Explorarea planetei Islanda - de Doru Oprisan

Spre deosebire de Patagonia, o destinatie la care visasem ani de zile inainte de calatoria de anul trecut, cu Islanda a fost putin diferit. Era pe lista de vazut “candva”. Acum s-a intamplat destul de neprevazut si pe fuga, asa ca am simtit altfel calatoria asta. N-a fost acelasi nivel de nerabdare, n-a fost sentimentul ca mergem la capatul lumii, desi s-ar putea spune ca am ajuns chiar mai departe de data asta. Peisajul Islandei e ceva atat de diferit de ce am vazut pana acum, incat de multe ori am avut senzatia ca am parasit Pamantul.

Impresia cea mai puternica mi-a fost lasata de varietatea insulei. Arata foarte diferit de la o zona la alta, iar vremea extrem de schimbatoare ofera si mai multa diversitate. Poti sa stai in acelasi loc sa pozezi intr-o directie pe o anumita lumina, iar cand intorci aparatul sa ai in fata ochilor cu totul alta vreme, alta lumina, dupa care, daca mai stai 10 minute pe acolo, sunt sanse mari ca vremea sa se schimbe cu totul din nou.

Ne-a plouat de mai multe ori pe zi, dar, pe de alta parte, am si vazut cel putin un curcubeu pe zi. In tara nu mai vazusem un curcubeu de luni bune. Pe scurt, e un peisaj extrem de atipic, de divers, de schimbator si mult mai colorat decat m-am asteptat. Adica perfect pentru a fi explorat fotografic. Si pentru cei care prefera cadrele abstracte, e greu de gasit un loc mai bun.

Daca la vreme si la ghetari exista asemanari cu Patagonia, sunt si diferente notabile. Cea mai evidenta este lipsa copacilor. Daca pe continentul sud-american culorile si formele lor sunt vedetele, aici lipsesc cu desavarsire. Nici fauna nu e prea vizibila, cu exceptia oilor, pe care le intalnesti razlete, in tot felul de locuri aparent inaccesibile. Prin urmare, sentimentul general e de pustietate ciudata, rascolita de eruptii vulcanice si macinata de trecerea ghetarilor. Plus ca pare un loc inca nedescoperit de oameni si ai senzatia ca esti primul privitor al peisajului proaspat modelat.

In ciuda aparentei de pustietate la scara mare, daca esti atent la detaliile de la picioarele tale, descoperi surprinzator de multa varietate si culoare.

Cat despre partea tehnica, au fost cateva observatii interesante. Din 4 oameni, 3 au tras cu mirrorless, iar eu cu DSLR.  Pana una, alta, principala mea constatare a fost ca ceilalti 3 au stat aproape in permanenta cu aparatele in priza... Am avut o masina inchiriata, iar cele 3 porturi USB disponibile au fost cam mereu ocupate de aparatele mirrorless. Baietii consumau bateriile cu o viteza incredibila si cand nu incarcau in masina, incarcau din powerbank-uri.

Eu am tras cu Nikon D750 si 3 baterii, din care am consumat 2. Si nu am facut economie la cadre. Nici macar nu mi-am luat incarcator la mine, pentru ca stiam ritmul in care le consum. Asa ca din punctul asta de vedere am stat foarte linistit, nu am avut vreo grija ca raman fara baterii si nu mai pot sa trag. Concluzia mea e ca, desi imi doresc la fel de tare ca si restul oamenilor sa scap de kilogramele kitului foto, daca aparatul incepe sa iti puna piedici in ceea ce faci, atunci nu se merita, mai ales ca diferenta de greutate si de marime nu era chiar semnificativa. Daca pui bateriile in plus si powerbank-urile in calcul, s-ar putea nu iasa bine mirrorless-ul.. Asa ca pana la o revolutie in domeniul bateriilor, sau, si mai interesant, cea legata de lentilele optice plate, despre care se tot scrie, kitul meu cred ca va ramane cam la fel.  Mai ales ca sunt in continuare foarte incantat de ce scoate senzorul din D750. Am avut cu mine 2 obiective, acelasi combo de nadejde din Patagonia: 70-200 f4 si 16-35 f4. Al doilea a stat aproape nefolosit, pentru ca peisajul Islandei cere un obiectiv mai lung. Sau asa l-am simtit eu acum. E drept ca am mai tras pe alocuri si cu un aparat compact de back-up, cu senzor de 1” si zoom normal, iar fara el probabil as fi scos de cateva ori in plus 16-35-ul, dar vremea nu facea practice schimbarile dese de obiective. In rest, un trepied pe care nu l-am folosit decat pentru cateva cadre trase cu aurora care ne-a surprins in prima seara, cand ne bagasem deja in corturi.

Ar mai fi de precizat ca din cauza vremii si a timpului scurt per total, cam totul a fost vizitat in fuga si ar fi de stat cu zilele in fiecare loc in care am fost. Mai ales tinand cont de viteza cu care se schimba vremea, locurile rar arata la fel.

Raman multe de explorat pe planeta Islanda.

O alta interpretare a calatoriei, intr-o scurta poveste pe Facebook:

https://www.facebook.com/notes/doru-oprisan/exploring-planet-iceland/10159787647110471/

Mai multe imagini pe instagram:

instagram.com/doruoprisan/

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!