Clipe ale unei copilarii triste - fotoreportaj de Dragos Asaftei

Mi-am propus acum ceva vreme sa realizez un fotoreportaj intr-un sat din Harghita in care sa documentez viata oamenilor simpli din aceasta zona. Zis si facut. Am plecat intr-o prima calatorie prin satul cu pricina cautand subiecte. Mergand la pas pe ulitele innoroiate  de inceputul timid de primavara, am zarit peste un gard din scanduri neregulate, puse parca de-a valma, un copil care statea trist si stingher in fata unei case saracacioase. La prima vedere tristetea sa parea trecatoare, insa ceva din postura si gesturile lui m-au atras sa intru in vorba cu el, sa incerc sa il cunosc mai bine. Dupa cateva minute de discutii mi-am dat seama ca acea stare il controleaza de o perioada lunga de timp. Am devenit si mai curios.

Desi nu era orfan, copilul statea mai mult singur acasa alaturi de sora lui mai mica. In cea mai mare parte a timpului parintii erau plecati in sat, lucrand ca zilieri pentru a asigura strictul necesar lor si copiilor, si nu de putine ori se reintorceau foarte tarziu in noapte.

Baiatul devenise in aceste conditii atat propriul stapan, cat si stapan al unei lumi restranse, cu reguli simple, dar cu indatoriri ce apasa greu pe umerii unui copil.

Am petrecut cateva ore alaturi el. De data aceasta sora lui nu era acasa, asa ca era singurul locuitor al propriei lumi, rupte parca de realitate si de timp. Continuand sa vorbim mi-a povestit ca, de multe ori, se descurca singur cu toate treburile gospodaresti. In aceasta perioada a anului el are grija de cele 4 capre si de intreaga casa. El face focul, el gateste uneori, el are grija de sora lui mai mica.

Capritele din imagini sunt singurii supusi ai lumii pe care o stapaneste si pe care trebuie sa ii hraneasca si sa ii ingrijeasca asa cum poate mai bine. Uneori, imi zice dintr-o data cu amaraciune, ii este foare greu sa aiba grija de ele deoarece nu are puterea necesara sa struneasca animalele cand le inchide si nu de putine ori se intampla ca acestea sa fuga din tarcul lor.

Tristetea care controla intreg comportamentul copilului disparea uneori si reuseam sa surprind un mic zambet. M-a emotionat faptul ca avea puterea sa gasea bucurii in activitatile cele mai banale. Avea momente in care ma facea sa inteleg prin schimbarea micmicii si a atitudinii ca simplul joc cu pisica lui reprezinta cea mai interesanta distractie din lume. Intr-un colt ascuns am observat un calculator. In sfarsit o prima evadare din spatiul atemporal pe care il guverna. Cand l-am intrebat daca il foloseste mi-a spus simplu: nu functioneaza.

Se comporta cu pisica de parca ar fi fost prietena lui cea mai buna. L-am auzit de mai multe ori vorbind cu ea si spunandu-i pe ungureste "sora".

Nu stiu daca aceasta poate reprezenta tiparul copilariei din satele sarace, dar sigur este o copilarie trista, presarata din cand in cand cu bucurii sufletesti care inseamna mai mult decat orice posesiune materiala. 

Mai multe despre aceasta poveste puteti vedea in fotografiile urmatoare, realizate cu obiectivul Nikkor AF-S 10-24mm f/3.5-4.5 si aparatul foto Nikon D7000 la valori ISO cuprinse intre 400 si 3200.

Text si imagini: Dragos Asaftei

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!