Cat de des ne gandim noi, oamenii prezentului, la civilizatiile demult apuse, la cei care au pasit aceiasi pasi ca si noi, care au vazut aceiasi copaci si aceiasi nori, care au gandit si simtit poate exact in acelasi loc in care stam si noi acum, dar la o distanta de sute, mii de ani inaintea noastra?
Putine ne-au mai ramas de la ei, iar constiinta noastra nu cred sa mai faca vreo diferenta intre o civilizatie de doua sau una de o mie de ani. Le plasam pe toate acolo in trecut, atingem cu palma cand ne iese in cale cate o piatra sau un zid, visam 2 secunde, continuandu-ne apoi drumul in timpul nostru...
Exista insa locuri pe aceasta minunata Planeta, unde timpul si spatiul intra-ntr-o chimie speciala, rezultatul fiind o melancolica pierdere in Lumea trecutului.
Auzisem de Angkor Wat, insa niciodata nu mi-as fi putut inchipui maretia acelui loc. Un oras intreg, cu temple, apeducte si strazi, inmarmurit de timp si prins in radacinile junglei. Angkor-ul este unul dintre cele mai mari vestigii ale trecutului, dandu-ti impresia ca insusi pamantul intregii Asii a fost menit doar pentru a sustine in mijlocul ei aceasta creatie.
Am ajuns in inima lui pe o bezna totala, inainte cu mult de rasarit, dorindu-ne sa fim primii, cu sufletul si simturile deschise, pregatite, poate poate reuseam a zari vreun crampei de viata ancestrala.
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot