cu jurnale intregi de calatorie si cu un imens album de fotografii. Traim, ne spunem povestea, exprimam mesaje si beatitudini prin imagini si texte. Pentru noi, viata este spontana, libera, minunata. Pentru noi, viata inseamna fiecare clipa, fara traiectorii ori planuri; pentru noi, viata se traieste hai-hui.

Printre tarile carora le-am batut potecile si drumurile de-a lungul timpului, se numara si Slovenia. V-am putea vorbi ore in sir despre aceasta tara, despre oamenii ori istoriile locurilor, despre zambetele lor prietenoase, despre sosele in forma de inima, creste muntoase ce iti taie rasuflarea ori cabane calde si primitoare. Am vizitat aceasta tara de patru ori in decursul a trei ani si fiecare drum al nostru prin Europa, are, intotdeauna, un popas si prin Slovenia.

Cele mai vizitate zone sunt Ljubliana si Bled. Insa, noi am mers mai departe. Ne-am dorit sa-i cutreieram muntii si vaile, parcurile naturale si cascadele, potecile destinate special pasionatilor de trekking dar, si soselele crestate in munti, inca de pe vremea Primului Razboi Mondial, cand rusii au trecut prin Slovenia pentru a cuceri Italia; o poveste uimitoare pe care crestele semete o pastreaza cu sfintenie.
Poposind la o cabana, am aflat o alta istorie a locului. In trecut, padurile slovene erau pline de vanatori. Traiau si se hraneau cu vanat. Nu exista vreo lege a braconajului. Si, pentru ca erau numerosi vanatori, tatal lui s-a decis sa deschida un popas vanatoresc intr-un grajd pe care il avea in mijlocul padurii. In timp ce noi savuram o bere autentica si gustoasa, cabanierul ne arata o colectie, veche de peste 100 de ani, de arme vanatoresti, pe care tatal lui le adunase de pe la vanatorii care nu aveau bani cu ce sa plateasca mancarea, bautura ori gazduirea. Cabanierul m-a privit uimit atunci cand i-am zis ca noi avem, in limba romana, foarte multe cuvinte de provenienta slava si chiar am facut impreuna cu el o lista de astfel de cuvinte: [most]=must; [prahva]=Prahova (prafuita); luna=luna; duh=duh, bar=bar etc.

Intr-o doara, privind peisajele Sloveniei, am zis: "Seamana cu Apusenii mei dragi!" Doar ca sunt mult mai curati si ingrijiti.

De-a lungul timpului, am strabatut foarte multe tari. Insa, cateva iti raman la suflet, ca o imagine vie si clara ori ca un album plin cu fotografii. Printre acele tari care ne-au facut sa ne simtim ca suntem acasa, se numara Slovenia: de la arhitectura impresionanta a Ljublianei, cu statuetele ei uriase ale dragonilor ce te duc cu gandul la mitologie, la sosele in forma de inima ce trec prin podgorii intregi de vie, la paduri impresionante si salbatice, lacuri, parcuri naturale, rezervatii intregi in care animalele sunt libere, pana la creste muntoase cu altitudini pana la 2800 de metri.

Pentru un om obisnuit este un balsam de suflet. Pentru un fotograf, este Raiul pe Pamant! Cascadele de nori pravalindu-se peste creste iti ofera spectacolul ideal pentru cateva timelaspeuri ca apoi, la cateva zeci de minute, norii grosi lasa locul unui apus impresionant, dand stancilor o culoare de un rosiatic aprins.


Si, daca mai ai si cativa prieteni de nadejde cu tine-Nikon D610 - Nikon D750 - Nikkor 16-35mm F4 - Nikkor 70-200 F4- cu siguranta, n-ai cum sa ratezi astfel de momente! Se spune ca aparatul surprinde tot ceea ce ochiul nu poate sa vada. Eu spun ca a surprins ceea ce inimile noastre au putut simti prin ceea ce ochii au putut vedea. Am trait si am imortalizat clipe si amintiri, am descoperit inca un loc pe care il numim ACASA.

Text: Irina Alexandru

Fotografii: George Alexandru

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

A fost adaugat 1 comentariu

Cirstea Mihai Adrian a scris pe 16-11-2017 la 21:04

Bravo Alexandru!

0

0